Rezultate în siguranța școlară: infracționalitatea în unitățile de învățământ din Olt, redusă cu peste 40%

Data:

Infracţiunile din incinta sau proximitatea şcolilor au scăzut aproape la jumătate în 2025 faţă de anul 2024, explicaţia fiind cele peste 7.300 acţiuni preventive organizate de poliţiştii de siguranţă şcolară, ordine publică şi rutieră, a declarat, marţi, şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Olt, Ionuţ Ilinca, transmite Agerpres.

„Pentru creşterea gradului de siguranţă şcolară, în cursul anului 2025, poliţiştii Biroului Siguranţă Şcolară şi cei de ordine publică şi rutieră, cu atribuţii pe linie de siguranţă şcolară, au organizat şi desfăşurat 7.368 de activităţi în unităţile de învăţământ şi zona adiacentă, faţă de 5.324 de activităţi organizate şi desfăşurate în anul 2024. În anul 2025 s-au înregistrat 45 de infracţiuni în incinta sau în zona adiacentă unităţilor de învăţământ, faţă de 74 de infracţiuni sesizate în aceeaşi perioadă din anul 2024, rezultând o scădere de 29 de fapte. Avem o scădere aproape la jumate faţă de anul trecut (a infracţiunilor) în şcoli”, a afirmat Ionuţ Ilinca, într-o conferinţă de presă.

Şeful IPJ Olt a menţionat că majoritatea infracţiunilor sunt cele de lovire, „mici loviri sau alte violenţe”, urmate de furturi şi vătămări din culpă, însă fără urmări grave.

„Majoritatea infracţiunilor îmbracă formă a lovirilor şi altor violenţe. Avem în mare parte aceste infracţiuni de loviri şi alte violenţe sunt săvârşite de copii din şcoli, însă nu am înregistrat anul trecut, după cum aţi văzut şi dumneavoastră, anul trecut nu am înregistrat nimic de impact atât faţă de comunitate, cât şi impact emoţional. Sunt mici loviri şi alte violenţe, acestea sunt cele mai multe, apoi vătămări din culpă şi foarte puţine furturi”, a explicat Ilinca.

Şeful IPJ Olt a arătat că scăderea infracţiunilor în şcoli este corelată cu o creştere a numărului acţiunilor de informare şi preventive, cu peste 2.000 în 2025 comparativ cu anul anterior.

„În schimb, dacă observaţi, avem o creştere a acţiunilor organizate în şcoli. Cu două mii de acţiuni plus. Sunt mai multe tipuri de infracţiuni care sunt comise în şcoli. (…) Ceea ce trebuie să ştie cetăţenii, că la nivelul judeţului Olt, aceste infracţiuni, în încinta sau în zona adiacentă a şcolilor, au avut mari scăderi în anul 2025. Şi aceste scăderi se datorează faptului că am intensificat foarte mult activităţile preventive. Deci nu combative, preventive în şcoli. La aceste acţiuni au participat atât colegi în cadrul Biroului Siguranţă Şcolară, cât şi colegi la ordine publică, rutieră, economic, judiciar, crimă organizată, Jandarmerie, am avut acţiuni în sistem integrat şi se vede efectul”, a mai spus Ionuţ Ilinca.

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Foto: Pixabay.com

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related