De la prăbușirea regimului comunist în 1989, politica externă a României a privit doar în direcția Occidentului. În drumul încununat cu succes spre UE și NATO, România a dat dovadă de lipsă de imaginație și flexibilitate în politica externă. Dispariția din alte zone geopolitice se vede cel mai bine în cazul Africii. Dintr-o țară cu relații privilegiate cu Africa cultivate în anii 70-80, România aproape a dispărut dintr-un continent cu un potențial economic și demografic imens.
Am discutat cu Simona Corlan-Ioan despre relația României cu Africa, legăturile istorice speciale și lipsa de coerență la nivelul strategiei externe pentru Africa. Simona Corlan Ioan este cadru didactic la Facultatea de Istorie a Universității din București. Din anul 2017 este directoarea Institutului de Studii Africane al UB, iar din anul 2020 este titular al Catedrei Senghor a UB. Totodată, a avut o carieră diplomatică importantă în Africa, fiind pe rând ambasador extraordinar și plenipotențiar al României în Senegal (2006-2011), iar apoi în Regatul Maroc (2011-2016).
„Este o pretenție prea mare să vorbim despre Africa doar ca un continent”
PRESShub: De ce este importantă Africa acum la nivel global și de ce ar trebui să o intereseze pe România Africa?
Simona Corlan-Ioan: Eu aș răspunde la întrebarea dumneavoastră cu o mică paranteză. Noi vorbim și ne-am obișnuit să vorbim despre Africa. Africa este un continent și trebuie să avem grijă cum ne raportăm la acest continent, pentru că este un continent foarte, foarte divers.
De foarte multe ori fac exercițiul acesta cu studenții mei, Îi pun să întoarcă puțin privirea și să se uite spre Africa, dinspre Africa și nu dinspre Europa. Să privească lumea poziționându-se în Africa și nu în Europa, din centru către periferie. Și uitându-se spre lume din Africa, văd cu totul și cu totul altfel lumea. Chiar continuăm să ne amuzăm cu ghilimelele de rigoare, încercând să vărsăm în harta Africii părți din hărțile lumii și constatăm că o bună parte din China intră numai în centru-sud, Europa intră toată în Africa și o bună parte din Statele Unite ale Americii intră toată pe harta Africii. Este o pretenție prea mare să vorbim despre Africa, toată Africa și despre relațiile României cu Africa.
Vreau să avem grijă că este vorba de un continent care este despărțit, sau unit, cum vreți să spuneți, de Sahara. Țările din nord, ce numim Magreb-ul astăzi, Marocul, Algeria, Tunisia, Egipt și Libia, și aici aș îndrăzni să includ și Mauritania. Politica lor este mai legată de zonele de est ale Africii, dar și de partea cealaltă orientală a lumii. Dacă vorbim de Africa de la Sud de Sahara și numai dacă ne uităm la vechile imperii coloniale, putem să vorbim despre o Africă franceză, o Africă engleză, o Africă spaniolă, o Africă portugheză. Relațiile și tipologiile sunt în continuare foarte diferite. Deci fostele colonii franceze au evoluat și evoluează încă într-un anumit ritm și sunt alte orientări geopolitice.
Fostele colonii engleze și ele sunt orientate și au o altă politică. Sunt mult mai stabile, sunt mult mai bogate decât fostele colonii ale Franței. Fostele colonii ale Spaniei s-au disipat și legăturile cu Spania sunt din ce în ce mai complicate, mai speciale. În privința Portugaliei s-au păstrat cel puțin la nivelul finanțelor și la nivelul intervențiilor directe, legături foarte clare cu fosta metropolă.
Trebuie să avem în vedere aceste diferențe pe care nu putem să le ignorăm în momentul în care abordăm relațiile noastre ale României sau ale țărilor din Europa cu fostele coloniei. Altfel se raportează Franța la coloniile ei, altfel se raportează Germania la fostele colonii pe care le pierde după Primul Război Mondial și alta este relația Marii Britanii.
Migrația în Europa depinde de relația cu nordul Africii
M-ați întrebat de ce este importantă Africa în noua conjuntură geopolitică, economică și socială, pentru că toate astea trebuie să le abordăm pe toate palierele.
În conjunctura geopolitică. Țările africane sunt membre în toate organizațiile internaționale. Deci, ele au drept de vot în aceste organizații internaționale, pot să îndrepte balanța într-o parte sau în alt. Au opțiuni politice și vedeți ce se întâmplă în ultima vreme în relația cu Rusia, felul în care au blocat în organizațiile internaționale state africane datorită acestei relații cu Rusia.
În al doilea rând, politicile de migrație pentru că am vorbit de Magreb. De multe ori, felul în care sunt controlate granițele, toată politica, relațiile bilaterale între țările care sunt afectate de migrație sau prin care trec migranții către Europa, relațiile între țările astea sunt de foarte multe ori afectate exact de această politică a migrației.
De exemplu, știți că între Tangier și Spania sunt 14 km în linie dreaptă, în piața din nordul Tangerului poți să privești către Spania și vezi foarte bine lumina din casele oamenilor din Spania. Dacă Marocul și gărzile de coastă marocane întorc puțin spatele, și nu s-a întâmplat doar o dată, s-a întâmplat de nenumărate ori când regele Marocului s-a jucat un pic sau nu i-a convenit politica legată de Sahara Occidentală, avem valuri de migranți cu care se trezește Spania sau Portugalia în câteva ore. Vă aduceți aminte că atunci când a fost problema aceasta în 2014, să găsim niște locuri unde am putea să creăm niște zone din astea tampon Marocu și Tunisia au fost vizate imediat, sigur că nu au răspuns pozitiv la propunerile Uniunii Europene, dar au fost vizate tocmai pentru a controla mai bine problema aceasta a migrației.
Și nu în ultimul rând, partea economică. Africa este un continent foarte bogat, este neexplorat și neexploatat. Nici țările naționale, nici statele naționale nu știu exact 100% pe ce bogății se pot baza. Este un tezaur pentru viitorul umanității acolo, pentru care se bate toată lumea. Nu vă imaginați motivul pentru care China are o politică pentru Africa de vreo 20-30 de ani? Nu ne mirăm că face summit China-Africa și vin toți șefii de stat africani acolo. Nu e gratuit. Toate împrumuturile nerambursabile pe care le primesc statele africane nu sunt de fapt nerambursabile.
Ceaușescu a căutat în Africa un aliat politic
În ceea ce privește relația noastră, de ce este Africa importantă pentru România, Africa a fost foarte importantă. Ce mai putem noi să facem în momentul acesta în Africa? În perioada comunistă Ceaușescu s-a apropiat de Africa și a încercat să facă din Africa nu numai un partener, dar și un aliat politic. El avea această nebunie a celei de a treia voci. Se vedea un lider care să aranjeze el geopolitica lumii și să fie un fel de mediator în politica lumii. Țările africane au servit pentru asta.
Noi am exportat foarte mult la vremea respectivă. Am exportat și utilaje agricole, de exemplu. Dar, tot așa cu ghilimele, am exportat foarte multă forță de muncă acolo. Am exportat inteligență acolo. România a electrificat mai multe zone din centrul Africii. România a construit în Magreb. Mergeți într-una din țările Maroc, Tunisia sau Algeria, o să aflați imediat despre inginerii românii care au lucrat acolo. O să aveți surpriza să întrebați colegi din generația mea, care au avut părinți care au lucrat în zona respectivă, în Magreb, și care și-au făcut școala acolo. Sunt foarte mulți colegi de-ai mei. Care au trăit în primii ani ai copilăriei lor în țările din Magreb, însoțindu-și părinții care au predat acolo.
Schimbarea de paradigmă după 1989
Când am ajuns în nordul Africii, mai erau 500 de profesori români de matematică, fizică, chimie în zonele respective. Avem stadioane construite de Mircea Enescu. Profesori sunt în continuare în viața, arhitecții care au lucrat în zona aceasta a Magrebului. În Magreb am trimis profesori, arhitecți și ingineri. Din Africa subsahariană am adus foarte mulți bursieri în România, pe linia partidelor comuniste, sau bursieri ai statului român.
Am format o elită intelectuală în România. O parte din ea este și acum în funcții de conducere în Africa, cu care am putea foarte bine să lucrăm. Nu a fost nici un minister unde să mă fi dus cât am stat în Africa și unde să nu fie invitată la întâlnire o persoană care și-a făcut studiile în România și am putut să vorbesc românește. Avem și în continuare foarte mulți studenți din Africa subsahariană și din Magreb în România.
PRESShub: Regimul Ceaușescu a construit legături puternice în Africa. Cum se face că România, de la un jucător atât de important în Africa, a ajuns să fie aproape irrelevant?
Simona Corlan-Ioan: S-a întâmplat că ne-am schimbat și noi politica. De foarte multe ori am fost întrebată și eu exact asta în Africa, și la ministere când mergeam, și în relațiile cu foștii studenți care își făcuseră studiile în România. M-au întrebat de ce România și-a uitat partenerii africani. Și noi, după 90, am intrat într-o altă paradigmă. Nu am uitat partenerii africani. Ne-am reorientat din punct de vedere politic. Nu am mai mers pe drumurile bătute din perioada comunistă. Am vrut să ne recâștigăm locul în organizațiile internaționale. Am luptat atât de multă vreme să intrăm în NATO, după aceea aderarea la Uniunea Europeană. Ne-am concentrat mai mult pe aceste teme, pe aceste necesități. Am vrut să ne reluăm locul în lume. Și atunci am lăsat în planul 2 această politică africană.
S-a întâmplat și aici a fost cumva responsabil Adrian Năstase. El mi-a spus când am fost audiată în Parlament că a fost persoana care a facilitat închiderea ambasadelor noastre în Africa. Probabil a crezut că face economie sau i s-a părut că pot fi organizate altfel misiunile noastre diplomatice în Africa. Ce nu știa domnia sa atunci este că e foarte ușor să închizi o ambasadă, dar e foarte greu să mai deschizi o ambasadă acolo unde ai închis-o. În mintea domniei sale a fost conceptul de ambasador-manager, pe care l-au pus în anii aceia și alte state din Europa. Probabil că asta a avut în minte.
Ce înseamnă un ambasador-manager? Un ambasador bazat într-unul din statele, într-o capitală cu care țara respectivă are relații mai serioase. Și de acolo girează ambasada respectivă relațiile cu statele din zonă, din regiune. Asta înseamnă un ambasador și înseamnă consilier pentru fiecare stat individual. Înseamnă atașați militari, înseamnă atașați culturali, înseamnă atașați economici, înseamnă toată infrastructura asta care este în interiorul unei ambasade.
La noi s-a făcut reforma. Mai întâi ambasadorul a avut acreditare în 5 state cu baza la Dakar și după aceea acreditarea s-a lărgit la 9 state, tot așa cu baza de la Dakar, în condițiile în care avea un singur consilier politic, dacă îl avea și pe acela, un atașat militar, cu mari întreruperi, același lucru și cu atașatul economic. La ambasadă nu existau posturi, oameni care să ocupe aceste responsabilități și să poată să exercite acest management al întregii regiuni pentru a păstra relații. Nu poate un ambasador să ocupe nouă state în condiții de restricții bugetare și nici nu poți fizic să te plimbi în toată regiunea.
Ideea nu a fost rea, dar până la urmă, felul în care a fost pusă în practică, a dus la o și mai rapidă și importantă scădere a interesului și relațiilor în Africa. În plus că noi nu avem în România reprezentanțe ale statelor din Africa. Sunt reprezentate toate țările din Maghreb în România și cred că o singura amasadă de la sud de Sahara a mai rămas aici, care este Nigeria, dacă nu mă înșel. Africa de Sud a închis în perioada pandemiei. Deci noi avem doar consulate onorifice, cum este Republica Democratică Congo.
Din perspectiva investițiilor românești în Africa, problema aici este lipsa unei legislații. Noi nu avem o legislație care să-i susțină pe investitorii români, să-i protejeze. În condițiile în care sunt lovituri de stat, unele după altele în Africa, oamenii ăștia care investesc trebuie să aibă o protecție în spate, să știe că își pot recupera măcar o parte din investiția pe care au făcut-o acolo. Atâta timp cât nu există această legislație, nu poți să le ceri să se ducă să investească acolo.
Dincolo de faptul că noi nu mai avem forța economică, nu mai avem ce să oferim acestor state. China a luat toată piața, oferă produse ieftine. Noi nu mai putem să oferim produse ieftine și atunci prezența noastră este sub forma unui fel de subcontractanți. Mergem pe proiecte, proiectele le iau țările care au putere, Franța, Germania, Marea Britanie și dau altor țări care sunt interesate sau care au expertiză în domeniul respectiv și devenim un fel de subcontractanți.
PRESShub: Poate nu e cel mai bun scenariu acum când România se află într-o logică de tăieri, de deficit bugetar? Totuși, de ce nu-și extinde România rețeaua de ambasade? Este un efort financiar atât de mare?
Simona Corlan Iona: Da, care nu a putut niciodată să fie cu adevărat justificat. Prima întrebare este de ce să deschidem o asemenea ambasadă dacă nu avem relații economice cu țara respectivă? Și dacă nu avem relații economice, pentru că nu avem nici oameni care să se fi ocupat de relațiile respective. Relațiile se construiesc în mulți ani. Se pune piatră peste piatră. Vedeți cât de repede am putut să le pierdem. În câțiva ani am pierdut ce s-a construit în 40 de ani. Am pierdut în 50 ani. Cum se reconstruiește ce s-a făcut în 40 de ani? E foarte greu. Sunt investitori și știu foarte multe companii românești care sunt interesate să lucreze în Africa. Dar să se ducă singuri? Ce faci? Ai nevoie de un sprijin al statului din care vii. Acolo ai nevoie de niște uși deschise. Sigur că îți trebuie niște parteneriate înainte, pe care le poți lega datorită hazardului. Te-ai întâlnit cu cineva. Bun, dar asta se întâmplă o dată de două ori, de zeci ori. Dar nu poți să crești exportul respectiv, importul pe hazard pentru că te-ai întâlnit cu un investitor la un moment dat.
„Memoriile sunt scurte din nefericire și foarte fragile.”
PRESShub: Credeți că ar fi în avantajul României să creeze relații cu țările din Africa prin Uniunea Europeană sau mai degrabă suntem umbriți de alte puteri economice europene?
Simona Corlan-Ioan: Nu vorbim numai de economie, vorbim și de relațiile politice. Eu cred că tocmai România ar putea să ajute mult țările din Uniunea Europeană, să se relanseze în relațiile cu Africa. Franța nu stă bine în relațiile cu Africa în momentul ăsta. Am simțit de nenumărate ori că România putea să se constituie în a treia voce. Noi nu am avut colonii, deci nu putem fi niciodată acuzați de colonialism. Nu avem un trecut rasist. Românii nu sunt și nu s-au comportat niciodată în felul acesta. Am avut studenți care în perioada comunistă au fost bine primiți de colegii lor, nu au fost incidente de niciun fel în anii respectivi. Avem familii mixte care trăiesc și aici, care sunt și în Africa, sunt foarte bine și acolo. Deci nu avem partea asta a unui trecut rasist.
Am format foarte mulți intelectuali la vremea respectivă și sunt mulți care încă se simt atașați de România și se simt datori față de România. Oameni care au ocupat sau ocupă funcții importante în diferitele forumuri de decizie. Deci, prin noi, Franța, de exemplu, ar putea să își continue „ofensiva către Africa Occidentală”. Prin companii românești, noi vom fi mult mai bine primiți acolo decât vor fi companiile franceze.
În învățământul nostru, de exemplu, vin foarte mulți studenți africani fiind ceva mai ieftit. Sunt familii marocane care sunt deja la treia generație cu studii făcute în România. Deci am putea să devenim un fel de pod, un fel de hub prin care să treacă țările Uniunii Europene, care nu au o relație neapărat cordială cu țările africane, să treacă prin noi și să reinnoade aceste relații. Este un motiv pe care îl văd și eu, care ar putea să pornească motoarele diplomației române și fix acest trecut nepătat pe care îl avem ne poate ajuta.
Problema este că trecutul se uită repede. Memoria este din nefericire scurtă și foarte fragilă. Au început să dispară generațiile 60-70. Noi am mai format până la sfârșitul anilor 80. Și oamenii ăștia se apropie de pensie. Gândiți-vă că dacă au terminat facultatea în 90, în curând, vor ieși și ei la pensie. Dacă nu ne grăbim, nu vom mai avea acest capital. În curând nu-l vom mai avea.
„Președintele Iohannis, când a fost în vizită în 2023, a avut o idee bună, dar a pus-o prost în practică”
Președintele Iohannis, când a fost în vizită în 2023, a avut o idee bună. Problema este că a pus-o prost în practică. A fost primul președinte după 90, care a ajuns în Africa. Iliescu a fost o singură dată, dar într-o vizită de câteva ore, unde s-a întâlnit cu președintele pe aeroport, cu președintele Senegalului. S-a mai întâlnit la summit-ul francofoniei în 2006 în România. Dar pe pământ african s-a întâlnit o oră în aeroport. Președintele Iohannis a făcut câteva vizite. A fost în Kenya, a fost în Tanzania, a fost în Senegal, a fost în Capul Verde. A făcut un fel de tur, dar nu a avut niciun ministru cu el. Deci nu au fost încheiate niciun fel de convenții atunci. Când președintele Franței pleacă în Africa, de regulă, când un stat face o asemenea vizită la nivel de șef de stat, cel puțin 2-3 miniștri sunt acolo ca să semneze niște acorduri, care au fost discutate cu multă vreme înainte.
Statul român, după această vizită, a oferit burse pentru formarea studenților în România, din Senegal știu eu cel puțin două persoane. Au fost 30 de burse numai pentru Senegal, pentru formare universitară și post-universitară. Dacă vom continua regimul acesta de burse, tot e bine când vom mai avea podul acesta despre care vă vorbeam. Plus programul Eugen Ionescu, care funcționează din 2007 și care este pentru statele francofone.
Citește și: Un studiu inedit: Republica Moldova în oglinda propagandei transnistrene
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: Administrația Prezidențială)
