În fiecare săptămână, în România, o femeie este ucisă. Aproape 35% dintre femei raportează că au suferit o formă de abuz, fie fizic, fie sexual, din partea partenerului lor, cel puțin o dată în viață. Nu a trecut nici o lună de când s-a introdus pentru prima dată în legislația românească conceptul de femicid, adică uciderea unei femei sau fete pentru că este femeie. E o crimă de gen.
România a fost cutremurată anul acesta de cazurile unor astfel de crime, unele petrecute în public. În ultimii ani, începând din 2003 și până în această toamnă a anului 2025, țara noastră s-a aliniat în grabă legislației europene. Așa se întâmplă că avem o legislație relativ bună, dar, practic, o aplicare insuficientă. Realitatea arată că statul român este în continuare incapabil să apere femeile și mamele acestei tări.
Serviciile pentru victime sunt concentrate pe consiliere socială, psihologică, juridică și pe găzduire de urgență, însă capacitatea centrelor este redusă, iar accesul – mai ales în mediul rural – este dificil. La Cluj, de exemplu, funcționează un singur adăpost pentru întreg județul, cu doar 12 locuri și o locuință protejată cu 4 locuri.
„Am fugit desculță, doar cu hainele de pe mine, la o prietenă. Ea a sunat la 112. Când suntem terminate de frică și de rușine nu mai știm ce ar trebui să facem.” „Mă bătea pe mine, dar am cerut ajutor doar după ce m-a bătut în fața copilului”. „Mi-era rușine să cer ajutor. Toată lumea credea că suntem familia perfectă.” „Am trei copii și n-am servici, am vrut de multe ori să plec, dar din ce să trăim?”. „Mi-a spus că dacă îl părăsesc, nu mai văd copilul niciodată.”
Reguli stricte legate de confidențialitate ne obligă la anonimitate. Victimile abuzurilor și violențelor nu mai trebuie să fie și expuse public, victime ale rușinii.
Cele mai multe nu vor să vorbească despre traumele lor. Sunt atât de stoarse, de golite de încredere în oameni, în ele însele, în sistem, încât tăcerea a devenit forma lor de rezistență. Dar tăcerea, cum zice sloganul unei campanii, nu sună la 112!
„Nu doar ele tac”, îmi spune Luiza Budușan, avocat de profesie și fondatoarea unei asociații Atena Delphi care luptă împotriva violenței domestice. „Tac și vecinii și preotul și medicii! Tac părinții, mamele care spun: și pe mine mă bătea, eu m-am sacrificat pentru tine, acum e rândul tău. Tace multă lume care ar trebui să vorbească. La noi, suferința și abuzul sunt moștenire, sunt tradiție, vin din generație în generație. De multe ori aud: așa e viața!”
Evadarea. De unde începe
Convenim să-i spunem Simona. Stă în fața mea și-mi povestește cu voce scăzută despre fuga de acasă acum trei ani. „ Aveam 35 de ani de căsnicie. Dar n-am mai putut. Când am intrat în camera și mi-am pus câteva haine în plasă, am știut că nu mă mai întorc”. Simona era un fel de prizonieră în propria casă. Soțul îi dicta totul, nu făcea cumpărături neînsoțită și luau doar ce voia el, „inclusiv la oale, tot el decidea”. „În ultima vreme îmi luase cardul, îmi dădea el câte 50 de lei dacă îi spuneam la ce-mi trebuie. Controla totul. Dar de hotărât, m-am hotărât să plec definitiv după ce m-a violat. Am spus că plec la fiica mea să o ajut, și am plecat.”
Simona a avut noroc cu fiica ei, care i-a fost punct de sprijin, dar și cu ajutorul pe care statul i l-a acordat la plata unei chirii. S-a angajat, a lucrat orice, de la spălătoria unui hotel la croșetat obiecte artizanale pe care le vinde prin târguri. A beneficiat și de consiliere la Centrul de Consiliere pentru Victimele Violenţei Domestice din Cluj-Napoca, înființat în 2019. Raluca Fărcaș, psihologul care a ajutat-o pe Simona să ia viața de la capăt la aproape 60 de ani, recunoaște în ea un caz fericit.
„Dar foarte multe nu arată așa”, spune Raluca. „Lucrăm luni de zile, ani cu câte o femeie victimă a violenței și ea se întoarce la agresor. Atunci simți că e degeaba, că ești un Don Quijote, care luptă în van!”
De ce victima se întoarce în familia abuzivă
„Pentru că femeia e, în primul rând, victima unei mentalități! Este subjugată total! Înainte să fie lovită cu palma, ea a fost deja victima unei culturi, a unor obiceiuri înrădăcinate!”, izbucnește Cristi Danileț, fost judecător. „E învățată să rabde, să suporte, să tacă! Așa sunt multe dintre femeile de la noi, lipsite de educație și de informație! Societatea noastră este în continuare una patriarhală, dominată de bărbați. Ei decid! Și toată lumea acceptă că o palmă nu înseamnă mare lucru, au văzut asta și în familiile din care provin, e ceva firesc! Ori, nu e așa, nu mai trebuie să fie!”
Fostul judecător Cristi Danileț ține cursuri de educație juridică prin școli și licee din toată țara. Când vorbim, se află undeva în nordul țării, la un colegiu. Danileț a fondat o asociație „VeDem Just” care suplinește educația juridică și de drepturile omului pe care statul nu o face.
„Vă dați seama că noi abia din 2003 am definit violența domestică și interzis prin lege bătaia? Când întreb copiii, foarte puțini știu că nu e voie să fii bătut. Sunt surprinși!”
Adriana Zelmer, psiholog la Asociația „Atena Delphi”, a identificat și un alt symptom- victima salvatoare: „Eu pot să-l salvez, mă întorc să-l ajut, îl voi salva și vom putea trăi împreună”, ăși spun unele femei.
„Mi-a spus că dacă plec, se omoară. Așa m-a făcut să rămân”, este mărturia unei femei.
„Aproape de fiecare dată, se înșeală”, spune Adriana Zelmer. „Agresorul este deja un dependent de control, de putere, narcisist sau dependent de alcool sau droguri, dar chiar și de jocurile de noroc, pentru că și de la frustrări legate de pierderea banilor încep scandaluri. Victima nu are puterea să schimbe aceste dependențe. Când agresorii sunt trimiși la psiholog, pentru că au un număr de ședințe obligatorii impuse de serviciul de probațiune, stau ca împăiați pe canapea și pleacă la fel cum au venit. Zece ședințe sunt insuficiente!”
Femeia „sclavă”
„Mi-a interzis să merg la serviciu. Spunea că trebuie să stau acasă și să nu vorbesc cu nimeni.”
Și victimele, și cei care le ajută recunosc că cel mai greu proces este cel de eliberare psihică și de autonomie deplină. Să pui un om a cărui încredere și stimă de sine au fost ruinate, pe picioare, capabil să se descurce și să își întrețină copiii, e un proces greoi, extrem de dificil și de lungă durată, pe care statul nu e capabil să-l asigure.
„M-ai întrebat de cauze”, continuă Cristi Danileț, „păi, sărăcia, dependența financiară este una foarte, foarte gravă! Să fii femeie cu copii și fără serviciu, ce faci, cum te descurci? A trebuit să decid într-un caz care m-a marcat, nu pot să-l uit. Era o femeie cu copil, agresată de soț, caz de violență gravă. Și, în instanță, femeia mi-a spus că vrea să-și retragă plângerea, că dacă el merge la închisoare ea și copilul mor de foame. Ce era să aleg? Nu am ținut cont de voința femeii și l-am trimis la închisoare. M-am gândit că dacă îl eliberez poate că au ce mânca, dar s-ar putea să îi ia viața!”
În România rata de ocupare a femeilor rămâne vizibil sub cea a bărbaților, arată cele mai recente date Institutului Național deStatistică. În 2024, doar 55,3% dintre femeile cu vârsta între 15 și 64 de ani erau angajate, față de 72,0% dintre bărbați.
În 2025, decalajul persistă: ocuparea femeilor a coborât la 53,8%, în timp ce bărbații au înregistrat 71,3%, potrivit datelor oficiale. Diferențele se amplifică în mediul rural, unde rata de ocupare este în general mai scăzută, iar accesul femeilor la locuri de muncă stabile rămâne limitat.
La singurul adăpost pentru victime din județul Cluj-unde pot să rămână pe termen mai lung- femeile ajung cu trupurile învinețite, dar și cu inimile frânte. A venit înnegrită în bătaie. Și el se plimbă pe lângă garduri. Are trei copii, unul în burtă. „Cum să-i cresc, cu ce? se întreabă. Stau aici un an și apoi plec. Unde? Ce le dau să mănânce? Cum să mă angajez, cu cine las copiii?”, întreabă femeia.
Sunt întrebări la care statul român nu are răspunsuri. A adoptat în grabă o legislație pentru aplicarea căreia nu există suficiente mijloace de aplicare. Dacă în Franța femeile sunt sprijinite timp de cinci ani, la noi un an, maxim doi, li se subvenționează plata chiriei.
„Ca să ai o intervenție eficientă, cineva ar trebui să urmărească cazul mai mult timp și să vadă influențele din toate părțile”, spune Diana Totelecan, coordonatoarea Centrului de Consiliere și Prevenție din Cluj.
Când casa ta nu e niciunde
„M-am întors de trei ori la el pentru că nu aveam unde să stau cu copiii.”
În unele județe există câte un adăpost, în altele niciunul. Iar capacitatea lor nu acoperă nevoia reală.
Sunt mii de cazuri de violență domestică cu victime femei. În orașul Cluj-Napoca, care are aproape 400 de mii de locuitori, nu există niciun adăpost.
În județ este un singur adăpost cu 12 locuri, și o locuință protejată cu patru locuri. În primele 7 luni ale anului 2025, poliția clujeană a înregistrat 755 de fapte de violență domestică și a emis 228 de ordine de protecție provizorii și 196 ordine de protecție.
„Atena Delphi” este singura organizație civică pentru salvarea victimelor care are un adăpost de urgență – pentru cinci zile – cu șase locuri. Au avut o casă cu mai multe camera, care a funcționat până când s-au terminat fondurile obținute din finanțări norvegiene. Apoi nimeni nu le-a mai ajutat, au renunțat la proiect. „Și un an mai tîrziu aveam femei adăpostite la mine acasă”, își amintește Luiza Budușan.
Acum 30 de ani, una din zece victime înregistrate reușea să se desprindă de mediul în care era victim. Acum, 6 din 10 se desprind, după cum spun reprezentantele Asociației „Atena Delphi”. Însă nu e destul. Cifrele arată în continuare îngrijorător. Iar ele sunt doar vârful aisbergului, ce nu se vede este și mai mult.
„Cea mai mare problemă – de departe cea mai mare! – este lipsa adăposturilor pentru victime”, consideră Ramona Mocean, manager de cazuri al asociației. „Nu există locuri care să le asigure un răgaz unde să-și revină și care să fie un punct de plecare pentru ele.”
„Cam 70% dintre victime se întorc în familiile abuzatoare, renunță la demersurile și serviciile de obținere a independenței”, spune managerul de cazuri de la DGASPC, Simona Seiceanu.
Serviciile oferite de stat prin direcțiile specializate – Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) care funcționează în fiecare județ – sunt îndreptate în special pentru protecția copiilor și a victimelor femei. Simona Seiceanu, manager de caz la serviciul Violența Domestică lucrează în acestă instituție de 20 de ani. „În ultimele luni, din august încoace, avem sute de cazuri pe lună, pentru că, de atunci, Politia este obligată să ne sesizeze toate cazurile, nu doar pe cele care necesită servicii sociale sau cazurile cu minori. Plus cazurile direcționate de la Primărie. Noi trebuie să le facem o evaluare preliminară. Cele mai grave cazuri sunt cele cu minori, dar și cele fără locuință . Le direcționăm spre Centrul de Primiri Urgențe, unde pot să stea 60 de zile cu posibilitatea de prelungire la un an”.
Simona Seiceanu recunoaște că sistemul actual nu acoperă nevoile victimelor, și că serviciile destinatae lor sunt sub capacitatea solicitărilor. La serviciul Violență domestică aparținând DGASP Cluj sunt angajate două persoane: Managerul de cazuri și un psiholog.
„Dacă altă dată fenomenul violenței domestice avea în primul rând o componentă socială, venea din mediile sărace slab educate, acum s-a extins, îl găsim și în mediile educate, înstărite. Pentru că au intervenit drogurile și alte dependențe care favorizează conflictele și violența de mai multe feluri, inclusive cibernetică”, explică Simona Seiceanu.
Agresorii – de ce pentru ei nu sunt programe?
„Loviturile au început după ce și-a pierdut locul de muncă. Până atunci era doar agresiv verbal”, mărturisește o femeie.
Iar cazurile de violență domestică sunt în creștere. Una dintre cauze, deși evidentă, nu este băgată în seamă de nimeni: pentru agresori nu există niciun fel de programe.
„Practic lupta noastră este ineficientă dacă doar apărăm victimele, cel mult putem să facem prevenție prin informare, dar cine se ocupă și de agresori? Nimeni! De ce să nu oprim cauza și ne concentrăm doar pe efecte?”, se întreabă Raluca Fărcaș, psiholog la Centrul de Consiliere din Cluj.
„Am avut, continuă expertul, cazuri când, de la Poliție mi-au trimis și agresorii. Ce să fac eu cu ei? Nu suntem un serviciu destinat lor. Dar nu există un alt serviciu pentru ei!”
Într-un Raport Național privind Agresorii Familiali în România, publicat în 2021, la care a lucrat și Raluca Fărcaș, se confirmă lipsa intervențiilor privind agresorii.
Raportul arată că:
Fenomenul violenței domestice rămâne unul extins și insuficient documentat, cu date eterogene și cu o „față nevăzută” mult mai amplă decât cea raportată oficial. În ultimii ani se observă o creștere constantă a cazurilor, inclusiv în timpul pandemiei, când izolarea a amplificat riscurile.
Serviciile pentru agresori sunt aproape inexistente la nivel național. Doar cazurile trimise de instanțe sau cele inițiate voluntar ajung să primească consiliere, ceea ce limitează intervenția timpurie. Lipsa specialiștilor formați, a metodologiilor unitare și absența centrelor dedicate reprezintă lacune majore.
Datele statistice confirmă dimensiunea problemei: zeci de mii de fapte penale, mii de ordine de protecție (provizorii și definitive), predominanța violenței fizice și psihologice, precum și afectarea într-o proporție alarmantă a minorilor. Majoritatea agresorilor sunt bărbați, 36–45 de ani, cu nivel ridicat de consum de alcool și antecedente de violență în copilărie.
Raportul din 2021 sublinia necesitatea „intervenției proactive”, înainte de emiterea ordinelor de protecție, prin sesizare din oficiu, mediere, monitorizare și coordonare interinstituțională.
De asemenea, recomanda extinderea adăposturilor, profesionalizarea lucrului cu agresorii, schimbarea mentalităților și consolidarea rețelelor locale de colaborare.
Cum procedează Poliția
Nu s-au împlinit încă doi ani de câd a fost implementat Sistemul informatic de monitorizare electronica – SIME, cum i se spune la Poliție – așa că el este puțin cunoscut de public, iar informațiile despre funcționarea lui sunt precare.
„Atât agresorii cât și victimele trebuie să cunoască foarte bine sistemul acesta de monitorizare. Avem datoria să face informări temeinice cu ei. Trebuie să știe ce presupune acest sistem și cum se folosește. Nu întotdeauna victimele sunt de acord să poarte terminalul. Au suspiciunea că sunt urmărite și asta nu le place. Mai trebuie știut că aparatele trebuie ținute încărcate, lucruri aparent mărunte, dar inportante. Toate părțile implicate trebuie să cunoască bine regulile”, explică comisarul-șef Gina Pop, șeful Biroului pentru Analiza și Prevenirea Criminalității, în cadrul Inspectoratului de Poliție a Județului Cluj. La fiecare caz semnalat, Poliția completează un „formular de risc”, iar dacă victima refuză să facă plângere, „cazul continuă să fie monitorizat”.
Gina Pop explică și cum ar trebui să funcționeze intervenția în timp real la încălcarea unui ordin de protecție.
Odată cu emiterea unui ordin de protecție care prevede brațară – fie el provizoriu, emis de poliție, fie stabilit de instanță – mecanismul de monitorizare electronică intră în funcțiune.
Agresorului i se montează o brățară electronică, iar victima primește un smartphone special, care o avertizează în timp real dacă persoana supravegheată se apropie de zona interzisă. Victima nu poartă brățară, dar dispozitivul mobil devine instrumentul ei de siguranță.
Sistemul înregistrează permanent poziția agresorului și identifică orice pătrundere în zona de excludere, cum ar fi domiciliul victimei. În momentul în care brățara semnalează intrarea în perimetrul interzis, centrul de monitorizare se activează instantaneu.
Primul semnal vine de la dispecerat. Polițistul de serviciu transmite în sistem faptul că persoana supravegheată a pătruns în interiorul zonei interzise și s-a apropiat de victimă.
De aici, procedura se desfășoară pe două direcții simultane.
Dispeceratul contactează victima și o întreabă dacă a primit alerta. Victima răspunde și descrie starea de pericol, oferind detalii despre context.
În același timp, operatorul sună agresorul, pentru a-l avertiza că a intrat într-o zonă interzisă și este prea aproape de victimă. Îl somează să se îndepărteze.
În paralel cu aceste comunicări, este mobilizat cel mai apropiat echipaj de poliție, direcționat la coordonatele transmise de brățară. Patrula primește prin stație un mesaj de urgență și pornește spre adresă „în regim prioritar”, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune.
Întregul lanț operațional – de la declanșarea alertei, la contactarea victimii și intervenția fizică – ar trebui să se desfășoare în câteva zeci de secunde. Sistemul este conceput astfel încât încălcarea ordinului de protecție să nu se soldeze cu crime în văzul lumii.
Dar se întâmplă. Atunci când agresorul nu poartă brațară, victima nu are terminal, iar Poliția nu ajunge la timp. „Am avut un caz în care, cu ordin de protecție, până să ajungă poliția, agresorul ajunsese în casa victimei. Era prea târziu.”
Statisticile arată că, în România, zilnic sunt încălcate trei ordine de protecție.
Doar în județul Cluj, în prima jumătate a acestui an, s-au înregistrat 614 fapte penale și s-au emis 190 de ordine provizorii.
Comisarul Gina Pop atrage atenția asupra faptului că: „Din păcate sesizările sunt una și realitatea alta. Fenomenul violenței domestice este mult mai mare decât arată raportările și este foarte complex. După părerea mea, ar trebui mers la cauze, la educație, informare, la cauze economice și sociale”.
Ce se poate face
Sabina și Andrei sunt doi dintre tinerii care din studenție plănuiau să se implice în lupta cu violența. Nu o dată au auzit colege plângându-se despre ce li se întâmplă pe stradă sau în cluburi. Așa că au creat „Un mic grup de inițiativă”, au conceput proiecte și organizează acțiuni civice, cum ar fi mitinguri împotriva femicidului, cluburi de discuții despre violență, iar de curând au introdus la Cluj conceptul-cod „Angel Shot”, împrumutat din Europa. „Practic”, explică Sabina, „dacă o persoană se simte inconfortabil în prezența partenerului sau este agresată în orice fel, poate să comande un Angel Shot, iar personalul localului va înțelege ce se întâmplă și o va ajuta. Fie o însoțește spre ieșire, fie alertează Poliția, ia măsurile care se impun.”
Opt cluburi din Cluj-Napoca au adoptat programul până în acest moment. „Decizia noastră a venit și pentru că am constatat că există pasivitate din partea populației. Oamenii nu intervin. Eu însămi am fost agresata verbal într-un magazin și nimeni nu a făcut nimic! Și atunci am zis: trebuie să facem noi ceva”, spune Sabina.
„Am colege care au fost victime ale agresiunilor și nimeni nu le-a ajutat. O colegă a fost agresată într-un club, a făcut plângere și singura consecință a fost că ei i s-a interzis să mai intre în acel club”, spune Andrei. Micul grup de inițiativă a creat și o „Hartă a nesiguranței” în oraș. La o masă de dezbateri participantele au conturat locurile din oraș unde nu se simt în siguranță.
Pe 20 octombrie 2025, primarul municipiului Cluj-Napoca a anunțat că s-a semnat contractul pentru realizarea primului Centru pentru victimele violenţei domestice, investiţie care se va ridica la 5 milioane de euro. Adică 26 de milioane de lei.
Potrivit acestuia, noul centru va fi alcătuit din două corpuri de clădire: un corp administrative, care va cuprinde spaţii pentru consiliere socială, medicală şi psihologică, birouri, bucătărie, sală de mese şi zone de activităţi; și un corp de cazare cu 14 apartamente complet utilate, dotate cu grup sanitar, chicinetă şi spaţii de depozitare, precum şi un adăpost ALA, spălătorie şi spaţiu de depozitare la subsol. Durata de realizare a investiţiei este de 24 de luni.
În acelați timp, la București, în Parlament s-a creat o Comisie parlamentară însărcinată cu monitorizarea fenomenului și propunerea de îmbunătățiri legislative. O lege prin care statul român se obligă să sprijine integrarea profesională a victimelor violenței domestice a fost deja votată în Senat.
„Antreprenorii care încadrează în muncă victime ale violenței domestice pot primi subvenții în cuantum de 2.250 lei/lună, timp de 12 luni, cu condiția menținerii raporturilor de muncă pe o perioadă de cel puțin 18 luni. Acest stimulent financiar încurajează angajatorii să ofere nu doar un loc de muncă, ci o nouă șansă la siguranță și independență pentru femeile aflate în situații dificile”, spune șefa Comisiei, Alina Gorghiu.
Cum este în alte țări
În Franța, violența domestică este abordată ca o chestiune de interes public major, spune activista socială Andreea Ember, o româncă stabilită în Franța.
Violența domestică este tratată ca o urgență socială. Statul finanțează campanii naționale de prevenire, iar victimele primesc sprijin rapid: ajutor financiar de minimum 600 de euro în 3–5 zile, asistență juridică gratuită și acces imediat la locuințe de urgență. Poliția poate evacua agresorul și îl poate reține până la 48 de ore, iar judecătorul poate emite rapid un ordin de protecție care interzice orice contact.
„Plângerea poate fi depusă de orice victimă, indiferent de statutul ei în Franța, și permite acces la protecție, cazare, proceduri de divorț sau custodie. Serviciile sociale, ONG-urile și sistemul medical oferă consiliere psihologică, suport pe termen lung și reintegrare socială”, spune Ember.
Prin linii de urgență precum 3919, campanii publice și intervenție fermă asupra agresorilor, Franța construiește un model de reacție rapidă și coordonată, în care siguranța victimei este prioritatea absolută.
În Suedia, protecția femeilor împotriva violenței este parte dintr-o strategie națională bine pusă la punct, potrivit Danei Hering. Există o linie de ajutor extrem de vizibilă – o „linie verde” unde agresiunile pot fi raportate rapid – însă sprijinul merge mult dincolo de intervenția de urgență.
Țările nordice abordează problema pe un nivel superior: prin educație, legislație și schimbare culturală.
„Reducerea violenței începe cu creșterea conștientizării: educație de gen, egalitate de șanse, protecția copiilor și informare constantă”, spune Hering.
Victimele au la îndemână instrumente care chiar funcționează: mecanisme simple de sesizare, proceduri clare de plângere, intervenție rapidă a autorităților și condamnări ferme.
Suedia pune accent și pe dimensiunea psihologică a abuzului: ruperea dependențelor emoționale și a cercului vicios în care sunt blocate victimele. Este un model în care prevenția, reacția rapidă și reabilitarea merg împreună. Și funcționează.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
