România încearcă să renegocieze cu Pfizer după ce un tribunal din Bruxelles a obligat statul, în primă instanță, să plătească circa 3,5 miliarde de lei pentru dozele de vaccin contractate în pandemie, într-un acord comun la nivelul Uniunii Europene. Decizia vine în contextul unui mecanism la care au participat toate cele 27 de state membre, conceput în 2020 pentru a asigura acces rapid și echitabil la vaccinuri, dar care a limitat ulterior flexibilitatea guvernelor de a reduce comenzile, chiar și după scăderea cererii.
Pfizer câștigă în tribunal
România va încerca să renegocieze cu compania farmaceutică americană Pfizer după ce un tribunal din Bruxelles a obligat statul român, în primă instanță, să plătească aproximativ 3,5 miliarde de lei pentru dozele de vaccin contractate în pandemie, la care se adaugă penalități.
Decizia tribunalului se referă strict la aspectul comercial al acordului (AFP), nu la oportunitatea strategiei UE de achiziție comună de vaccinuri COVID în perioada de vârf a pandemiei.
Premierul Ilie Bolojan a spus că prioritatea imediată este „să blocăm plata dobânzilor” și să găsească „o formulă ca această plată să se facă într-o manieră eșalonată”, menționând că România se află într-o situație similară cu Polonia, care a pierdut un proces conex.
Polonia se află într-o situația similară, are de plătit peste de milliard de euro, pentru partea ce-i revine din contractul comun de achiziționare a vaccinurilor Covid, contractate de Comisia Europeană în 2021. Contract care a inclus toate țările membre UE. Procesul pierdut de Polonia a fost separat, pentru că Varșovia ceruse direct anularea părții sale din contractul comun. Guvernul de la Varșovia a anunțat că va contesta decizia tribunalului de la Bruxelles.
Bolojan a indicat că problema își are originea în decizii luate în timpul pandemiei, când România a comandat „mult prea multe doze față de câte aveam nevoie”, estimând că au fost achiziționate „peste 100 de milioane de doze”, mult peste necesarul populației.
Dozele în dispută acum reprezentau livrări pe mai mulți ani, plecând de la premisa – din timpul pandemiei – că sunt necesare două până la trei doze de vaccin pe persoană.
Premierul Bolojan a criticat și lipsa unor acțiuni ulterioare, arătând că „nu le-am vândut atunci când încă mai puteam” și „nu am renegociat (…) când lucrurile erau «calde»”, ceea ce a dus în final la litigiu și la costuri mari pentru stat.
În același timp, premierul a evitat să indice un singur responsabil, vorbind despre „un cumul de responsabilități”, deși a subliniat că decizia principală de achiziție a fost luată în mandatul guvernului condus de Florin Cîțu (PNL).
Acum, mai ales pe rețelele de socializare, curg acuzele și învinuirile reciproce între foști miniștri ai Sănătății, între „vaxeri” si „anti-vaxeri”, toate aproape ocolind să explice contextul în care s-au încheiat contractele colective de achiziționare a vaccinurilor și, mai ales, de ce au fost necesare.
Context
Sistemul comun de achiziție a fost creat în 2020 prin Strategia UE privind vaccinurile, coordonată de Comisia Europeană. Statele membre au putut alege dacă participă sau nu la mecanismul de achiziții comune, bazat pe un acord între Comisie și țările participante.
În teorie, fiecare stat putea opta să rămână în afara schemei și să negocieze propriile contracte. În practică însă, toate cele 27 de state membre au ales să participe, pentru a beneficia de o putere de negociere mai mare, acces egal și pentru a evita să fie dezavantajate în competiția globală pentru vaccinuri.
Astfel, sistemul a devenit, de facto, universal la nivelul UE.
Flexibilitate redusă
Odată intrate în mecanism, posibilitățile de retragere au fost foarte limitate. Statele nu mai puteau negocia contracte paralele cu aceiași producători și s-au angajat la negocieri centralizate și la alocări proporționale cu populația. Totuși, ele puteau decide câte doze să achiziționeze efectiv din fiecare contract și, în unele cazuri, să refuze cantități opționale.
Această flexibilitate a existat însă mai ales după semnarea contractelor, nu înainte. Cadrul s-a bazat pe acordul comun de achiziții al UE, care permite participarea voluntară și agregarea cererii, dar interzice subminarea negocierii comune.
În contextul competiției globale intense din prima fază a pandemiei, chiar și statele care ar fi putut opta juridic să nu participe au fost puternic motivate să intre în schemă.
Capacitatea de a refuza surplusul
După aderare, capacitatea de a reduce sau refuza volumele a fost limitată, mai ales pentru contractele deja semnate.
Fiecare stat primea o cotă proporțională și, în general, trebuia fie să accepte dozele, fie să le transfere altui stat.
Nu exista un „opt-out” unilateral după semnarea contractelor. Unele acorduri, în special cele cu Pfizer/BioNTech, au inclus cantități opționale care puteau fi refuzate.
Pe măsură ce cererea a scăzut în 2022–2023, statele au putut revinde, dona sau redistribui doze, iar Comisia a renegociat contractele, reducând volumele și extinzând livrările până în 2026.
Țările au putut transforma doze în livrări viitoare sau au plătit pentru a anula parțial comenzile. În practică, reducerea cantităților a implicat adesea costuri.
Reacția statelor membre
În realitate, pe măsură ce pandemia s-a atenuat, multe state au rămas cu surplusuri mari, au distrus vaccinuri expirate sau le-au donat. Presiunea politică pentru renegociere a crescut, în special din partea unui grup de state din Europa Centrală și de Est — Polonia, Ungaria, Bulgaria, România, Slovacia și Cehia — care au cerut suspendarea livrărilor, reducerea volumelor și diminuarea obligațiilor financiare.
Alte state, precum Franța, Germania, Italia și Țările de Jos, au susținut renegocierea la nivel european, fără a adopta o poziție la fel de dură.
Nu există un set oficial de date care să arate exact câte doze a refuzat fiecare stat, însă este clar că majoritatea — probabil peste 20 de țări — au renunțat la o parte din cantitățile opționale.
Renegocierea din 2023 cu Pfizer/BioNTech a dus la reducerea comenzilor cu sute de milioane de doze și la amânarea livrărilor.
În esență, dacă în prima fază (2020–2021) statele au încercat să cumpere cât mai mult, în faza ulterioară (2022–2023) au încercat să reducă angajamentele.
Anchete la nivel european
Mecanismul european de achiziție a funcționat din punct de vedere operațional – asigurând vaccinuri pentru toate statele membre –, dar criticile se concentrează pe transparență și guvernanță.
Până în prezent, nicio investigație finalizată nu a confirmat fraude, corupție sau utilizarea ilegală a fondurilor europene, iar eventualele răspunderi penale rămân deocamdată neclarificate, în așteptarea rezultatului unei anchete EPPO.
Parchetul European a confirmat deschiderea investigației în 2022 și a reiterat în 2024 că aceasta continuă, fără a oferi detalii suplimentare pentru a nu compromite procedurile.
În acest stadiu, nu există constatări oficiale, acuzații sau persoane puse sub acuzare. Ancheta vizează, în linii mari, contractele majore negociate de Comisia Europeană – inclusiv acordul cu Pfizer/BioNTech – și suspiciuni legate de posibile nereguli financiare, proceduri de achiziție și probleme de transparență.
În paralel, mai multe instituții europene au finalizat propriile evaluări, fără a identifica însă fapte penale. Curtea de Conturi Europeană a concluzionat în 2022 că strategia UE a reușit să asigure rapid vaccinuri, dar a avut deficiențe de transparență și documentare.
Ombudsmanul European a constatat cazuri de administrare defectuoasă, în special în privința lipsei de transparență și a neidentificării unor mesaje relevante din negocieri.
În 2024, Tribunalul Uniunii Europene a stabilit că executivul european nu a oferit acces suficient la contracte și nu a justificat adecvat informațiile secretizate.
…și Pfizergate
Toate aceste anchete s-au subsumat, jurnalistic, așa numitului scandal „Pfizergate”, care se referă la controversa privind modul în care președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a negociat cel mai mare contract de vaccinuri anti-COVID al UE cu Pfizer, în plină pandemie.
În centrul scandalului se află dezvăluirile potrivit cărora discuțiile preliminare cu CEO-ul Pfizer, Albert Bourla, ar fi avut loc inclusiv prin mesaje text (SMS), care ulterior nu au fost făcute publice. Contractul rezultat, semnat în 2021, a fost cel mai mare din portofoliul UE, vizând până la 1,8 miliarde de doze.
Dar până acum, „Pfizergate” este mai degrabă un scandal de guvernanță și transparență decât unul cu concluzii penale confirmate: criticile vizează modul opac de negociere și accesul limitat la informații.
(FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea)
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
