Săptămâna Haferland: Reîntoarcerea acasă și renașterea spiritului săsesc

Data:

În fiecare vară, în satele liniștite dintre dealurile Transilvaniei, ecoul unor vremuri trecute revine la viață odată cu Săptămâna Haferland, festivalul care dincolo de dansuri și costume este, așa cum spune fondatorul său, omul de afaceri Michael Schmidt, „o punte vie între trecut și viitor”, relatează Ruxandra Hurezean pentru Universul.net.

Ediția din 2025 promite din nou o călătorie prin memoria unei comunități care nu și-a uitat rădăcinile. Între 31 iulie și 3 august, zece sate din țara Ovăzului devin, și anul acesta, scena celei mai ample sărbători dedicate culturii săsești din România. Ajuns la cea de-a XIII-a ediție, festivalul Săptămâna Haferland atrage an de an mii de vizitatori care vin să redescopere spiritul unei civilizații care nu a dispărut, ci renaște, încet și profund, în mijlocul verii transilvănene.

Citește și: Cum poate fi istoria povestită tinerilor: romanul polițist ca antidot la uitare | Interviu cu scriitorul francez Sylvain Audet-Găinar

Sub tema „Tradiții din vecinătate”, ediția din 2025 propune o explorare a influențelor și interacțiunilor dintre sașii din Transilvania și celelalte comunități etnice din regiune. Festivalul se va desfășura în satele Archita, Saschiz, Homorod, Rupea, Criț, Roadeș, Meșendorf, Cloașterf, Bunești și Viscri, toate cu o profundă încărcătură istorică și arhitecturală.

Evenimentul se desfășoară sub Înaltul Patronaj al Președintelui Senatului României și sub patronajul dluiThorsten Frei, șeful Cancelariei Federale și Ministru pentru Afaceri Speciale în Guvernul Germaniei. Aproximativ 10.000 de vizitatori sunt așteptați din România, Germania, restul Europei, America de Nord și Orientul Mijlociu.

„Săptămâna Haferland este mult mai mult decât un festival, este o punte vie între trecut și viitor, între rădăcinile adânci ale comunităților săsești și speranța unui viitor durabil pe aceste meleaguri, spune inițiatorul evenimentului, omul de afaceri Michael Schmidt, sas originar din Criț și unul dintre promotorii renașterii culturii săsești în România.

Continuarea în Universul.net

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(sursa foto: universul.net)

spot_imgspot_img
Ruxandra Hurezean
Ruxandra Hurezean
Lucrează în presă de peste 25 de ani, timp în care s-a specializat în reportajul social. Ruxandra Hurezean a absolvit Facultatea de Filosofie din Cluj-Napoca, cu specializarea Sociologie. A condus redacții și a contribuit la înființarea de publicații, lucrând atât pentru presa locală, cât și cea națională. Este autoarea a cinci volume de reportaje și proză scurtă. A fost premiată în mai multe rânduri de către Asociația Profesioniștilor din Presă Cluj și a primit „Premiul Mass-Media” al Ambasadei Germaniei la București pentru reportajele privind istoria și prezentul minorității germane din România.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Democrația la amurg?

Un editorial recent din The Guardian, semnat de Robert...

Sindicaliștii cer demisia ministrului Educației

Sindicaliștii din învățământ cer demisia ministrului Educației și „își...