Sindicatul polițiștilor „Diamantul” a descoperit că ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, și-a delegat mare parte dintre atribuții secretarului general adjunct al ministerului, în condițiile în care acesta este de 8 ani delegat pe funcție. Codul administrativ spune că perioada maximă este de 1 an.
Potrivit sursei citate, Ioana Dorobanțu ocupă funcția de Secretar General Adjunct al MAI prin modalitatea exercitării temporare începând din anul 2017 până în prezent (2025), adică aproximativ 8 ani consecutiv. Astfel, au fost emise 16 decizii succesive de către prim-ministru, fiecare pentru o perioadă de 6 luni, creând o continuitate neîntreruptă de ocupare a funcției publice fără concurs.
Delegările succesive încalcă Art. 510 din Codul Administrativ care spune că „exercitarea cu caracter temporar a unei funcții publice de conducere vacante se dispune pentru o perioadă de maximum 6 luni într-un an calendaristic.” Alineatul 2 arată că „în mod excepțional, perioada poate fi prelungită cu maximum 6 luni (total 12 luni maxim), dacă funcția nu a fost ocupată prin concurs”.
Dorobanțu, cea bună la toate
Prin ordinul Ordinul MAI nr. 264/13.09.2023 semnat de Cătălin Predoiu, el a desemnat-o pe Ioana Dorobanțu (deja împuternicită ca SG Adjunct de premierii care s-au succedat) să exercite și atribuțiile de Secretar General al MAI, pe perioada vacantării acestei funcții.
Care au fost atribuțiile delegate prin acest ordin?
- Coordonarea Direcției Generale Management Resurse Umane
- Coordonarea Direcției Generale Juridice
- Coordonarea Direcției Generale Financiare
- Dreptul de semnătură în numele ministrului
- Coordonarea a 14 direcții și entități MAI
Prin ordinal MAI nr. II/2079/17.10.2023 se stabilește delegarea competenței de semnare a documentelor pe linie de resurse umane. Conform acestuia, Secretarul General semnează acte administrative privind stabilirea drepturilor salariale pentru personalul MAI, acte pentru punerea în aplicare a hotărârilor judecătorești definitive, fișe de pensie, repunerea polițiștilor în funcții și „alte acte cu efecte juridice majore”.
Acte lovite de nulitate
Toate aceste 11 atribuții delegate prin cele două ordine semnate de Predoiu pot avea consecințe grave, având în vedere că Dorobanțu a fost delegată de 8 ori peste perioada maximă a unei delegări și că a ocupat funcția fără concurs.
Astfel, „toate actele administrative semnate de Ioana Dorobanțu în calitate de Secretar General/SG Adjunct sunt susceptibile de a fi lovite de nulitate pentru viciu de competență, inclusiv ordinele de respingere a contestațiilor la destituiri disciplinare, actele privind drepturile salariale, actele de punere în aplicare a hotărârilor judecătorești și orice alt act semnat în exercitarea funcției ocupate ilegal”, mai arată sindicatul „Diamantul” într-o postare pe pagina de internet a sindicatului.
Cele două ordine de ministru au fost obținute de sindicat după ce au cerut instanței de judecată să fie depuse la dosarul deschis de Vitalie Josanu, liderul sindicatului „Diamantul” împotriva MAI. Liderul Sindicatului ‘Diamantul’ din cadrul Poliției Române, comisarul Vitalie Josanu, a fost destituit din poliție. El susține că a fost cercetat disciplinar pentru activitățile desfășurate ca sindicalișt, ceea ce contravine legii.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!



