Scandalul Cristian Andrei: lipsa atestatului, abuzuri sexuale și plângeri la Colegiul Psihologilor

Data:

Cristian Andrei, unul dintre cei mai cunoscuţi psihoterapeuţi din ţară îşi practică meseria fără atestat. Acesta mai este acuzat de abuzuri sexuale, conform PressONE.

Cristian Andrei, cunoscut drept psihoterapeut în spațiul media autohton de peste douăzeci de ani, a prestat, în tot acest timp, servicii fără atestat. Un material PressONE indică faptul că numele său nu apare în Registrul Unic al Psihologilor din România.

21 de ani fără atestat

Motivul ar consta în nerglementarea zonei de psihoterapie în anii 90. Cristian Andrei a absolvit Facultatea de Medicină a Universității din Târgu-Mureș, specializat în psihiatrie infantilă. La vremea aceea, absolvenții de medicină aveau competențe în psihoterapie.

Schimbarea a venit 11 ani mai târziu, când , prin înființarea Colegiului Psihologilor din România și adoptarea legii 213/2004 (cu adăugările realizate în 2005), domeniul a fost reglementat. Potrivit legii, un medic psihiatru are nevoie de un atestat obținut prin completarea studiilor dacă vrea să profeseze ca psihoterapeut.

Cristian Andrei nu a făcut acest demers și nici nu a încercat să clarifice situația atunci când era prezentat în mass-media drept psiholog. Mai mult, pagina sa de Facebook și pe site-ul  Institutului pentru Relații Umane se prezintă drept psihoterapeut, deși el nu e decât psihiatru pentru copii.

„Sunt mulți oameni care pot să fi mers la niște cursuri, să spună că sunt psihiatri și că au fost și la formare, dar dacă nu ai o acreditare de la Colegiul Psihologilor, nu ești psihoterapeut.” a declarat psihoterapeuta Sabina Isădrilă pentru PressONE.

Scandalurile sexuale

Mai multe paciente îl acuză pe Cristian Andrei de agresiuni sexuale. (Numele victimelor au fost modificate pentru a le proteja identitatea, n.r.).

Flavia relatează a făcut sesiuni de terapie timp de 8 luni (2019-2020). Aceasta îl cunoștea deja pe Cristian Andrei de la ateliere pe care le organizase. În cadrul unei ședințe care avusese loc seara, între orele 8-9, acesta ar fi încercat să o sărute forțat pe tânără.

„După o sesiune de grup, am avut ședința de psihoterapie, seara, pe la ora 8-9, la etaj, unde avea cabinetul. Am deschis ușa, iar domnul doctor era pe scaun. S-a ridicat și s-a năpustit, efectiv, asupra mea. Nici măcar n-am avut timp să mă apăr sau să zic ceva, am rămas șocată. Efectiv m-a sărutat pe buze, adică un sărut din acela pasional. Și nici bine nu m-am dezmeticit, că m-a mai sărutat o dată. ”

Relații abuzive cu pacientele

O altă tânără, Mara, povestește cum acesta îi adresa întrebări indecente sau din afara ariei terapeutice.

„M-a intrebat, efectiv, câți parteneri sexuali am avut, lucru care mi s-a părut că nu avea nicio legătură cu motivul pentru care venisem. M-a întrebat și despre ciclul meu menstrual, dacă e regulat, dacă nu”

Mara își mai amintește cum ședințele, pe care le-a făcut timp de șase luni, erau pline de gesturi intruzive din partea lui Cristian Andrei. Ea crede că abuzul, sub diferite forme, a existat întotdeauna, dar intensitatea a crescut treptat.

„În permanență, de câte ori a avut ocazia, îmi încălca spațiul personal. Se așeza lipit de mine sau punea mâinile pe mine sau pe mâinile mele

Era extrem de intruziv, atât de intruziv încât realmente îmi era frică de el. Am continuat demersul ăsta terapeutic pentru că mă gândeam că poate sunt eu o înapoiată și nu înțeleg neapărat demersul lui[…]În timp ce îi povesteam despre niște abuzuri pe care le aveam din partea lui taică-miu, plângeam, și mi-a spus să mă ridic în picioare, să vin spre el. Mi-a zis să-mi întind mâinile. A venit și el spre mine, m-a luat în brațe, mi-a dat părul la o parte și m-a sărutat pe gât.”

Tânăra relatează cum gesturile sexuale au devenit din ce în ce mai clare, până în punctul în care ele erau asumate.

„A inițiat un act sexual cu mine chiar în cabinet. Și am continuat cu această relație și în exteriorul cabinetului, adică după asta nu mai eram deja clienta lui. El a venit la mine, a pus mâinile pe mine, a început să mă sărute, așa cum a mai avut curaj să facă și în alte circumstanțe și s-a întâmplat”

2 ani în afara cabinetului

Cei doi au întrrținut o relație timp de doi ani. Cristian Andrei continua să îi trimită texte cu tentă sexuală.

„Cu o mână te trag de mijloc în ea, cu cealaltă îți stăpânesc sânii care vor să se miște. Și mă reped în tine iar și iar (…) Îmi place să fiu în tine și să te privesc cum te frămânți și să te ascult cum o chemi mai adânc și mai tare. Ești limpede în dorințele tale și asta mă face să te văd prin ele frumoasă tare”

De asemenea, doctorul a încercat să îi prezinte ei relația dintre cei doi drept excepțională, aparte și, deci, una care necesită să fie păstrată în secret.

„Nu că există nimeni suficient de bun sau de deschis încât să înțeleagă relația noastră”

Un tipar comun

Ambele femei au declarat că s-au prezentat la ședințele acestuia deoarece aveau nevoie urgentă de terapie. Flavia a declarat că se afla într-o perioadă dificilă, întrucât tocmai ce ieșise dintr-o relație de 15 ani.

„Eu aveam nevoie de un psihoterapeut. Eram într-un moment critic al vieții mele, chiar eram dezorientată și aveam nevoie de un ajutor”.

La rândul ei, Mara a explicat că necesitatea terapiei a determinat-o să continue ședințele, îîn ciuda semnelor tot mai clare de abuz.

„Când te iau atacurile de panică prin surprindere, apar două frici. Una e că mori și alta că înnebunești. Am vrut să-mi zică cineva că nu înnebunesc ”.

Aceasta a adăugat că iluzia sprijinului acordat de Cristian Andrei a făcut-o să mențină relația.

„Eu am văzut [relația] ca pe o formă de atenție, ca pe o formă de disponibilitate a lui. Ca un mic univers care ține doar de noi”

Ea a mai relatat și că vedea un risc profesional în relația lor, dată fiind notorietatea doctorului Andrei.

„Inițial, eu mă gândeam că nu pot să mă afișez cu el pentru că e o persoană publică. Încercam să-l apăr pentru că aveam doar 25 de ani. El avea aproape 60”.

Replica sa

Doctorul Cristian Andrei a declarat, contactat de PressONE că titulatura este doar o formă de confuzie din spațiul public, iar că el funcționează, mai degrabă ca intermediar.

„Ceea ce fac eu acum la Institut este evaluarea pacienților și îi direcționez apoi la unul dintre cei 5 psihoterapeuți (n.r. din cadrul Institutului). Fac și indicații asupra testelor proiective, dacă este necesar, și asupra abordării sistemice în cazul în care pacienții sunt într-o situație socială delicată. De asemenea, îi direcționez pe cei care au nevoie de gratuitate în psihoterapie”.

Confruntat cu informația că două paciente pot confirma că au făcut ședințe de terapie timp de câteva luni, Cristian Andrei a susținut că, în lipsa denumirii de „psihoterapie” în contract, el nu poate să fie tras la răspundere.

„Eu nu am mințit pe nimeni. Dacă dumneavoastră îmi aduceți vreo dovadă că am chemat pe cineva la mine mințindu-l că îi fac psihoterapie, eu renunț la practică mâine. De asemenea, dacă dumneavoastră aduceți o singură persoană să-mi spună în față că i-am făcut un rău, eu renunț la practica mea de orice fel ”.

Acesta a negat, de asemenea, că ar fi întreținut relații sexuale.

Răspunsul Colegiului Psihologilor

Mara a reclamat abuzurile din ședințele de terapie d la Colegiul Medicilor din România și la Colegiul Psihologilor. Colegiul Medicilor din Dâmbovița i-au răspuns că nu pot acționa disciplinar pentru o faptă mai veche de șase luni, iar că plângerea sa este incompletă.

„Acțiunea disciplinară poate fi pornită în termen de cel mult 6 luni de la data săvârșirii faptei sau de la data cunoașterii consecințelor prejudiciabile”.

Abuzul de către terapeut

Contactată de PressHUB, Cristina Praz (Centrul Filia) a explicat gravitatea comiterii abuzului de către un terapeut.

Aceasta a indicat faptul că, între pacient/ă și terapeut există o dinamică diferită de puteri, exacerbată de faptul că procesul implică o persoană vulnerabilă (pacientul), care expune informații sensibile.

„Este important de înțeles că între un terapeut și o pacientă există o relația inegală de puteri. Pentru o pacientă, terapia este un spațiu sigur în care devine vulnerabilă și vorbește despre cele mai intime și sensibile aspecte ale vieții sale. De aici vedem deja un dezechilibru, în care terapeutul are o putere și o legitimitate dată de acest cadru și de poziția în care se află.”

Ea a adăugat că diferența de vârstă reprezintă un factor agravant serios.

„Dacă mai adăugăm și o diferență mare de vârstă și notorietate, dezechilibru de putere cu siguranță crește și mai mult în defavoarea pacientelor.”

Acești factori au o consecință directă asupra consimțământului, care devine, astfel, deturnat de o presiune emoțională intenționată, dar subtilă.

„Acest lucru este relevant atunci când vorbim de consințămânul în relații sexuale. Unul dintre cele mai importante aspecte pentru ca un consimțământ să fie valid și autentic este ca acesta să nu fie viciat de diferența de puteri și de crearea unei situații în care victima nu poate spune «nu» fără să se simtă constrânsă, rușinată sau vinovată.”

Scopul: Sex

Astfel de comportamente manipulatoare au ca finalitate obținerea de favoruri sexuale. În plus, nu numai copiii pot deveni victime ale instrumentalizării vulnerabilităților mentalo-emoționale, subliniază Cristina Praz.

„În multe cazuri de hărțuire sau abuz, agresorul începe printr-un comportament de tip “grooming”: ștergerea unor limite clare și crearea unei false prietenii prin care sunt urmărite, de fapt, scopuri sexuale. Victimele groomingului nu sunt doar copiii, tocmai pentru că apare într-un context de dezechilibru de putere și vulnerabilitate.”

Sprijinul victimelor

Aceasta concluzionează că există și o dimensiune socială, care presează victimele să mențină tăcerea, care este total eronată și încurajează, mai mult sau mai puțin direct, comportamentul agresorilor.

„În general, din păcate, reacțiile în fața unor situații de abuz care încep prin grooming sunt mai degrabă de blamare a victimei: “de ce a acceptat”, “de ce nu a zis nimic”, de ce a vorbit abia după atâta timp”. Însă responsabilitatea nu este niciodată a victimei, ci a agresorului de a nu abuza și profita de vulnerabilitate, mai ales când are un rol atât de important.”

Cel mai cunoscut psihoterapeut din spațiul public

Cristian Andrei a este activ în mass-media din 2002. Evenimentul Zilei îl cita drept „psiholog. Au urmat participări succesive la Kiss FM, Magic FM, Radio 21, Prima TV și Antena 1 între 2004-2009. Și-a consolidat imaginea de „primul sexolog din România”.

A mai fost și formator în programul „Educație pentru Sănătate în Școala Românească” derulat de Ministerul Educației.

Actualmente, deține site-ul Gestual.ro, pe care își postează o parte din articolele sale.

Citește și: Asociația „Forumul Judecătorilor” cere CSM normarea muncii. „Nu este firesc să existe judecători supraîncărcați și colegi cu activitate mult mai redusă”

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Vlad Mamulă
Vlad Mamulă
Vlad Mamulă, licențiat în Istorie (Relații Internaționale), masterand în Științe Politice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img
spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Tinerii din România – radicali de dreapta sau de stânga?

În România, tinerii par să oscileze între radicalii de...

Schimbarea Uniunii Europene

Transformările prin care trece Uniunea Europeană de pe urma...