Mai mulți lideri europeni au reacționat după schimbul de replici dintre președintele SUA, Donald Trump, și Elon Musk, cel mai bogat om al lumii și fostul șef al Departamentului pentru Eficientizare Guvernamentală (DOGE). Tensiunile au apărut după ce Musk a criticat legea fiscală și de cheltuieli a președintelui.
Liderii europeni au resimțit un sentiment de Schadenfreude, un termen din limba germană care înseamnă „a te bucura de necazul cuiva,” relatează Politico.
Citește și: Tribunalul de comerț al SUA suspendă aplicarea taxelor vamale impuse de Donald Trump
Fostul comisar european pentru piața internă, Thierry Breton, a pus o postare pe rețeaua socială X prin care îți exprimă plăcerea față de schimbul de replici dintre Donald Trump și fostul membru al administrației sale.
La rândul său, ministrul polonez de Externe, Radosław Sikorski, a reacționat și el tot pe rețeaua X deținută de Elon Musk. Acesta a scris referindu-se la miliardarul american că „politica este mai grea decât ai crezut.”
Conflictul dintre Donald Trump și Elon Musk a izbucnit după ce cel din urmă a decis săptămâna trecută să părăsească administrația Trump. Marți, Musk a criticat măsurile luate de Trump, iar schimbul de replici a continuat și în zilele următoare.
„Fără mine, Trump ar fi pierdut alegerile, [Democrații] ar controla Camera Reprezentanților, iar Republicanii ar avea o majoritate de 51-49 în Senat. Atâta lipsă de recunoștință,” a postat Elon Musk pe rețeaua socială X, conform BBC.
Ieri, Donald Trump a declarat într-o conferință de presă în Biroul Oval că el crede că ar fi câștigat oricum.
Miliardarul american s-a arătat pe rețeaua socială pe care o deține nemulțumirea față de taxele vamale impuse de Trump și a afirmat că ar exista p legătură între președintele SUA și Jeffrey Epstein, un condamnat pentru infracțiuni sexuale. În replică, în Biroul Oval, Trump a lansat amenințări la adresa companiilor lui Musk.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: Agerpres/ EPA)