​Sesizarea Înaltei Curți în legătură cu legea privind pensiile magistraților, amânată de CCR pe 20 octombrie

Data:

Curtea Constituțională a României a amânat, miercuri, pentru 20 octombrie, sesizarea Înaltei Curți de Casație de Justiție în legătură cu legea privind pensiile magistraților, pentru care Guvernul și-a angajat răspunderea în Parlament, au precizat, pentru Agerpres, oficiali ai CCR.

La începutul lunii septembrie, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație de Justiție au decis sesizarea Curții Constituționale a României în legătură cu legea privind pensiile de serviciu ale magistraților.

„Prin votul exprimat, judecătorii Instanței supreme transmit un ‘nu’ răspicat oricărei tentative de a slăbi independența justiției și statutul constituțional al magistraturii. Independența justiției nu poate fi negociată, nici relativizată prin argumente conjuncturale. Ea este o condiție fundamentală a democrației și a statului de drept”, se precizează într-un comunicat al ICCJ transmis Agerpres.

Premierul Ilie Bolojan a declarat, în cadrul ședinței plenului reunit al Parlamentului pentru angajarea răspunderii pe proiectele de lege din pachetul doi de reformă, că magistrații români ies la pensie la 48-49 de ani și o pensie medie în magistratură depășește 24.000 de lei. Totodată, numeroase pensii ajung inclusiv la 35.000-40.000 de lei, în mod special pentru magistrații care au avut și funcții de conducere.

„Prin reforma pe care o propunem, va exista o perioadă tranzitorie de 10 ani, la sfârșitul căreia pensionarea magistraților se va face la 65 de ani, vârsta standard de pensionare în România. Vechimea în muncă necesară pensionării va crește de la 25 de ani la 35 de ani, așa cum este cazul pentru ceilalți cetățeni. Până acum, cuantumul pensiei era de 100% din ultima remunerație netă, am plafonat acest procent la 70% din venitul net pe ultima lună. Chiar și cu această scădere, pensiile magistraților rămân considerabile. E greu să afirme cineva că o pensie medie de 14.000-15.000 de lei nu asigură independența și respectul de care un magistrat are nevoie, conform normelor internaționale sau Constituției”, a declarat premierul.

Citește și: Motivare. Judecătorii CAB s-au dat peste cap pentru a ne convinge că Alina Bica nu trebuie să facă închisoare

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: Inquam Photos / George Călin)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img
spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related