Secretarul general NATO, Mark Rutte, a evitat miercuri să comenteze direct avertismentul lansat de Donald Trump privind o posibilă reconsiderare a rolului SUA în alianță, după ce acesta a criticat dur aliații pentru lipsa de sprijin în conflictul cu Iranul.
Președintele american a declarat marți că statele NATO sunt „foarte nechibzuite” pentru că nu au susținut cererile sale privind implicarea militară în securizarea Strâmtorii Ormuz, o rută comercială strategică, sugerând că rolul SUA în alianță ar putea fi regândit.
Întrebat despre aceste declarații, Rutte a subliniat doar că aliații sunt de acord asupra necesității redeschiderii rutei maritime și că lucrează împreună pentru a identifica o soluție comună.
„Suntem cu toții de acord, bineînțeles, că trebuie reluat comerțul și strâmtoarea trebuie redeschisă. Și ceea ce știu este că aliații lucrează împreună, discutând despre cum să facă asta, despre cel mai bun mod de a face asta. Lucrează la asta în mod colectiv, pentru a găsi un mod de a merge înainte”, le-a spus Mark Rutte jurnaliștilor.
Mark Rutte se află în Norvegia, cu ocazia exercițiul Cold Response.
Declarațiile marchează o schimbare de ton din partea lui Rutte, care la începutul lunii susținea că războiul se bucură de „sprijin larg” în cadrul NATO — afirmație respinsă de multe state membre, începând cu Franța, Marea Britanie și Germania, comentează Politico.
Președintele Nicușor Dan se întâlnește cu Mark Rutte
La o zi după ce Iranul a avertizat România să nu ajute SUA în război, Administrația Prezidențială a anunțat că Nicușor Dan se va întâlni joi, 19 martie, la Bruxelles, cu șeful NATO. Nicușor Dan va participa și la summitul de două zile al Uniunii Europene.
Potrivit comunicatului de la Cotroceni, pe agenda întrevederii cu Rutte se află problemele de securitate din flancul estic al NATO, în contextul agresiunii ruse din Ucraina și a amenințărilor Iranului.
„Agenda discuțiilor va include evoluțiile de securitate din mediul internațional și cele de pe Flancul Estic, cu accent pe regiunea Mării Negre, context în care vor fi abordate măsuri de consolidare a descurajării și apărării colective, precum și de creștere a securității României prin intermediul și cu sprijinul NATO.
Președintele României va evidenția importanța relației transatlantice, reconfirmând rolul țării noastre de aliat puternic implicat în stabilitatea și securitatea regională.
Președintele Nicușor Dan va sublinia că România își respectă angajamentele asumate la Summitul NATO de la Haga privind creșterea cheltuielilor de apărare și va evidenția asistența multidimensională pentru Ucraina. Totodată, va reaminti necesitatea consolidării sprijinului NATO pentru parteneri, în special Republica Moldova, vizați de acțiunile hibride ale Rusiei”, se arată în comunicatul de la Cotroceni.
Aflată luni la Bruxelles, la reuniunea miniștrilor de externe ai Uniunii Europene (Consiliul Afaceri Externe), șefa diplomației de la București, Oana Țoiu, a declarat că„NATO este o alianță defensivă”, la fel și colaborarea militară a României cu Statele Unite în contextul războiului din Orientul Mijlociu. Ea a reamintit că România are un parteneriat strategic cu Statele Unite, în baza căruia a aprobat și utilizarea bazelor militare din țară pentru operațiunile din Orientul Mijlociu, dar nu pentru acțiuni ofensive.
La reuniunea de luni, miniștrii de externe europeni au refuzat să aprobe o eventuală modificare a mandatului misiunii navale restrânse a UE din Marea Roșie (Operațiunea Aspides), pentru a permite participarea la o eventuală operațiune de securizare a strâmtorii Ormuz.
„În discuțiile noastre a existat o dorință clară de a consolida această operațiune, dar, deocamdată, nu există apetit pentru schimbarea mandatului”, a explicat șefa diplomației europene, Kaja Kallas.
Miniștrii europeni au precizat că au nevoie de mai multe clarificări privind obiectivele militare ale Statele Unite și ale Israelului în războiul din regiune. Ministrul estonian de Externe, Margus Tsahkna, a declarat că aliații europeni ai Washingtonului doresc să înțeleagă „obiectivele strategice” ale lui Trump: „Care este planul?”
Tensiunile transatlantice fac pentru moment deliciul Kremlinul
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a reluat observațiile critice ale președintelui american Donald Trump care comentase în ajun presupusul calibru scăzut al unor politicieni europeni, relatează Agerpres, citând agenția EFE.
„Probabil putem fi de acord că (prim-ministrul britanic Keir) Starmer nu este Winston Churchill și că (președintele francez Emmanuel) Macron nu este Charles de Gaulle. Lista este interminabilă. Acestea sunt, fără îndoială, realitățile politice în care trăim”, a declarat Peskov, în cadrul conferinței sale de presă telefonice zilnice.
(Sursa foto: Administrația Prezidențială)
Citește si: Zelenski încearcă să aplaneze tensiunile din cadrul NATO pentru a nu pierde sprijinul transatlantic
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!



