SPECIAL ARAD | Cât au plătit primăriile din Arad, Timișoara, Oradea și Craiova pentru decoruri și artiști la Târgurile de Paști din acest an

Data:

Târgul de Paști, care însemna pe vremuri câteva tarabe ori căsuțe cu produse specifice, acum „s-a îmbrăcat” cu haine scumpe și are parte decoruri impozante, care costă, bineînțeles, mult mai mulți bani.

Dacă de o lungă perioadă de timp momentul cel mai festiv din an era Crăciunul, atunci când primăriile se întreceau în cheltuieli pentru a împodobi cât mai atractiv orașele, iată că recent a apărut un nou val, prilej pentru cheltuieli suplimentare pentru administrații.

Pornind de la suma comunicată de Primăria Arad că a fost alocată din bugetul local pentru această sărbătoare, Special Arad a vrut să afle dacă banii și oferta sunt diferite de cele din alte orașe ale țării.

Jurnaliștii din Arad au ales Timișoara și Oradea, fiind cele cu care adesea fac comparații, dar și Craiova, care a devenit orașul-reper pentru „opulență” la astfel de târguri.

Special Arad a trimis solicitări, în baza Legii 544 privind liberul acces la informații de interes public, pentru a afla cât au cheltuit primăriile menționate. Dacă Primăria Oradea a trimis răspunsul în doar câteva zile, celelalte l-au trimis la finalul limitei impuse de lege (30 de zile), acesta este și motivul pentru care Special Arad publică articolul la o distanță considerabilă de Sfintele Sărbători Pascale.

Citiți cât a costat organizarea Târgurile de Paști din acest an în cele patru orașe în Specialarad.ro

Citește și: Ce averi au doctorii șefi acuzați de DNA că au luat și că au dat mită

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Colaj foto: Specialarad.ro)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

ARGEȘUL ONLINE | Manifest pentru o Românie europeană, la Pitești

Un grup de organizații civice organizează mâine după amiază...

DOCUMENTAR Info Sud-Est | George Simion și neolegionarii din Dobrogea

George Simion a fost lansat în politică de fiica...

GAZETA DE STÂLPENI | Europa sau Rusia? Alegerile prezidențiale văzute din teritoriu

Europa sau Rusia? Alegerile prezidențiale văzute din teritoriu. Se...