Dezbaterea despre parcursul european al Republicii Moldova este dominată de calendarul politic al aderării. Mai puțină atenție este acordată faptului că, dincolo de acest calendar, integrarea economică și infrastructurală avansează deja pe coordonate proprii.
Republica Moldova a fost mereu un teritoriu periferic. Pentru cnejii polonezi a reprezentat capătul unui sistem fluvial de liber schimb Baltico-Pontic pe axa Vistula-Bug-Pripet-Nipru-Marea Neagră. Mai apoi a devenit extremitatea nordică a imperiului otoman, după 1812 cea estică a imperiului țarist. În perioada interbelică a fost limita estică a României Mari, mai apoi granița vestică a Uniunii Sovietice.
După finalul Războiului Rece a rămas prinsă într-un purgatoriu geografic înclinat mai degrabă către est și iată, astăzi, se pregătește să devină granița estică a Uniunii Europene.
O periferie funcțională, cu consecințe directe în peisajul infrastructural al țării.
Până de curând, toată infrastructura a fost orientată către est. Centrul gravitațional industrial a fost după Nistru, în actuala regiune separatistă Transnistria. Ungheniul reprezintă cel mai vestic punct al ecartamentului sovietic de 1520mm din spațiul post-sovietic. Până la război și cel mai vestic punct racordat la rețeaua energetică a Federației Ruse. Această orientare structurală era oglindită și în domeniul economic. În anul 2000, peste jumătate din comerțul Republicii Moldova era cu membre ale Comunității Statelor Independente (CSI).
Economia a ajuns prima la destinație
Astăzi, 70% din exporturile moldovenești merg către Uniunea Europeană, jumătate din ele către România. Doar 6.5% pleacă spre statele CSI, un procent care va continua probabil să scadă odată cu ieșirea oficială din organizație.
Faptul că această reorientare economică se reproduce identic în regiunea transnistreană este poate cel mai clar indicator al caracterului său structural.
Deși separată politic de Chișinău, regiunea transnistreană exportă astăzi în proporție similară către Uniunea Europeană și funcționează în cadrul regimului comercial al Republicii Moldova, singurul recunoscut de Bruxelles. Extinderea, în 2024, a aplicării Codului Vamal asupra agenților economici din regiune nu a creat un nou aranjament, ci a formalizat o realitate deja existentă, unde integrarea economică a precedat controlul politic.
Nimic din toate acestea nu ar fi fost posibile fără Acordul de Asociere semnat de Republica Moldova și Uniunea Europeană în 2014, care a pus bazele acestui proces de integrare.
Invazia Ucrainei de către Federația Rusă a fost un catalizator cinic pentru adâncirea ei. În 2022, Uniunea Europeană a suspendat temporar ultimele cote și taxe la import pentru produsele din Republica Moldova, ca măsură de sprijin economic menită să compenseze pierderea piețelor de desfacere tradiționale după izbucnirea războiului din Ucraina.
Astfel, calea spre reorientarea completă a economiei a fost deschisă, ducându-ne la situația de astăzi, când majoritatea exporturilor merg către vest.
În 2024, Comisia Europeană a aprobat un pachet de ajutor economic în valoare de €1.8 miliarde pentru perioada 2025, condiționat de implementarea de reforme structurale și socio-economice. Astfel, după economie, apare al doilea element al triadei integrării, care ține de reformele structurale prin care și România a trecut acum 20 de ani.
Al treilea este mai palpabil și ține de realitatea de pe teren: infrastructura care conectează Republica Moldova de România, unde chiar dacă integrarea rămâne deficitară, s-au înregistrat progrese remarcabile în ultimii 5 ani. Dacă în cazul integrării administrative asistăm la un silogism macro-micro, unde adaptarea reformelor mandatate de procesul de integrare duce și la alinierea cu standardele utilizate în România, în cazul infrastructurii este invers: conectarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană trece prin România.
Energia, combustibil al integrării
În perioada post-sovietică, importurile energetice din Transnistria au fost cătușile de aur ale Republicii Moldova.
Federația Rusă furniza gaz „gratuit” Transnistriei, care îl convertea în energie electrică la centrala de la Cuciurgan, energie pe care mai apoi o vindea Chișinăului, export de energie prin care regiunea separatistă își finanța funcționarea. Odată cu răcirea relațiilor dintre Chișinău și Federația Rusă, Moscova a susținut că guvernul de la Chișinău trebuie să plătească retroactiv gazul, fapt infirmat de un audit internațional care a evaluat datoria Chișinăului către Moscova la aproximativ 8 milioane de euro nu miliarde așa cum susținea Moscova.
În martie 2022, ceea ce a început ca un exercițiu programat înaintea invaziei s-a transformat într-o schimbare fundamentală a peisajului energetic din Europa de est.
Republica Moldova și Ucraina s-au racordat la sistemul european energetic.
Desigur, pentru Republica Moldova această racordare înseamnă implicit o racordare la sistemul energetic românesc, începută de dinainte de invazie prin inaugurarea gazoductului Iași-Ungheni-Chișinău, cu o capacitate mai mare de transport decât necesarul anual al întregii țări, asigurând de asemenea și conectarea la BRUA prin rețeaua românească. Gazul achiziționat este stocat în depozite românești, întreaga distribuție la nivel național din Republica Moldova fiind acum operată de Vestmoldtransgaz, o subsidiară a companiei de stat românești Transgaz.
Această integrare energetică este consolidată printr-un set de interconectări electrice de înaltă tensiune care odată funcționale, vor capacitatea de import necesară pentru a acoperi întregul consum de energie elctrică al țării Linia electrică de 400 kV Strășeni–Gutinaș creează o legătură directă între centrul Republicii Moldova și sistemul energetic românesc, în timp ce linia de 400 kV Bălți–Suceava conectează nordul țării la rețeaua europeană. Complementar, linia de 400 kV Vulcănești–Chișinău asigură alimentarea capitalei printr-un traseu care ocolește regiunea transnistreană, reducând vulnerabilitățile geopolitice ale sistemului.
Împreună, aceste proiecte permit creșterea capacității de import de energie electrică din România și marchează trecerea de la o dependență energetică moștenită la o integrare funcțională în piața europeană.
Sancțiunile impuse de președintele american Donald Trump împotriva Lukoil au avut un impact direct asupra ultimei redute energetice a Federației Ruse în Moldova.
Citește și: LukOil România: între sancțiunile SUA și rușinea sechestrului românesc – PRESShub
Imediat după anunțarea sancțiunilor, statul a intervenit pentru a asigura continuitatea alimentării cu combustibil a aeroportului, preluând temporar această activitate, kerosenul necesar fiind achiziționat de la furnizori din România.
În ianuarie 2026, autoritățile din Republica Moldova au anunțat că Lukoil Moldova a refuzat să transmită statului activele pe care le deține la Aeroportul Internațional Chișinău, în cadrul procedurilor de verificare a investițiilor de importanță pentru securitatea statului. În urma acestui refuz, Consiliul pentru examinarea investițiilor de importanță pentru securitatea statului, condus de prim-ministru, a decis aplicarea unei sancțiuni financiare constând într-o amendă de 5% din cifra de afaceri a companiei, cu un plafon maxim de 5 milioane de lei, conform comunicatului Ministerului Energiei. Autoritățile au precizat că măsura a fost adoptată în baza legislației privind controlul investițiilor strategice și că procedurile administrative pot continua în funcție de conformarea companiei.
Rețeaua de benzinării Lukoil din Republica Moldova, care asigură cea mai mare parte a distribuției de combustibil din țară, funcționează în baza unei derogări acordate companiei Lukoil de la sancțiunile americane, valabilă până în aprilie 2026. Rămâne de văzut ce se va întâmpla rețeaua Lukoil de benzinării, ultima prezență rusească pe piața de energie din Republica Moldova.
Astfel, în mai puțin de 5 ani de zile, Republica Moldova a reușit să-și mute întreaga aprovizionare energetică dinspre est spre vest.
Este adevărat că această tranziție a avut loc cu costuri economice și sociale semnificative, imposibil de evitat în condițiile în care înainte de război, energia utilizată de Republica Moldova provenea în totalitate din Federația Rusă.
Infrastructura care redesenează harta
Dacă astăzi toată relația energetică a Republicii Moldova cu vestul trece prin România, dinamica este cu atât mai mult valabilă pentru infrastructura de transport.
În cazul celui rutier, acesta se desfășoară principal prin România, pe axe precum Chișinău–Iași, Chișinău–Galați și Chișinău–Albița–Leușeni. În august 2025 a început construcția primului pod din cele 5 care urmează să fie construite peste Prut, fiind prima nouă trecere a râului construită în 60 de ani. Când vor fi finalizate, cele cinci poduri vor dubla practic numărul de poduri rutiere existente între România și Republica Moldova.
Mai mult, România va construi primii kilometri de autostradă de pe peste Prut prin autostrada Unirii (A8) care va lega Târgu Neamţ-Iaşi-Ungheni.
În domeniul feroviar au fost inițiate lucrări de reabilitare a liniei feroviare Chișinău–Ungheni–Iași, care asigură legătura directă dintre rețeaua feroviară a Republicii Moldova și cea a României. Proiectele vizează modernizarea infrastructurii existente și creșterea capacității de transport de marfă și pasageri. În paralel, autoritățile moldovene au anunțat proiecte privind schimbarea sau dublarea ecartamentului, în vederea compatibilizării treptate cu rețeaua feroviară europeană.
Singurul port la Dunăre al Republicii Moldova, portul Giurgiulești se află în portofoliul European Bank for Reconstruction and Development. În ultimii ani, România și-a exprimat interesul pentru preluarea sau operarea portului, în cadrul discuțiilor privind dezvoltarea infrastructurii logistice regionale.
Citește și: Motivele economice și de securitate pentru care România vrea să cumpere Portul Giurgiulești
Domeniul telecomunicațiilor nu face nici el excepție. este subsidiară a Orange România și operează ca parte a unui grup telecom regional, cu centru decizional în afara Republicii Moldova. Infrastructura de transport a datelor (backhaul) utilizată de operatorii majori din Republica Moldova este conectată la rețelele europene în principal prin România, care funcționează ca punct de tranzit pentru accesul la rutele internaționale de date.
Spre Europa, via România
Integrarea economică a Republicii Moldova în spațiul Uniunii Europene a precedat procesul formal de aderare și avansează într-un ritm care, cel mai probabil, va depăși dezvoltarea infrastructurală sau se va sincroniza cu aceasta în funcție de ambiția politică a momentului. Indiferent de scenariul instituțional, infrastructura rămâne elementul prin care integrarea devine perceptibilă la nivelul vieții cotidiene.
Abia prin infrastructură cetățenii Republicii Moldova vor resimți concret apartenența la spațiul european: prin mobilitate, acces, continuitate teritorială. În acest cadru, Prutul își poate pierde funcția de frontieră rigidă și poate deveni un spațiu de legătură, un element geografic integrat într-un teritoriu funcțional comun.
Dacă Republica Moldova va urma un parcurs similar celui al României, integrarea europeană presupune, în timp, dispariția frontierelor interne și adoptarea monedei comune, consecințe firești ale apartenenței la Uniunea Europeană.
Într-un asemenea context, orice opțiune politică viitoare privind relația dintre cele două state ar avea loc pe fondul unei integrări economice, infrastructurale și administrative deja realizate.
O eventuală decizie de reunificare nu ar mai presupune o integrare structurală dificilă ca în cazul celor două germanii în anii 1990, ci ar reprezenta afirmarea unei identități într-un spațiu deja unificat funcțional, diferit de precedentele istorice marcate de rupturi economice și instituționale profunde.
(Sursa foto: Comisia Europeană / Facebook)
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
