Scandalul provocat de participarea fostului premier Adrian Năstase la parada militară prin care China a marcat 80 de ani de la încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial a readus în discuție avantajele de care fostul demnitar încă beneficiază din partea statului român, deși a fost condamnat pentru fapte de corupție.
Astfel, opinia publică și-a amintit că el este președintele Fundației „Nicolae Titulescu”, instituție recunoscută de Guvern ca fiind de interes public.
Ștefăniță Radu, profesor, consultant și doctor în Istorie Contemporană, amintește că „în 2002, guvernul României condus de Adrian Năstase a emis HG 784/2002. Pe scurt, prin această hotărâre, statul român, prin Ministerul de Externe (MAE), renunța la o proprietate foarte scumpă (în fapt un palat), pe care o ceda RAAPPS, care, la rândul său, o dădea pentru folosință gratuită, pe 49 de ani, Fundației Europene «Nicolae Titulescu». Conform actului, palatul fusese întâi reparat, restaurat, conservat și pus sub protecție ca bun de patrimoniu pe bani publici. Cedarea de la MAE către RAAPPS (la momentul respectiv numită Regia «Locato») se făcuse de către același guvern Năstase în 2001, prin HG 524. Numai că președintele Fundației Europene «Nicolae Titulescu» este același Adrian Năstase”, arată profesorul Radu pe Facebook.
Cuibul conspiraționiștilor
„În condițiile în care Năstase a transformat, în 25 de ani, Fundația într-o anexă proprie, unde organizează evenimente de lansare a cărților sale și dezbateri la care participă ruși (cel mai important fiind Alexandr Dughin, ideologul lui Putin), suveraniști, conspiraționiști și istorici naționaliști, e normal ca pe bani publici să fie sponsorizate astfel de mizerii?”, se întreabă istoricul.

În contextul în care multe instituții publice plătesc chirii de zeci de mii de euro pentru sedii, imobilul de pe Kiseleff ar putea fi folosit pentru a face economii la bugetul de stat. „Putem aproxima că, la kilometrul 0 al Capitalei, pe bulevardul Kiseleff, la doi pași de Ambasada Federației Ruse, un astfel de palat, cu terenul aferent, costă zeci de milioane de euro. Oare statul român nu are cui să vândă această proprietate, dacă altă destinație nu reușește să-i dea?”, se mai întreabă Radu Ștefăniță.
Bani publici pentru deplasări în străinătate
PressHub a descoperit o altă asociație care are statut de utilitate publică, ce are sediul în același imobil cu Fundația Titulescu, iar Adrian Năstase figura ca reprezentant legal la nivelul anului 2017. Este vorba despre Asociaţia de Drept Internațional și Relații Internaționale (ADIRI).
Aceasta a fost declarată de utilitate publică prin Hotărârea nr. 664/2002, semnată de Adrian Năstase. Are sediul în același imobil cu Fundația Titulescu. Potrivit legii, „fondurile provenite de la bugetul de stat pentru realizarea programelor şi proiectelor agreate de Ministerul Afacerilor Externe pot fi folosite inclusiv pentru: deplasările în străinătate la activităţile organizate de organisme la care A.D.I.R.I. sau structurile acesteia sunt membre sau afiliate; sumele necesare asigurării retribuirii personalului A.D.I.R.I.; sumele necesare pentru dotarea A.D.I.R.I.”.
Inițiatorul acordării acestui statut privilegiat pentru ADIRI a fost Ministerul de Externe.

Un alt institut condus de Adrian Năstase, alături de fostul său coleg de partid Adrian Severin, este Institutul „Ovidiu Șincai”, declarat de utilitate publică în 2008 și aflat sub patronajul Ministerului Educației.
Potrivit datelor din 2022, în România existau 179 de persoane juridice beneficiare ale statutului de utilitate publică.
Printre ele se regăsesc uniuni anonime sau celebre, precum: Fundația Colegiul Național de Apărare, Asociaţia Europeană pentru Siguranţă şi Antidrog, Uniunea Juriștilor din România, Asociația Magistraților din România, Organizația pentru Apărarea Drepturilor Omului – O.A.D.O. (condusă de Florentin Scalețchi, condamnat la închisoare pentru corupție), Fundația Română pentru Democrație, Fundația Institutul Social Democrat „Ovidiu Șincai”, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România, Asociația Marea Lojă Națională din România, Asociația Clubul Diplomatic Bucureşti, Asociația Comunelor din România, Asociaţia Generală a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi din România, Asociaţia Română de Mediu 1998, Asociaţia Telefonul Copilului, Asociația Casa Majestății Sale, Asociaţia Presei Sportive din România, Asociația Clubul Sportiv Academia de Fotbal Gică Popescu, Asociația Yacht Club Regal Român, Fundația Țiriac, Asociația Naţională a Scafandrilor Profesioniști şi Salvamarilor din România, Asociația Camera de Comerț și Industrie România–Turcia, Uniunea Juriştilor din România, Asociaţia pentru Implementarea Democrației – condusă de Alexandru Cumpănașu.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!