Prima dată am văzut Kievul, în 2007, la 23 de ani, când am ajuns acolo ca delegată a unei asociații de studenți. Atunci era mult mai multă liniște, atât în Ucraina, cât și la est de România. Kiev în septembrie 2025, a fost o experiență diferită.
Dinspre strada principală a Maidanului, dacă privești în față, se vede partea de sus a ”Arcului Prieteniei”, (în prezent Arcul Independenței), situat în planul îndepărtat. În anii ’80, când Moscova se decisese să împânzească orașul cu simboluri sovietice de tip colos, asta era și ideea: să poată fi văzute mai ales din punctele centrale.
În 2007, când am văzut prima dată arcul din parc, mi se părea cumva neterminat și eram convinsă că nu așa fusese planul inițial. Nu semăna cu nimic din ce era în jur în peisaj. Asta pentru că era (și este încă) în opoziție cu parcul și cu atmosfera din jur. Aleile largi, castanii înalți și calmi, Niprul care se vede în depărtare și rondurile îngrijite arătau burghez, în total contrast cu orice element de origine sovietică.
Mereu mi s-a părut că parcurile din Kiev nu seamănă cu nici un parc ce am văzut în Moscova sau în alte părți din Rusia. Asta pentru că Kiev-ul păstrează o personalitate arhitecturală diferită, iar toate monumentele simbolice construite de ruși acolo, deși sunt vizibile și au devenit în timp simboluri ale orașului, au rolul de a sări în ochi și mi s-au părut mereu ostentative.
Arcul e și el făcut din titan, la fel ca Mother Ukraine, situat lângă o platformă de observare de unde poate fi văzută cea mai mare parte a malului estic al Kievului. Apariția lui are o istorie complicată pe care vă invit să o parcurgem pe scurt, pentru că e foarte probabil să se apropie de final.
Istoria Arcului Prieteniei, acum Arcul Independenței Poporului Ucrainean Acordul de la Pereiaslav (ianuarie 1654) și începutul prieteniei impuse
Acesta este compus din 3 părți: Un arc în formă de curcubeu, cu un diametru de 50 de metri realizat din titan, o statuie din bronz care înfățișa un muncitor rus și unul ucrainean ținând în mâini Ordinul Sovietic al Prieteniei Popoarelor și un compozit de granit care îi înfățișa pe participanții la Consiliul de la Pereiaslav din 1654.
Kiev, 2016, Arcul Prieteniei (atunci), arhivă personală. Așa arăta tot complexul ultima dată când l-am văzut în 2016, cu toate cele 3 părți încă la locul lor
Complexul a fost inaugurat pe 7 noiembrie 1982, în contextul celebrării a 1.500 de ani de la fondarea Kievului, pentru a comemora 60 de ani de la înființarea URSS și așa-zisa „reunificare a Ucrainei.”
Acordul de la Pereiaslav a fost un eveniment istoric în care liderii cazaci, luptând împotriva Poloniei și Lituaniei, au depus un jurământ de loialitate față de țarul rus Alexei. Liderul ucrainean Bohdan Khmelnytsky a căutat protecție militară față de amenințările din exterior, iar prin acest tratat a recunoscut supunerea față de țarul Rusiei, cerând în același timp să-și păstreze autonomia internă. În timp însă, Rusia a insistat ca acest drept să-i aparțină ei sau să fie sub supravegherea sa.
Autoritățile sovietice au prezentat mereu Acordul de la Pereiaslav din 1654 drept momentul „reunificării Ucrainei cu Rusia”, ca fiind o acțiune voluntară și benefică. Această interpretare a stat la baza justificării prezenței ucrainene în Uniunea Sovietică și a fost celebrată prin numeroase monumente de-a lungul timpului, Arcul fiind unul dintre ele.
„Articolele din martie” (March Articles), elaborate la Moscova, clarificau modalitățile relației între Ucraina și Rusia, iar termenii acordului inițial au fost modificați, introducând guvernatori ruși în orașe ucrainene, limitând autonomia țării și preluând controlul gradual. Astfel, puterea cazacilor a fost erodată treptat până când, în secolul al XVIII-lea, sistemul autonom, a fost desființat. Începutul dominației ruse era din acest punct asigurat. Rusia a folosit momentul ca să-și extindă influența, iar în secolele următoare, i-a înghițit complet. Cazacii ucraineni au crezut că semnează un parteneriat, dar rusia l-a transformat într-o supunere.
Arcul din Kiev a fost ridicat în 1982, tocmai pentru a comemora această „frăție eternă și reunificare”, în contextul aniversării a 60 de ani de la formarea URSS.
În istoria predată în școli, înainte de 2014, se evita complet partea cu autonomia pierdută sau trădarea cazacilor. După independența Ucrainei din 1991, manualele s-au schimbat treptat. Cu toate acestea, există și azi o dublă narațiune: una oficială, critică față de Rusia, dar în practică, în multe școli încă se preda „moștenirea comună”.
După 2014 (Crimeea și războiul din Donbas), Ucraina a schimbat radical programa de istorie. Pereiaslavul acum e predat ca un tratat de protecție trădat de Rusia. Accentul e pus pe ideea că rusia a folosit momentul ca să subjuge Ucraina.
Acordul a marcat totuși începutul relației complexe între Ucraina și Rusia și este privit ca un moment simbolic în istoria ucraineană. Cu toate astea, scopul monumentului nu a fost altul decât acela de a promova propaganda imperială și de a masca dominația ca „prietenie”. Fractura istorică s-a păstrat în oraș, soarta Arcului fiind un subiect intens actual în cercurile culturale ale Kievului, unde se dezbat și acum scopul și simbolistica luii.
După 1991 (independența Ucrainei), monumentul a rămas, dar a fost tot mai contestat de societate. În 2016, statuia care înfățișa Pereiaslavul a fost acoperită cu o pânză neagră, ca semn de protest. Considerat un simbol al imperialismului rus, acesta a fost demolată în timpul procesului de derusificare post-2022.
Transformarea monumentului după 2014
Pe 17 aprilie 2024, Ministerul Culturii și Politicii Informaționale a retras statutul oficial al monumentului și a permis demontarea acestuia.
Pe 25 aprilie 2024, Administrația de Stat a Orașului Kiev a anunțat că monumentul nu va fi demolat, ci va „primi un nou concept.” Aceasta în ciuda faptului că Institutul Ucrainean al Memoriei Naționale susținuse „demontarea completă”.
Pe 30 aprilie 2024, compoziția sculpturală (care făcea parte din ansamblul monumental general) în onoarea Acordului de la Pereiaslav a fost înlăturată. Această (fostă parte a) monumentului era formată din 20 de elemente care cântăreau aproximativ 6.000–7.000 de tone. A fost depozitată la Muzeul de Stat al Aviației al Ucrainei. Alte monumente din țară, au avut același destin.
Totuși, Institutul a susținut „demontarea completă” a ansamblului Arcului Prieteniei Popoarelor/Arcului Libertății Poporului Ucrainean, considerându-l un simbol al politicii imperiale ruse.
Disputa din jurul datei de 25 aprilie 2024 s-ar fi referit la faptul că administrația locală (Kyiv City State Administration) ar fi dorit un „nou concept” (posibil o re-semnificare) pentru Arcul Libertății Poporului Ucrainean, în timp ce Institutul Ucrainean al Memoriei Naționale (UINM) a insistat pentru demolarea completă a ansamblului. Demontarea parțială a continuat, o altă sculptură fiind înlăturată pe 30 aprilie 2024.
Azi a mai rămas doar Arcul ca un contrapunct istoric, cu o orientare spre viitor dar invalidat de dispariția celorlalte două elemente care îl completau:
- Statuia din bronz care înfățișa un muncitor rus și un muncitor ucrainean, demontată pe 26 aprilie 2022 (o dată care coincide simbolic cu accidentul de la Cernobîl din 1986).
- Compoziția sculpturală care îi înfățișa pe participanții la Acordul de la Pereiaslav, demontată abia pe 30 aprilie 2024 (o dată care rezonează simbolic cu proclamarea Hatmanatului în 1918).
Anton Drobovych, un filosof care conduce Institutul Ucrainean al Memoriei Naționale, a scris luna trecută într-o rubrică pentru revista New Voice din Ucraina că, în lipsa demontării, cea mai bună abordare de până acum pentru eradicarea trecutului totalitar a fost încadrarea acestuia în 2017 în cadrul Eurovision, în care a fost denumit ”Arcul Diversității”. Acesta a fost vopsit temporar în culorile curcubeului. După Eurovision, construcția a revenit la aspectul său inițial. Tot el a declarat că nu vede necesar ca arcul să fie dat jos de tot deoarece instalația nouă care e acum simbolică pentru Arc, are un mesaj foarte clar care e un manifest artistic vizibil.
Stickerul negru și re-educarea memoriei prin afirmații artistice – The Crack of Friendship
Instalația, numită „Fisura Prieteniei” (The Crack of Friendship), arată ca o crăpătură (fisură) enormă, aplicată lângă vârful arcului și a fost atribuită artistului Volodymyr Kuznetsov și unui grup de activiști. Kuznetsov este adesea menționat ca fiind creatorul conceptului. Stickerul negru din 2018 a readus arcul înapoi la o temă politică sumbră, subliniind direct conflictul și opresiunea, nu celebrarea diversității. Manifestul a fost și un gest de solidaritate cu deținuții politici ucraineni reținuți ilegal în Rusia și în Crimeea anexată, precum regizorul Oleg Sențov.
Ruperea legăturilor dintre Ucraina și Rusia prin redefinirea Arcului, arată că acea „prietenie” pe care monumentul o celebra era de fapt o iluzie și că legăturile erau de mult timp otrăvite. Faptul că instalația a fost adăugată pe 24 noiembrie, Ziua Comemorării Holodomorului (marea foamete din anii 1932-1933, care este considerată un act de genocid), amplifică atitudinea față de o istorie conflictuală a Ucrainei cu Rusia. Alegerea acestei zile a subliniat că problemele dintre Ucraina și rusia au rădăcini istorice adânci, anterioare anexării Crimeei din 2014.
Stickerul a devenit un simbol vizual puternic și a rămas încă pe Arc, înainte ca monumentul să fie redenumit oficial și părțile sale sculpturale (dedicate muncitorilor și Radei de la Pereiaslav) să fie demontate în 2022 și, respectiv, 2024.
Astăzi, ”Fisura Prieteniei” a rămas singura modificare care mai contează, iar vizitatorii trec pe sub Arc privind spre Niprul care oglindește lumina orașului, ca și cum ar ieși dintr-un desiș întunecat al istoriei.
Vedere la Nipru din piața Arcului Independenței Poporului Ucrainean, septembrie 2025
Parcul Parcul Khreshchaty, în depărtare se vede fostul Arc al Prieteniei, actualul Arc al Independenței Poporului Ucrainean, septembrie 2025
Parcul Khreshchaty și Arcul in depărtare, Kiev, septembrie 2025
În încheiere, cronologia pe scurt a ruperii de trecutul sovietic
Cronologia modificărilor aduse Arcului Libertății din Kiev subliniază o serie de acte de demolare simbolică, și fiecare coincide cu o dată cheie din istoria națională, marcând o ruptură intenționată cu trecutul sovietic și rusesc:
Complexul, inaugurat pe 7 noiembrie 1982 ca „Arcul Prieteniei Popoarelor,” a început să fie deconstruit simbolic pe 24 noiembrie 2018, când instalarea operei artistice „The Crack of Friendship” a coincis cu comemorarea Holodomorului (24 noiembrie 1933), legând simbolic „prietenia” sovietică de genocid.
Ruptura s-a accelerat după invazia din 2022, când:
- Pe 26 aprilie 2022, a fost demolat grupul statuar din bronz cu cei doi muncitori, data aleasă rezonând cu tragedia Cernobîlului (26 aprilie 1986), simbolizând toxicitatea și minciuna regimului sovietic.
- Pe 30 aprilie 2024, a fost eliminat complexul dedicat Acordului de la Pereiaslav, acțiune care a coincis cu proclamarea Hatmanatului pe 30 aprilie 1918, reafirmând astfel lupta istorică a Ucrainei pentru suveranitate.
Această serie de demolări sugerează că ziua în care Arcul de titan va fi demontat de tot va marca probabil încheierea unei alte etape cruciale din războiul de independență al Ucrainei.
(FOTO DESCHIDERE: Arcul Independenței Poporului Ucrainean, septembrie 2025)
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
