Prima dată am văzut Kievul, în 2007, la 23 de ani, când am ajuns acolo ca delegată a unei asociații de studenți. Atunci era mult mai multă liniște, atât în Ucraina, cât și la est de România. Kiev în septembrie 2025, a fost o experiență diferită.
În reportajele următoare, vă propun o colecție de perspective la cum arată acum acest spațiu – cu urmele trecutului său sovietic și cu realitatea prezentă. Este o reflecție asupra impactului pe care acest oraș l-a avut asupra unui est-european, care venea dintr-un spațiu proaspăt acceptat de către Vest, care se desprindea de Est fără regrete. Aceste texte sunt o încercare de a înțelege evoluția Ucrainei prin prisma diferenței dintre ce a fost, ce este acum și ce va deveni în timp după încheierea acestui conflict.
Ruperea de Uniunea Sovietică este un fenomen cultural care vine cu un cost greu de stabilit, deoarece complexitatea experiențelor – mai ales negative în zonele de conflict – sunt de ordin absolut. Nu e vorba de o sumă fixă sau de un singur eveniment, ci de o serie de evenimente care duc inevitabil la o rescriere a memoriei și a istoriei personale a victimelor. Transformările economice, sociale și politice au costuri imense care se vor transmite în timp, de-a lungul generațiilor, dar cele mai profunde și mai greu de cuantificat rămân totuși cele culturale.
După anexarea ilegală Crimeei de către rusia în 2014 și izbucnirea conflictului din estul Ucrainei, guvernul ucrainean a intensificat eforturile de a se distanța de trecutul sovietic și de a-și consolida identitatea națională. Legea „cu privire la condamnarea regimurilor totalitare comuniste și național-socialiste (naziste) din Ucraina și interzicerea propagandei simbolurilor acestora” a fost adoptată în 2015. Inclusiv numele Marele Război Patriotic (termen folosit în fosta Uniune Sovietică) a fost schimbat în Al Doilea Război Mondial.
Această decizie a avut un rol important în redefinirea memoriei colective și a istoriei Ucrainei, punând accent pe suferința națională și pe contribuția la victoria aliată, nu doar pe o victorie a Uniunii Sovietice.
Cu toate astea, orașele Ucrainei au o identitate istorică construită după vechea paradigmă sovietică/rusească, cu care se identifică încă cultural și ideologic mai ales din punct de vedere estetic și arhitectural. Statuile sovietice au fost înlocuite sau vandalizate, iar în locul lor s-a construit altceva nou sau au apărut manifeste politice și antirăzboi.
Kievul este unul din orașele cu o puternică istorie sovietică, în care războiul lovește puternic din punct de vedere identitar, urma cizmei imperiale simțindu-se nu doar în aspectul clădirilor și al spațiilor urbane, cât și în atmosfera apăsătoare, unde cerul e ocupat constant de drone, iar auzul e otrăvit de sirene antiaeriene.
Conflictul memoriei colective se manifestă printr-o istorie în contradicție. Regimul războiului nu e unul doar de teroare, ci are și o importantă componentă disonantă din punct de vedere cultural.
Parcul comemorării celui de-al 2-lea Război Mondial, între mândrie și regret
Complexul memorial a fost inaugurat pe 9 mai 1981 și se întinde pe o suprafață de 10 hectare, fiind atât un parc pentru diferite întâlniri și recreere, cât și un simbol al orașului. „Flacăra Gloriei”, un spațiu cu echipament militar din cel de-Al Doilea Război Mondial și „Aleea Orașelor Erou” sunt emblematice pentru acest spațiu urban aflat la granița dintre est și vest. Această alee, expunea toate orașele erou din Uniunea Sovietică până la 27 decembrie 2024, când au fost înlăturate numele celor rusești și bieloruse.
Ce e totuși ironic la această expoziție de tehnică militară în aer liber e că sunt adăugate ”noi” elemente din războiul actual, ca un semn al puterii Ucrainei în războiul cu Rusia, care sunt practic, aceleași folosite în al 2-lea Război Mondial, dar sunt distruse în luptele din est. Sunt expuse pentru a exemplifica atât rezistența ucraineană în fața Rusiei, cât și capacitățile militare cu care se luptă acum, care sunt din multe puncte de vedere, învechite.
După invazia rusă a Ucrainei din 2022, muzeul a suferit și modificări tematice și probabil va mai suferi, deoarece există o dorință de a scăpa de urmele narațiunii sovietice despre mitul „Marelui Război Patriotic”.
Din Mama Patrie în Mama Ucraina
Statuia Motherland, sau cum este numită mai nou Mama Ucraina, este punctul principal din Parcul Comemorării celui de-al 2-lea Război Mondial și este un loc foarte popular al orașului. Statuia este și a fost un simbol foarte puternic. Atât de puternic, încât nimeni nu a vrut să renunțe la ea și nici nu s-a pus vreodată problema asta. Cu toate astea, statuia păstrează foarte bine arhitectura sovietică clasică: pe lângă structura ei metalică imensă (62 m) și materialul extrem de costisitor din care a fost construită (titan), Mother Ukraine, cum este numită oficial din 2023 încoace, este și un însemn simbolic al unei mame protectoare care era Uniunea Sovietică.
Dar ce se întâmplă cu copiii atunci când mama devine toxică? Când devine violentă, când devine abuzivă, când trimite drone cu focoase spre copiii ei?
M-am întrebat ce se va întâmpla cu ”statuia din parc”, cum îi spuneam noi în facultate, încercând să o „neutralizăm” total, după ce începuse invazia rusă și dacă se va mai păstra la fel știind ce mult înseamnă pentru colegii noștri ucraineni acel punct al orașului.
Faptul că ea încă stă în picioare în același loc nu m-a surprins deloc. Nici asta și nici faptul că la picioarele ei, în jurul ei și prin ea încă aleargă copii ucraineni. Dar tot acolo, în subsol, unde scrie mare притулок (adăpost), se pitesc ca să nu fie atinși de drone sau bucăți de shrapnel din atacuri aeriene care au loc zilnic.
Remodelarea scutului și scoaterea emblemelor sovietice e un exemplu de fractură istorică în memoria colectivă a poporului ucrainean. Mama patrie a fost reeducată, readusă la scopul ei inițial și anume acela de a proteja. Scutul nu mai este al Moscovei, este al Ucrainei, iar ucrainenii și-au luat înapoi ceea ce le fusese promis. Lucrările de reconstrucție au fost costisitoare și, evident, că la început ideea proiectului a întâmpinat rezistență, motivația fiind că va fi o schimbare foarte scumpă. A fost una scumpă, dar necesară. O firmă privată s-a oferit într-un final să facă modificarea. Acum pe scut, în loc de simbolul sovietic, apare tridentul ucrainean.
Interiorul statuii – călătorie în măruntaiele istoriei
Înăuntru, muzeul de istorie și spațiul muzeal este destructurat și fracturat din nou, dramatic. La intrare avem dronele pentru apă, MAGURA, și o expoziție unde sunt afișați mulți dintre cei care au luptat sau luptă pe front pentru eliberarea Ucrainei din țări din afară și aliați.
Expoziția stă în contra poziție cu baza statuii care ascunde cu disonanța actuală specifică, expoziția cu eroii care au participat în al 2-lea Război Mondial.
Spațiile se diluează și ai impresia că treci printr-un wormhole când mergi dintr-o sală în alta. La parter, în partea dreaptă, sunt dronele nautice, în partea stângă sunt relicvele „războiului patriotic” care, în mod ironic, a devenit anacronic după începerea invaziei ruse.
Baza rotundă a statuii, că revenim la ea, are o expoziție în care se poate vedea ”schimbarea la față” a Mamei Patrie. Aici vizitatorul este martor la transformarea unui simbol al unui război trecut prin care se comemora o generație într-o emblemă activă care contribuie la ceea ce se întâmplă azi în Ucraina. Scutul este din nou al poporului și al oamenilor.
Trecând prin acest punct, ajungi într-o sală rotundă care este practic baza statuii unde, sus pe tavanul rotund, încă stă lipită ca o pată, simbolul stelei palide a Kremlinului. Pereții albi de marmură cu listele infinite cu eroi ai războiului „patriotic” apar acum, în 2025, când în Kiev zboară rachete balistice în blocuri de civili, nelalocul lor.
Cu toate astea, toate aceste simboluri sunt încă acolo și spațiul acela gol este încă păzit de o doamnă care stă într-o cabină (un simbol sovietic și acesta), lângă un telefon mare și verde care te lasă să urci în scut, dacă plătești un bilet extra. Și, evident, doamna păzește încă și comportamentul tău, ca el nu cumva să fie huliganic la adresa prestigiului prăfuit al sălii.
Vom continua povestea lor, a elementelor de altădată de sărbătoare și nostalgie din inima orașului care acum sângerează prin toți porii o istorie care este rescrisă pentru a supraviețuii atât estetic, cât și arhitectural.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: Viorica Bold)
