Tag: CCR

Stelian Ion: „Dorneanu poartă hainele comuniste şi năravurile căpătate în PSD”

Potrivit Epoch Times România, efectele declaraţiei Curţii Constituţionale privind decizia recentă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) în chestiunea supremaţiei dreptului european nu vor întârzia să apară, a tras un semnal de alarmă fostul ministru (USR) al Justiţiei Stelian Ion, pe pagina sa de socializare.

ANALIZĂ Marii oameni de afaceri vizați de anchetele interminabile și conexiunile lor cu liderii PNL

Pe rolul DIICOT – parchetul specializat în combaterea crimei organizate, a macro-criminalităţii economico-financiare, fraudelor informatice şi terorismului – sunt mai multe dosare importante, cu...

Moțiunea lui Superman

Ca și cum nu ar fi fost de ajuns scandalul din PNL, a intervenit și marea controversă parlamentaro–constituțională între președinții Camerei Deputaților și Senatului,...

Mormântul,viteza și tancul

Mai nou, e la modă ca de la volan să arunci cu lichide pe pietoni și să demarezi în viteză până să poată cineva să te identifice. Poliția rutieră nu are mijloace pentru că destui din cei care circulă cu viteză au un lobby suficient de puternic în conducerea țării, pentru a împiedica luarea de măsuri.

13 organizații, membre ale Rețelei RoTIP, susțin reducerea vechimii necesare pentru accederea procurorilor în cadrul DNA şi DIICOT

13 organizații neguvernamentale, membre ale Rețelei de ONG-uri împotriva Traficului de Persoane (RoTIP), au transmis marți Curții Constituționale un memoriu amicus curiae cu privire la sesizarea formulată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie referitoare la neconstituţionalitatea prevederilor Legii pentru modificarea şi completarea Legii 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi pentru modificarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară.

CCR a respins sesizarea lui Adrian Năstase, care a contestat retragerea Ordinului Național „Steaua României”

Curtea Constituţională a României a respins, joi, sesizarea ridicată de fostul premier Adrian Năstase în procesul în care solicită anularea decretului semnat de preşedintele Klaus Iohannis prin care i-a fost retras Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Mare Cruce.

2022, anul când Dorneanu pleacă de la CCR și PSD poate pierde controlul la Curtea Constituțională

Fostul politician a ajuns în această funcție în 2013, ca reprezentant al Camerei Deputaților, for controlat atunci de PSD, al cărui membru i-a fost până în 2010.

INTERVIU. Judecătorul Cristi Danileț: „Ce pățim acum nu s-a întâmplat nici pe vremea lui Stănoiu”

Peste 50% din dosarele Inspecției sunt respinse mai târziu în CSM, la Înalta Curte de Casație și Justiție. Asta ridică dubii mari cu privire la modul în care se fac anchetele disciplinare. Din păcate, atunci când se pune în discuție raportul de audit al Inspecției la CSM, nu există o astfel de analiză.

Lupta PNL cu sine

Drept care în PNL se bat acum partidul (Orban) cu guvernul (Cîțu). Orban zice că-i Ronaldo, Cîțu spune că-i echipă. Respectiv Chindia Târgoviște și Rică Răducanu. Hai, că râde lumea de voi cum se bat două nevoi. Cum CCR a decis că revocarea Renatei Weber e neconstituțională redându-i scaunul cotidian, Orban a comentat proverbial: „Corb la corb...”.

Renate Weber rămâne Avocatul Poporului. Motivarea CCR

Renate Weber își va relua calitatea de Avocat al Poporului după ce motivarea CCR va fi publicată în Monitorul Oficial. Judecătorii constituționali au mai susținut că revocarea Avocatului Poporului „ca urmare a încălcării Constituţiei şi a legilor” nu respectă condiţiile de claritate, previzibilitate şi rezonabilitate.

Popular

Maia Sandu: „Nu se mai pune problema dacă Republica Moldova aderă la UE, discutăm despre cum și când”

UE așteaptă Republica Moldova în marea familie europeană, Chișinăul...

EPOCH TIMES | Vulnerabilitățile României, explicate de un fost ambasador american

Vulnerabilitățile României, explicate de fostul ambasador al SUA la...

Ministrul Economiei anunță deblocarea Programului Start-Up Nation

Ministrul Economiei anunță, într-o postare pe pagina sa de...

AKTUAL24 | Etiopia finalizează mega-barajul de pe Nil. Tensiunile cu Egiptul și Sudanul riscă să escaladeze

Etiopia a anunțat finalizarea construcției unui mega-baraj pe Nilul...