Tag: Kabul

Un interpret afgan care a colaborat cu procurori români în cadrul Europol a fost ucis de talibani

Potrivit G4Media, unul dintre magistrații cu care a lucrat interpretul afgan este prim-procurorul militar adjunct Bogdan Pîrlog de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar București.

Cine este grupul islamist terorist ISIS-K (IS-K) care a revendicat sângerosul atentat de la aeroportul din Kabul

ISIS-K sau IS-K sau, pentru a-i da numele mai precis, Statul Islamic din Provincia Khorasan – este afiliatul regional al grupului Stat Islamic care activează în Afganistan și Pakistan.

Haos la Kabul: SUA și aliații au pierdut orice control în teren. Biden insistă: Evacuările continuă

Biden a spus că cei 12 soldaţi americani care au murit în atacurile de joi sunt "eroi" şi a precizat că SUA vor răspunde "cu forţă şi precizie".

Salvată din Afganistan: Drama unei judoka afgane care a fost ajutată de comunitatea internațională a judoului să evadeze din Kabul

A trebuit să fug din Kabul. În mulțimea din jurul aeroportului, mi-am pierdut pantofii și a trebuit să umblu desculță. Erau împușcături de jur împrejur.

Afganistanul, între criza umanitară și proclamarea Emiratului Islamic

Nu vor mai fi zboruri comerciale de la Aeroportul Hamid Karzai pentru a preveni orice formă de furt. Vă rugăm să nu vă grăbiți spre aeroport.

Ashraf Ghani nu se află în Tadjikistan

Avionul domnului Ashraf Ghani nu a intrat în spaţiul aerian al Tadjikistanului şi nici nu a aterizat pe teritoriul ţării.

Afganistan: Talibanii au cucerit Jalalabad fără nici o luptă. Kabul a rămas singurul mare oraş controlat de guvern

Oraşul Jalalabad din estul Afganistanului a ajuns, duminică, sub control taliban, ceea ce înseamnă că singurul mare oraş controlat de guvern este acum Kabul.

MAE: Activitatea Ambasadei României la Kabul a fost suspendată în anul 2019. Nivelul de alertă pentru Afganistan a fost reevaluat

MAE recomandă ferm cetăţenilor români care se deplasează în Afganistan sau care se află deja pe teritoriul acestui stat să se adreseze Ambasadei României la Islamabad şi să îşi anunţe prezenţa în regiune, comunicând propriile coordonate pentru a putea fi contactaţi în situaţii de urgenţă.

Soldații americani și cei ai NATO au părăsit baza aeriană Bagram din Afganistan

Nu a fost comunicată nici data la care această facilitate va fi oficial restituită armatei afgane. În schimb, Reuters menţionează că Bagram, una dintre cele mai mari baze militare din Afganistan, a fost evacuată vineri.

Popular