Tag: rechizitoriu

Fosta primăriţă UDMR din Sălacea, judecată pentru 858 de şpăgi, a fost achitată pe motiv că faptele nu există. Cum au motivat judecătorii verdictul

Porsztner Sarolta şi Sándor Jószef Endre au fost trimişi în judecată în vara anului 2017 de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, care îi imputau femeii că a acceptat să le acorde subalternilor din Primărie sporuri, cu condiţia ca fiecare să îi plătească lunar 10% din sumă, adică 25-30 de lei pe persoană, banii fiind strânşi de la angajaţi de casier care, apoi, îi înmâna sumele primite. 

PSD-istul Florian Bodog a pus la dispoziţia DNA banii încasaţi ilegal de consiliera lui angajată fictiv, dar pe Facebook pozează în inocent

Bodog a fost trimis în judecată la începutul acestei săptămâni, în stare de libertate, acuzat de procurorii anticorupţie de abuz în serviciu (12 acte materiale), fals intelectual în formă continuată (12 acte materiale) şi fals în înscrisuri sub semnătură privată (3 infracţiuni).

Ajutor de şef de post din Bihor, judecat fiindcă a bătut cu bestialitate un sătean

Băut fiind, omul sunase la 112 să se plângă că nu are curent şi apoi, din nou, ca să-l înjure pe dispecer, pentru că, în loc de electricieni, i-a fost trimis un poliţist.

Patronul grupului Selina, Beneamin Rus, trimis în judecată de DNA Oradea pentru o evaziune fiscală de 1,5 milioane lei

Potrivit DNA, Beneamin Rus s-ar fi sustras de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, cauzând un prejudiciu bugetului de stat în valoare totală de 1.520.519 lei (TVA în sumă de 1.167.436 lei şi impozit pe profit în sumă de 353.083 lei).

Popular

Dansul Cârtițelor

Duminica următoare vom merge la cele mai importante alegeri...

AKTUAL24 | „Fiul lui Blackbird”, noul avion hipersonic american va debuta în acest an

„Fiul lui Blackbird”, avionul hipersonic american SR-72, va debuta...

Nicușor Dan: „Legea Curții Constituționale are nevoie de o revizuire legislativă”

1. În ipoteza că ajungeți președintele României, care vor...

Manifestul pentru Europa a fost citit în Parlamentul României pe 30 aprilie

Manifestul pentru Europa, susținut de peste 40 de organizații...