Potrivit Epoch Times România, jurnalistul şi scriitorul Octavian Herţa relatează, pe Facebook, o întâmplare emblematică pentru starea acestei ţări, în care valoarea şi munca nu sunt apreciate, o ţară din care oameni ajunşi în situaţii limită trebuie să plece pentru a putea trăi sau a-i salva pe cei dragi.
Avertismentele simultane - că agresiunea Rusiei și desfășurarea de sisteme de rachete în Crimeea reprezintă o amenințare largă pentru aliați - au fost transmise prin intermediul unor scrisori ale ambasadorilor celor două țări la Washington, Oksana Markarova și Andrei Muraru.
O anchetă realizată de mai multe publicații europene denunță respingerea violentă a migranților de la frontierele europene, potrivit RFI România. Printre statele acuzate: Croația, Grecia, România. Practicile ilegale aparțin unor unități speciale de poliție, spun jurnaliștii.
În secțiile ATI ale spitalelor din România au loc adevărate drame în aceste zile. Nu toți pacienții pot primi oxigen din cauza numărul foarte mare de îmbolnăviri grave cu Covid. Imagine de pe 26 septembrie 2021, de la Spitalul „Marius Nasta” din București.
Într-un interviu acordat EURACTIV, profesorul universitar Ciprian Mihali explică unde a greșit USR PLUS în cazul AUR. În același timp, el scoate în evidență...
România este colorată din nou în roșu pe harta epidemiologică a Europei realizată săptămânal de Centrul European pentru Controlul Bolilor (ECDC), în funcție de...