O solicitare USR care vizează funcționarea sistemului de justiție din România a fost adoptată luni în Comisia de Monitorizare din cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE).
Ministrul Justiției tergiversează desființarea Secției Speciale de anchetare a magistraților, declară la RFI fostul ministru de resort Stelian Ion. Deputatul USR spune că există...
Potrivit Epoch Times România, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a anunţat vineri, într-o întâlnire informală cu jurnaliştii acreditaţi, că va relansa procedurile de numire a procurilor-şefi care fuseseră lansate de fostul ministru USR Stelian Ion şi blocate de Lucian Bode.
Potrivit Epoch Times România, efectele declaraţiei Curţii Constituţionale privind decizia recentă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) în chestiunea supremaţiei dreptului european nu vor întârzia să apară, a tras un semnal de alarmă fostul ministru (USR) al Justiţiei Stelian Ion, pe pagina sa de socializare.
Potrivit Epoch Times România, fostul ministru (USR) al Justiţiei Stelian Ion a atras atenţia joi, pe pagina sa de Facebook, că, "din păcate", "scenariul sumbru" pe care îl anticipase privind Consiliul Superior al Magistraturii tocmai s-a adeverit.
Fostul ministru al Justției, Stelian Ion (USR) a declarat că va sesiza Comisia Europeană pentru derapajele de la Secția de judecători a Consiliului Superior...
Potrivit G4Media, fostul ministru al Justiției, Stelian Ion, susține că PSD și PNL profită de contextul crizei energetice și „lovesc mișelește” asociațiile de mediu care fac demersuri pentru combaterea defrișărilor ilegale.
Potrivit Epoch Times România, fostul ministru al Justiţiei Stelian Ion a declarat, sâmbătă, că şefa Parchetului European, Laura Codruţa Kovesi, nu va fi revocată din această funcţie chiar dacă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a respins, definitiv, acţiunea intentată împotriva Consiliului Superior al Magistraturii pentru faptul că nu i-a acordat gradul profesional de Parchet General.
Fostul ministru al Justiției, Stelian Ion, a afirmat marți, în urma deciziei Curții Constituționale a României (CCR) privind moțiunea de cenzură împotriva guvernului Florin...