Sute de persoane au participat la marșul Pride din Oradea, în ciuda opoziției din partea administrației locale, arată Asociația Accept, într-o postare pe pagina de Facebook.
Deși evenimentul nu a primit aprobare din partea autorităților, la marș au fost prezenți jandarmi și un echipaj de poliție, informează Bihon.ro.
„Drepturi egale, nu vrem să fim cenzurați”, „Existăm, deci contăm!”, „Alertă antifascistă!” au fost sloganurile scandate de tinerii participanți la Oradea Pride 2025, mai arată sursa citată.
Fără sancțiuni la Pride în Budapesta, dar cu amenzi în Oradea
Activistul pentru drepturile persoanelor LGBT+, Victor Ciobotaru, a semnalat că, în ciuda faptului că Oradea Pride 2025 a fost un protest pașnic, Jandarmeria a aplicat amenzi participanților, un lucru neîntâlnit – nici „în Ungaria lui Orban”.
„Până și în Ungaria lui Orban am participat la Budapest Pride, fără autorizație și n-am primit amendă. Dar la Oradea, administrată de Florin Birta, în România anului 2025, Jandarmeria m-a amendat astăzi pentru simplul fapt că am fost prezent la Oradea Pride, un protest pașnic împotriva interdicției abuzive a marșului. E prima amendă pe care am primit-o în viața mea”, a scris activistul pe pagina sa de Facebook.
În mesajul său, Victor Ciobotaru a subliniat încercarea administrației locale de intimidare și de reducere la tăcere a susținătorilor Pride.
„Oradea este și a noastră”
„Peste 500 de persoane au participat la primul marș Oradea Pride, un moment istoric pentru comunitatea LGBTQIA+ din Oradea.
După trei ani consecutivi de refuzuri din partea administrației locale privind autorizarea unui eveniment public al comunității LGBTQIA+ din Oradea, acest pas reprezintă un semnal clar: comunitatea există, este vizibilă, iar drepturile sale trebuie respectate. Spațiul public este și al nostru. Oradea este și a noastră.
Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi: persoane LGBTQIA+, aliați, voluntari și organizații, pentru solidaritate și sprijin”, au transmis reprezentanții Ark Oradea, organizatorii Oradea Pride 2025, într-o postare pe Facebook.
Citește și: De ce l-am dat în judecată pe Cornel Nistorescu. Și am câștigat inclusiv daune morale
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(sursa foto: Asociația Accept)