Este o premieră a stagiunii trecute pe care nu am apucat să o văd, fiind arareori programată.
Chiar dacă are peste trei decenii, cu acțiunea plasată la început de secol XX, piesa lui Tadeusz Słobodzianek a reușit deja un record al actualizării mesajului. Cum? Montarea de la TNB a ajuns temă de dezbatere pe ordinea de zi a parlamentul României (sic!). Sigur, e de râs, dar e trist și foarte periculos. Totuși, această situație îmi spune că ceva se face total greșit de vreme ce reacțiile de respingere au fost otova. Mă și mir că BORul n-a făcut procesiuni pe străzi. Așa s-a ajuns cp, cei implicați, precum regizorul Botond Nagy, să fie inundați cu calomnii, amenințări. Puteam să le prezic. Foarte aproape de zilele noastre, o altă controversă artistică, fără Satan de această dată, a fost tratată la fel, citește aici.
Piesa lui Tadeusz Słobodzianek este inteligentă și spumoasă. Auzisem de ea acum mulți ani, o montare pe la Baia Mare. Pe-atunci n-au fost asemenea discuții. Am citit-o iar când am auzit că se montează și la București chiar mi-am frecat palmele.
Tema falșilor profeți ca subiect, de sine stătător sau adăugat altor teme, este recurentă. E abordată divers, tragic (There Will Be Blood) sau burlesc ca în cazul lui Słobodzianek.
De fiecare dată când zici că nu se poate mai mult de atât, realitatea îți demonstrează contrariul. Falsitatea ca instrument de distrugere a umanității pare că intrat a intrat în tendințe. Sub diverse forme, ea eliberează fanatismul, ignoranța, totalitarismul, minciuna, cruzimea, viciile, să numesc doar câteva din lunga listă. Privită din alt unghi, apariția fariseilor, nu numai religioși, s-ar putea spune că e dictată de cerere și ofertă. Aici, încearcă mesajul piesei să intervină.
Dramaturgul a fost inspirat de un caz real, existența unui profet, Eljasz Klimowicz, prin anii 30-40. O poveste improbabilă în 14 scene, cum spune chiar autorul. Tema (RE)răstignirii lui Hristos (ca în romanul lui Kazantzakis) este inteligent dezvoltată accesând cele mai cunoscute mituri/clișee biblice transformate în sloganuri și obsesii. Intriga se dezvoltă de la realitatea factuală, cu țărani simpli, la reconstrucția shakespeariană, teatru în teatru, unde protagoniștii devin figuri biblice, Pilat, Soldatul roman, Irod, Femeia păcătoasă, Iuda și sfinte. Toate personajele au ticuri verbale sugerând o mulțime amorfă cu oarece subțirime mentală. Excepția, profetul, confirmă că de pe urma fiecărei minți împuținate se va găsi întotdeauna cineva să profite. Și, sigur, deznodământul. În final, profetul încearcă să-și convingă semenii că e un simplu bun cetățean, dar, prea târziu, răul a fost produs. Proorocul Ilie e doar un tipar amplasat în lumea bisericii. Din păcate, el e replicat sub sute de forme, deghizat în costume, purtând măști de Mardi Gras. Să îi identifici și să-i alungi îți trebuie mai mult decât usturoiul. Trebuie să fii foarte bine mobilat mental.
Montarea lui Botond Nagy urmează textul într- o viziune hollywoodiană. Până la urmă, și consumerismul este o religie. Dacă ar fi fost montată luna aceasta, posibil, crucea pentru răstignire ar fi avut și roți (sic!). Nu-i târziu să fie puse nici acum. Cum spuneam din start, probabil că prezentul n-a putut oferi vreunui text, niciodată, o împrospătare atât de grăitoare. Scenografia este dominată de un Eagle Eye wall, nu știu dacă e inspirat de film, dar sigur are aceeași simbolistică. Sfera centrală, mastermind-ul din film, este aici poarta profetului. Nu lipsesc merchandising-ul și simbolurile pop culture. Cruci amulete supra-dimensionate, cu leduri, scuter rockish, power throne sub formă de palmă cu degetele în V, pancarte cu solgane etc. Costumele sunt desenate pe caractere, de la cele simple pentru țărani la cel de piele pentru vânzătorul ambulant/marketatorul Rotschild sau ținute chic și stiletto. Turnanta s-a asortat cu mișcarea scenică, e pur si muove. Luminile au variat de la disco neon la lumină caldă ca a lumânărilor, însă pe un fundal gotic, misterios. Coloana sonoră, exact ca restul conceptului, este un mix între muzică originală și armonici muzicale obsedante cunoscute, ca Ameno (+eRa+), în care versurile nu spun nimic, latin fake, susținând, încă odată, mesajul că fanatismul este doar zumzet, nimic credincios în asta.
Mi s-a părut strălucită interpretarea lui Lari Giorgescu în Hariton, ulterior Iuda. A fost singurul, așa l-am perceput eu, care a păstrat intensitate și culoare în ambele ipostaze. Florentina Țilea, Ofelia Popii, Laura Gabriela Oana și Teo Dincă, Mihai Calotă, Aylin Cadîr, Florin Călbăjos, Leonard Chionac, fără să facă nimic greșit, au avut apariții convingătoare doar pe câte unul din personaje. Rolurile sunt construite viguros, uneori prea viguros, și pun în valoare însușirile actoricești, inclusiv, pe cele de canto. Cu un maxim în scena repetiției crucificării. Richard Bovnoczki este proorocul Ilie, o ipostază care vine croită mănușă pe fizionomia și stilul său de joc. Silviu Mircescu și Vitalie Bichir interpretează câte un singur personaj și o fac bine.
Montarea suferă, însă, la capitolele intensitate, ritm, tempi. Căderi de ritm, tempo bolnăvicios, schimbări bruște de intensitate fără acoperire în text, supraglomerarea mijloacelor. S-au creat momente haotice, în loc să reții mai mult, uiți că nu bagi de seamă. Există această fascinație, să zic, de a pune totul într-o creație. Tempi sunt esențiali. O montare e ca o simfonie. Poți fi Beethoven sau poți să nu fii nimic.
Sau, ok, marketingul, astăzi, te scoate din încurcături, din anonimat. Dar atunci intrăm în logica subiectului.
La această senzație, nu e mai puțin adevărat că, pentru mine, a contribuit și sonorizarea sau designul sonor cum se numește acum. Actorii au avut microfoane. Mă întreba cineva când nu mai au?! După o uvertură mută, a urmat o furtună auditivă. Fără niciun sens. Ori microfoanele nu erau reglate, deși ele se închid în forte, ori regizorul a vrut să obțină un efect, mi-am zis. Dar nu, totul a decurs la fel, sigur, asortat cu ceva reverb, muzică. Nu pot evalua dacă supliciul a făcut parte din montare.
Per total, este un efort de apreciat, ceea ce publicul nu întârzie s-o facă. Puțin crispat mi s-a părut în seara în care am fost eu, foarte puține zâmbete la multele subtilități pline de umor ale spectacolului. Or fi fost hipnotizați de #ChristEyeWall?!
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
