Teren în centrul unei comune din Iași concesionat în timp record firmei fostei soții a primarului

Data:

Firma nou-înființată a fostei soții a primarului din comuna Plugari, județul Iași, a concesionat rapid un teren în centrul localității. Cazul pare a fi un șir de „recorduri”, scrie Ziarul de Iași.

Un proiect care a implicat concesionarea rapidă a unui teren la Plugari ar trebui să dea de gândit șefilor administrației locale ieșene și celei județene și să impulsioneze propuneri similare de investiții. Dacă, la Iași, proceduri de acest fel durează luni în șir sau chiar ani până la încheierea unui contract, celor de la Plugari le-a luat mai puțin de trei luni. Care să fie secretul? La mijloc pare a fi un „ping-pong” în familie.

Practic, potrivit hotărârii Consiliului Local din comună adoptată pe 30 octombrie, o solicitare de concesionare a terenului fusese înregistrată la Primăria Plugari pe 22 septembrie. Un raport de evaluare imobiliară a terenului situat în intravilanul localității, lângă sala de sport și în apropierea sediului primăriei locale, a fost făcut o lună mai târziu, pe 23 octombrie. După încă o săptămână, proiectul de hotărâre a intrat în dezbaterea Consiliului Local, de care a trecut cu un singur vot de abținere. La Plugari sunt 11 consilieri PNL, unul PSD și unul de la AUR.

După încă mai puțin de o săptămână, pe 4 noiembrie, a fost publicat anunțul de licitație. Au fost două oferte, ne-a spus primarul Paul Mursa, câștigătoare fiind firma Sarah Concept Events SRL, deținută de Ana Maria Mursa. Este fosta soție a primarului, edilul comunei precizând că între ei este încheiat de mai mult timp un acord de separare patrimonială.

Continuarea, în Ziaruldeiasi.ro

Citește și: BREAKING CCR a amânat decizia privind pensiile magistraților

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related