Timișoara se confruntă de mulți ani cu un fenomen imobiliar nerezolvat de autorități. Clădiri interbelice valoroase au intrat în proprietatea clanurilor de romi, nu doar prin tertipuri avocățești, complicități cu judecători, notari, funcționari din primărie, ci și prin presiuni asupra locatarilor siliți să vândă ieftin și să plece, de groaza lor.
Un prefect, o judecătoare și mulți cetățeni rezidenți în casele vizate de clanuri au fost maltratați în plină zi. În 2022, membrii Asociației LOGS au fost agresați de o familie de romi din vecinătate pentru a părăsi clădirea, ceea ce s-a întâmplat. Poliția s-a dovedit neputincioasă.
Un singur clan, cel al Cârpacilor, deține 114 proprietăți în Timișoara, inclusiv mai multe „cavouri-palat” prin cimitire, prin cumpărarea și modificarea unor cavouri clasice vechi. Ionelaș Cârpaci, capul mafiei, a fost condamnat la 7 ani de închisoare.
Aventurile Casei Mühle, cândva mândria unei familii aristocratice de florari din secolele XIX-XX, sunt ilustrative pentru patrimoniul timișorean. Lăsată să decadă pentru a fi valorificat terenul, clanului Cârpaci nu i-a ieșit planul fiindcă a fost învins în instanță de timișoreni, care au manifestat repetat pentru recuperarea frumoasei reședințe. În 2025, casa a fost cumpărată de Universitatea Politehnică pentru a i se da o destinație culturală.
Deși conform recensământului din 2021 în Timișoara s-au declarat romi aproximativ 2800 de locuitori, adică sub 1% din populația orașului, estimările spun că romii sunt mai numeroși, în jur de 10.000-15.000, după unele organizații, cum este Partida Romilor Pro Europa. Cei mai bogați dintre ei dețin o mare parte din patrimoniul istoric al urbei, achiziționat între anii 1995-2015. În aceeași perioadă, clădirile vechi au fost modificate cu statui și decorațiuni inadecvate, fenomen care continuă și azi, sub forme mascate.
Paravanele cumpărătorilor romi
Cătălin Regea, broker imobiliar, a povestit pentru Presshub cât de greu se vând apartamentele dintr-o casă în care locuiesc romi. Nu neapărat fiindcă ar exista discriminare etnică printre timișoreni, ci pentru că este cunoscută maniera prin care sunt fugăriți locatarii, pentru a renunța ieftin la apartamente: scandal, agresiuni fizice, distrugerea bunurilor vecinilor, murdărie, ocuparea părților comune din imobil.
Regea avea în portofoliu în 2013 o casă istorică, Casa Weiss de pe strada Asănești, construită în jurul anilor 1940 de familia Weiss, o familie de farmaciști respectată în Timișoara. Se păstrează fotografii și mărturii ale proprietarului Tibor Weiss, născut în 1909 și decedat în 2005. După Revoluție, urmașii săi, Andrei și Aniko, emigrați în Israel, reușiseră după o luptă de zece ani în instanțe să recupereze casa naționalizată și să o scoată la vânzare.
„Începem vânzarea apartamentelor. O pleiadă de membri ai comunității rrome se arată interesate de achiziție, folosind metodele lor specifice, repetate într-un șablon devenit pentru mine extrem de predictibil. Clanurile își încep programul clasic. Într-o zi, două microbuze descarcă „cu mic cu mare” un grup zgomotos și exuberant, care invadează casa scării. Strategia era clară: cumpărarea unui apartament — preferabil cel mai mic și cel mai ieftin — urmată de demararea tacticilor de acaparare a întregii clădiri. Mă opun, prin metode cât mai elegante, dar ferme. Drept urmare, se trece la tactica numărul doi: încercarea de mituire prin oferirea unor comisioane mult peste nivelul uzual al pieței. Depășim și această etapă, iar apoi urmează tactica a treia — trimiterea unor persoane aparent respectabile, deghizate în cumpărători de bună-credință, care vin să oferteze și să negocieze”, își amintește Regea.
Nu toți agenții imobiliari au experiența și grija de a genera comunități de vecini compatibili în casele pe care le vând. „Rechinii” imobiliari sunt versați. Prima suspiciune în negocierile pentru Casa Weiss s-a născut când presupusul cumpărător a condiționat încheierea contractului la un anumit notar.
„În ziua stabilită pentru vânzare, din fler și curiozitate, ajung la cabinetul notarial cu aproximativ 15–20 de minute înainte de ora programată. Când intru pe hol, surpriză: din birou iese unul dintre indivizii care vizitaseră imobilul cu câteva săptămâni înainte și exercitaseră presiuni pentru achiziție”, povestește Cătălin Regea.
În acel moment, tranzacția nu putea fi anulată. Notarul C. a scos dintr-un sertar suma integrală pentru a plăti apartamentul, încă era permisă plata cu cash. „Rămân profund neliniștit și contrariat de cele întâmplate, mai ales de modalitatea de plată, temându-mă că în spatele acestui cumpărător se află aceleași mecanisme care provocaseră numeroase drame pe piața imobiliară din Timișoara și Banat. Aveam să aflu ulterior ce se întâmplase, de fapt: cumpărătorul, membru al clanurilor imobiliare, nu avusese încredere să lase banii persoanei alese ca paravan și îi depusese în prealabil la notar. De aceea îl văzusem părăsind biroul notarial chiar înainte de sosirea noastră”, spune brokerul, nemulțumit că, până la urmă, folosindu-se de șmecherii, un membru al clanului de romi pusese mâna pe unul dintre apartamente. Vânzarea celorlalte putea fi compromisă, fiindcă nimeni n-ar fi vrut să aibă conflicte și să trăiască în teroare.
Noroc că între timp rămăsese doar un singur apartament de vânzare în Casa Weiss din strada Asănești, pe care, desigur, îl voia clanul. „Dezamăgit profesional, discut cu proprietarii despre șansele tot mai reduse de a vinde ultimul apartament în condiții normale. Vânzarea era viciată: experiența arătase că, odată ce puneau mâna pe un apartament, indivizii declanșau un adevărat dezastru social pentru a forța vecinii să vândă la prețuri derizorii, uneori la jumătate din valoarea reală”.
Ca să salveze situația, Cătălin Regea s-a gândit la o soluție de compromis: să cumpere el și familia ultimul apartament. Proprietarii au fost de acord, i-au dat o perioadă de grație să poată aduna banii, familia sa a acceptat și, în câteva luni, Regea a întabulat proprietatea.
„Decizia mea a produs un șoc în tabăra clanului imobiliar. Nu se așteptau ca, odată intrați în clădire, cineva să îndrăznească să cumpere un apartament știind ce urmează. Planurile lor de acaparare a întregului imobil fuseseră serios perturbate”, comentează brokerul. Urmarea a fost că, după un an și jumătate, clanul a vândut apartamentul, fiindcă nu era nicio șansă să ocupe întreaga clădire.
Epilogul acestei aventuri imobiliare a fost solicitarea din partea cumpărătorului rom, ieșit la vedere, a sumei de 10.000 euro, contravaloarea unei adunări la Stabor – instanță de judecată arhaică a comunității rome – pe care el pretindea că locatarii i-o datorează. N-a primit-o.
Povestea familiei Weiss
Casa Weiss din strada Asănești, rebotezată strada Patriarh Miron Cristea, are pe fațadă o monogramă de mari dimensiuni, litera W. Multe clădiri din secolele XIX și început de secol XX au monograme amintind de numele familiilor sau ale comaditarilor. Casa a fost construită în anii 1940 cu apartamente de închiriat de către familia lui Sándor Weiss, farmacist.
Familia Weiss nu locuia acolo. Inițial au locuit în clădirea unde Sándor Weiss, licențiat ca farmacist la Budapesta, cumpărase în 1907 farmacia Arany Kereszt (Crucea de aur) din actuala Piața Unirii. Palatul Brück, după numele proprietarului Salamon Brück, construit în stil secession de László Szekely în 1910, le-a oferit farmaciștilor Weiss parterul pentru a continua să țină acolo farmacia cumpărată de la familia Geml. Ulterior, familia Weiss s-a mutat pe strada Semenic, de unde s-a refugiat de două ori la țară în timpul prigoanei evreilor.
Tibor Weiss, fiul lui Sándor și al Melaniei, își amintește avatarurile familiei sale evreiești, începând cu anul 1941, când au început să se aplice legile antisemite. Farmacia a funcționat cu un „supravegetor”, iar în aprilie 1942 farmaciștilor evrei li s-au retras autorizațiile.
Revista Argus din iunie 1942 publică o listă de 30 de evrei timișoreni concediați pe criterii etnice: muncitori, funcționari de bancă, patroni de afaceri cândva înfloritoare.
La venirea comuniștilor, în aprilie 1949, farmaciile au fost naționalizate. „Din 48 de farmacii, la Timișoara au rămas 15, printre care și a mea. A devenit farmacia de stat numărul unu. Eu am fost numit șeful unei alte unități, astfel, după 42 de ani, legătura familiei noastre cu farmacia Arany Kereszt a încetat”, își amintește Tibor Weiss în cartea „Destine evreiești” semnată de Getta Neumann.
În prezent, funcționează în locul farmaciei Crucea de Aur, tot în Palatul Brück renovat, o farmacie Catena. E o minune că s-au păstrat mobilierul original din lemn de cireș, cu mânere de cristal, precum și vitrinele cu inscripțiile în limba maghiară și germană.
Casa Weiss din strada Asănești nu a fost la fel de norocoasă. După naționalizare, s-a degradat vizibil:„Imobilul era într-o stare precară: zugrăveli deteriorate, balustrade ruginite, casa scării degradată, fațada scorojită, iar curtea semăna cu o mini-junglă plină de materiale abandonate și vegetație sălbăticită. Așa arată, de regulă, un imobil din care s-a doar consumat, fără a fi întreținut, timp de decenii după o expropriere infamă”, așa a găsit-o Cătălin Regea când proprietarii, urmași ai lui Tibor Weiss, Andrei și Aniko Weiss au scos-o la vânzare.
Noii locatari au renovat casa și au tratat cu mult respect istoria ei și a familiei Weiss. Andrei și Aniko au emigrat în Israel după 1965, când în sfârșit au primit pașapoartele.
După naționalizarea farmaciei, Tibor Weiss, care fusese proprietar un singur an după moartea tatălui său, a fost considerat exploatator capitalist. „Din cauza acestui an, eu am avut de suferit, ca fiu de capitalist, tot restul vieții”, și-a motivat emigrarea Andrei Weiss. În Israel cei doi urmași ai lui Tibor Weiss și-au schimbat numele. Ei se numesc Alon Gal și Anath Hanit, ca semn al unei vieți noi, de la capăt.
(Foto deschidere: Casa Weiss în prezent / Arhiva Regea)
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
