Tinerii din România, tot mai implicați în lumea în care trăiesc, dar și în politică | Euractiv

Data:

Tinerii din România, tot mai implicați în lumea în care trăiesc, dar și în politică, susține Mădălina Surducan, coordonatoarea uneia dintre librăriile culturale importante din Cluj-Napoca, un oraș universitar în care, mai spune ea, încă se citește – iar tinerii vin des, interesați nu doar de literatură, ci și de teorie critică, filosofie sau eseuri.

Vezi mulți tineri în librărie căutând „lucruri foarte faine”, spune zâmbind Mădălina. Deși spune că a ajuns „din întâmplare” în librărie, parcursul Mădălinei Surducan e o demonstrație clară că întâmplarea favorizează doar pe cei care au curajul să caute sensul în mai multe locuri deodată.

Citește și: „Inițiativa pentru Justiție”: „Menținerea SIIJ, cu consecința impunității magistraților corupți, a făcut posibilă reactivarea rețelelor de interese din anii 90”

Dar traseul ei până aici nu a fost nici drept, nici confortabil. După ce a studiat grafica la Universitatea de Artă, Mădălina și-a continuat căutările într-o zonă teoretică: un masterat și apoi un doctorat în filosofia artei contemporane, la Facultatea de Istorie și Filosofie. Această dublă apartenență – la vizual și la abstract, la carte și la concept – o face o prezență remarcabilă în lumea culturală clujeană.

„Mi-am dorit din liceu să lucrez într-o librărie. Era unul dintre visurile mele, alături de cel de a fi artist”, povestește. Dincolo de activitatea din librărie, Mădălina este implicată și în proiecte care mediatizează arta contemporană pentru publicul larg.

Este colaboratoare a „Art Crawl Cluj”, o inițiativă care organizează tururi ghidate prin spațiile de artă contemporană din oraș – întâlniri între public și actori ai scenei artistice: artiști, curatori, galeriști.

Continuarea în Euractiv

Citește și: Oleksandra Romanțova: „Avem zilnic teroarea Bucha în teritoriile ocupate”

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(sursa foto: pixabay.com/ Pexels)

spot_imgspot_img
Euractiv
Euractivhttps://www.euractiv.ro/
Rețeaua EURACTIV este o prezență media importantă în spațiul european care facilitează dezbateri privind politici publice europene pentru specialiști din numeroase țări. Modelul EURACTIV se bazează pe cinci elemente: - corporate sponsoring - EURACTOR membership - publicitate - proiecte europene - content syndication Portalul EURACTIV este platforma preferată pentru specialiștii europeni în politici publice. EURACTIV reunește principiile independenței jurnalistice, transparenței și eficienței.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related