Traian Băsescu, avertisment înainte de alegerile din Republica Moldova: „Pe 28 septembrie, seara, Putin şi ai lui pot fi la graniţa României!”

Data:

Fostul președinte Traian Băsescu avertizat, sâmbătă, pe Facebook, că rezultatul votului din Republica Moldova va influența nu doar viitorul de peste Prut, ci și securitatea României.

Traian Băsescu a atras atenția, într-o postare pe Facebook, că miza alegerilor parlamentare din Republica Moldova este una uriașă, atât pentru Chișinău, cât și pentru București.

„Pe 28 septembrie, seara, Putin şi ai lui pot fi la graniţa României! În Republica Moldova “bătălia” pentru câştigarea alegerilor parlamentare este extrem de strânsă”, a scris fostul șef al statului.

Citește și: „Mulți medici conspiraționiști și-au câștigat un soi de relevanță pe care nu au avut-o niciodată profesional”. Interviu cu Prof. Dr. Dorel Săndesc, prim-vicepreședinte al Societății Române de ATI

Potrivit acestuia, diaspora va juca un rol decisiv, așa cum s-a întâmplat și la scrutinul prezidențial.

„Sunt cap la cap forţele politice pro-europene şi partidele pro-ruse. Foarte probabil, ca şi la prezidenţiale, rezultatul alegerilor va fi decisiv influenţat de votul oamenilor din diaspora”, a subliniat Băsescu.

El a amintit că peste un milion de cetățeni moldoveni trăiesc și muncesc în state ale Uniunii Europene, iar mulți dintre ei beneficiază de cetățenia română.

„Peste un million de cetăţeni ai Republicii Moldova trăiesc şi muncesc în ţări ale UE, beneficiind de cetăţenia română. Pe 28 Septembrie, viitorul Republicii Moldova dar şi securitatea României vor fi decisiv influenţate de votul lor, al celor din diaspora”, a spus fostul președinte.

În opinia sa, rezultatul votului de pe 28 septembrie va avea consecințe directe și asupra României.

„O victorie a stângii pro-moscovite ar aduce în Parlament şi în guvernul de la Chişinău marionetele lui Putin iar la frontiera României o ţară supusă ordinelor şi controlului Moscovei. Participarea diasporei şi votul pentru forţele pro-europene, va determina continuarea procesului de integrare a Republicii Moldova în UE, dar şi securitate la Frontiera de Răsărit a României”, a avertizat Traian Băsescu.

Citește și: Volodimir Zelenski, după ce o dronă a fost detectată în spațiul aerian românesc: „Armata rusă știe exact unde se îndreaptă dronele sale și cât timp pot opera în aer. / Este o extindere evidentă a războiului de către Rusia”

Citește și: RO-Alert în nordul județului Tulcea, după ce o dronă a fost detectată în spațiul aerian românesc. Două aeronave F-16 ale Forțelor Aeriene Române au fost ridicate de la sol pentru monitorizarea situației

Citește și: Polonia a mobilizat avioane militare și a închis aeroportul din Lublin, ca măsură preventivă după atacurile cu drone rusești

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Inquam Photos / Elena Covalenco)

spot_imgspot_img
Nonny Sima
Nonny Sima
Student în anul II la Facultatea de Litere, specializarea Jurnalism, din cadrul Universității Ovidius din Constanța.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related