Turnul Primăriei din Oradea rămâne cel mai căutat obiectiv turistic dintre cele administrate de Oradea Heritage (Fundația de Protejare a Monumentelor Istorice din Bihor) și în 2025, cu peste 30.000 de vizitatori. Pe de altă parte, de la inaugurarea sa de la jumătatea lunii octombrie, centrul de artă contemporană NOCA, din Piaţeta Independenţei, a fost vizitat de peste 2.000 de persoane, scrie Bihoreanul.
Datele au fost prezentate joi de Alexandru Chira, directorul executiv al Oradea Heritage, în conferinţa de prezentare a raportului de activitate pentru anul trecut, la care au participat şi președintele Fundaţiei, general de brigadă cu o stea, în retragere, Grigore Morar, și directoarea adjunctă Adriana Lipoveanu din cadrul Direcţiei Arhitect Şef a Primăriei Oradea.
Obiectivele turistice administrate de fundație au atras, în 2025, 84.593 de vizitatori, în creștere față de 2024, când au fost înregistrați puțin peste 82.000. Încasările din bilete au ajuns la 904.650 lei, mai mari decât în anul precedent (când au fost de 634.455 lei) şi pe fondul măririi preţurilor pentru biletele de acces la unele dintre muzee. Din închirierea spaţiilor pentru evenimente, Oradea Heritage a adunat 112.909 lei în 2025, faţă de 98.180 de lei în 2024.
Turnul Primăriei a fost, la fel ca în 2024, cel mai vizitat spațiu al fundației, primind 30.018 oaspeţi şi adunând încasări de 234.715 lei.
Continuarea, în Ebihoreanul.ro
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Sursa foto: Oradea Heritage)



