Ucraina a atacat cu drone centrala din Kursk de Ziua Independenței sale

Data:

De Ziua Independenței Ucrainei, Rusia a raportat atacuri asupra mai multor obiective energetice și la centrala nucleară din Kursk, potrivit BBC.

Nu au fost raportate victime, iar incendiul a fost stins rapid, a transmis serviciul de presă al centralei pe aplicația de mesagerie Telegram. Acesta a precizat că atacul a deteriorat un transformator, dar nivelurile de radiație erau în limite normale.

Pompierii au fost trimiși și la un incendiu în portul Ust-Luga din regiunea Leningrad, Rusia, care găzduiește un mare terminal de export de combustibil. Guvernatorul regional a spus că aproximativ 10 drone ucrainene au fost doborâte, iar resturile acestora au provocat incendiul, scrie BBC.

Ucraina nu a comentat acuzațiile Rusiei.

Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA) a declarat că este la curent cu rapoartele privind incendiul, în timp ce directorul general al acesteia a adăugat că „fiecare unitate nucleară trebuie protejată în permanență”.

AIEA a cerut în repetate rânduri atât Rusiei, cât și Ucrainei să dea dovadă de maximă reținere în jurul facilităților nucleare în timpul războiului.

Citește și: Wall Street Journal – Pentagonul a împiedicat Ucraina să atace teritoriul Rusiei cu rachete americane, la solicitarea administrației Trump, pentru a-l convinge pe Putin să participe la negocierile de pace

Atacul are loc în contextul în care Ucraina își sărbătorește, duminică, Ziua Independenței, care marchează declararea independenței țării față de Uniunea Sovietică în 1991.

Președintele Volodimir Zelenski a declarat că Ucraina va continua să lupte pentru independența sa, într-un mesaj video transmis duminică dimineață.

El a spus: „Avem nevoie de o pace justă, o pace în care viitorul nostru să fie decis doar de noi.”

Ucraina „nu va aștepta gesturi de bunăvoință,” a adăugat el: „Când Rusia vrea să ocupe regiunea Sumî, atunci forțele noastre armate apar în regiunea Kursk.

„Când inamicul lovește sistemul nostru energetic, dorind să ne lase fără lumină și căldură, atunci rafinăriile sale de petrol ard.

„Și așa lovește dreptatea, așa lovește Ucraina când apelurile sale pentru pace nu sunt ascultate.”

El a continuat: „Ucraina nu a câștigat încă, dar cu siguranță nu a pierdut.”

Sâmbătă, Rusia a anunțat că forțele sale din estul Ucrainei au ocupat două sate din regiunea Donețk.

Forțele rusești au avansat foarte lent și cu costuri mari în estul Ucrainei și controlează acum aproximativ 20% din teritoriul Ucrainei.

În această lună au avut loc negocieri intense, Donald Trump, întâlnindu-se cu omologul său rus, Vladimir Putin, în Alaska pe 15 august. Summitul a fost prezentat ca un pas vital către pace în Ucraina. Cu toate acestea, în ciuda faptului că ambii lideri au declarat că discuțiile au fost un succes, Trump și-a exprimat de atunci public frustrarea tot mai mare față de lipsa unui acord de pace între Rusia și Ucraina.

Președintele american a spus că ia în considerare fie impunerea de noi sancțiuni economice împotriva Rusiei, fie retragerea de la negocierile de pace. „Voi lua o decizie cu privire la ceea ce vom face și va fi o decizie foarte importantă, și anume dacă vom aplica sancțiuni masive sau tarife masive sau ambele, sau dacă nu vom face nimic și vom spune că este lupta voastră”, a declarat Trump vineri.

Zelenski a cerut în repetate rânduri un armistițiu necondiționat, iar aliații săi europeni au insistat de asemenea asupra opririi luptelor. El a acuzat Rusia că „face tot ce poate” pentru a împiedica o întâlnire cu Putin pentru a încerca să pună capăt războiului.

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a spus că Putin este pregătit să se întâlnească cu liderul Ucrainei „când agenda pentru un summit va fi gata, iar această agendă nu este deloc pregătită”, acuzându-l pe Zelenski că spune „nu la tot”.

Citește și: VIDEO | Nicușor Dan, mesaj de Ziua Independenței Ucrainei: România sprijină eforturile legitime ale Kievului și calea către integrarea europeană./ Admirăm curajul și reziliența de care dau dovadă atât forțele armate ucrainene

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Captură video / X)

spot_imgspot_img
Nonny Sima
Nonny Sima
Student în anul II la Facultatea de Litere, specializarea Jurnalism, din cadrul Universității Ovidius din Constanța.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Donald Trump i-a transmis lui Zelenski o scrisoare de susținere de Ziua Independenței Ucrainei

Președintele american Donald Trump s-a alăturat duminică liderilor internaționali...

Aktual24: China este pregătită să trimită trupe în Ucraina pentru „menținerea păcii”

Beijingul și-a exprimat disponibilitatea de a participa la o...

Aktual24: Rusia ridică o stație de spionaj masivă în Kaliningrad, la granița cu NATO

Imagini recente din satelit arată că Rusia construiește de...