Un incendiu puternic a izbucnit la un depozit de combustibil din apropierea stațiunii Soci de la Marea Neagră, autoritățile ruse susținând că ar fi fost provocat de un atac cu drone lansat de Ucraina, scrie BBC.
Aeroportul din apropierea orașului Soci a suspendat zborurile.
Guvernatorul regiunii Krasnodar, Veniamin Kondratyev, a scris pe Telegram că resturi ale unei drone au lovit un rezervor de combustibil, iar 127 de pompieri luptau cu incendiul.
Între timp, un atac cu rachete rusesc a distrus locuințe și infrastructură civilă în orașul ucrainean Mîkolaiv, din sudul țării, potrivit oficialilor locali.
Cel puțin șapte civili au fost răniți în acest oraș, care a fost bombardat în repetate rânduri de forțele ruse. Serviciul de Urgență al Ucrainei a declarat că trei dintre răniți sunt internați în spital.
Autoritățile ruse au afirmat că atacul cu dronă asupra rafinăriei din Soci a făcut parte dintr-o serie de mai multe atacuri lansate de Ucraina în weekend, țintind instalații din orașele rusești din sudul țării: Ryazan, Penza și Voronej. Guvernatorul regiunii Voronej a precizat că patru persoane au fost rănite într-un astfel de atac.
Ministerul rus al Apărării a anunțat că apărările sale antiaeriene au interceptat 93 de drone ucrainene peste noapte, dintre care 60 deasupra regiunii Mării Negre.
Forțele aeriene ucrainene au transmis că Rusia a lansat 83 de drone sau 76 de drone și șapte rachete peste noapte, dintre care 61 au fost doborâte. De asemenea, au adăugat că 16 drone și șase rachete au lovit ținte din opt locații.
Aceste atacuri vin după o săptămână deosebit de sângeroasă pentru civilii din Ucraina, inclusiv un atac asupra Kievului de joi, care a ucis cel puțin 31 de persoane.
Potrivit oficialilor ucraineni, peste 300 de drone și opt rachete de croazieră au fost lansate în acel atac, considerat unul dintre cele mai mortale asupra capitalei de la începutul invaziei la scară largă a Rusiei, în februarie 2022.
După aceste lovituri, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut noi sancțiuni internaționale mai dure împotriva Rusiei, în timp ce Donald Trump a condamnat acțiunile Moscovei în Ucraina și a sugerat că urmează noi sancțiuni împotriva acesteia.
În luna iulie, Trump a declarat că Putin are 50 de zile pentru a pune capăt războiului, altfel Rusia va fi supusă unor tarife severe care vor viza exporturile de petrol și alte produse.
Luni, Trump a stabilit un nou termen limită de „10 sau 12 zile”. Ulterior, a anunțat o nouă dată, 8 august.
Citește și: După NATO și UE, ce urmează? Aderarea la Euro ca proiect de țară
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: Captură video)