UE aprobă o înăsprire fără precedent a regulilor de admitere a migranților: liste de „țări sigure” și centre externe de azil  

Data:

Miniștrii justiției și de interne din UE au aprobat o reformă fără precedent a politicilor de migrație ale blocului. Scopul este reducerea numărului de migranți ilegali și repatrierea celor care se află deja în Europa iar negocierile sunt pe ultima sută de metri.

Este un pas decisiv spre înăsprirea regulilor de azil, aprobând o nouă abordare privind conceptul de „țară terță sigură”. Mecanismul permite respingerea mai rapidă a cererilor considerate inadmisibile și facilitează procesarea lor în afara UE, fără ca solicitantul să mai aibă automat dreptul de a rămâne pe durata apelului. Oficialii europeni spun că măsurile sunt menite să reducă migrația neregulamentară și să protejeze sistemele naționale de azil, aflate sub presiune din cauza unui flux ridicat de migranți.

Conform poziției adoptate, statele membre vor putea aplica acest concept pe baza a trei opțiuni, inclusiv tranzitul printr-o țară terță sigură sau existența unui acord care garantează analizarea cererii de azil în afara UE.

Consiliul menționează că existența unei „conexiuni” între solicitant și țara terță „nu va mai fi un criteriu obligatoriu pentru utilizarea conceptului de țară terță sigură”.

De asemenea, un solicitant care contestă respingerea cererii de azil„nu va mai avea dreptul automat de a rămâne în UE pe durata procesului de apel”, deși poate cere unui tribunal dreptul de a rămâne.

Ministrul danez pentru imigrație și integrare, Rasmus Stoklund, a declarat: „Avem un aflux foarte mare de migranți neregulamentari, iar țările noastre europene sunt sub presiune”, a spus el.
El a adăugat: „Sunt mulțumit că noi, statele membre, am convenit asupra unei abordări generale privind revizuirea conceptului de «țară terță sigură», care va permite statelor membre să încheie acorduri cu țări terțe sigure pentru procesarea cererilor de azil în afara Europei.”

Consiliului European a primit totodată mandatul de a începe negocierile cu Parlamentul European pentru adoptarea formei finale a legislației.

Reforma conceptului de țară terță sigură urmează unei revizuiri cerute prin Pact, iar lista de țări de origine sigure a fost propusă mai devreme decât era prevăzut, la cererea mai multor state membre.

Potrivit Consiliului, aceste măsuri urmăresc reducerea stimulentelor pentru migrația neregulamentară și crearea unui sistem de azil mai predictibil și mai eficient în întreaga Uniune Europeană.

Citește și: UE întărește protecșia consumatorilor: regulamente noi pentru detergenți, fără teste pe animale

Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului 2eu.brussels, o inițiativă a Euronium.Brussels, în parteneriat cu PRESShub, dedicată explicării modului în care legislația europeană influențează economia, companiile, societatea și cetățenii.


Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Sursă foto: Pixabay.com

spot_imgspot_img
2EU.Brussels
2EU.Brusselshttps://2eu.brussels/
2eu.brussels este un proiect jurnalistic și educațional născut la Bruxelles, care își propune să aducă instituțiile europene mai aproape de oameni. Scriem clar, verificat și contextualizat despre ce se întâmplă la Parlamentul European, Consiliu și Comisie — și de ce contează pentru România. Platformă media dezvoltată de Euronium.Brussels în parteneriat cu PRESShub, 2eu.brussels realizează și publică știri, analize, opinii și interviuri, alături de fișe dedicate eurodeputaților români, resurse utile și o agendă săptămânală a evenimentelor europene.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

După alegerile din București, presiune pentru reforma electorală: două tururi la locale

SENS, formațiunea extraparlamentară a candidatei la alegerile...

Ciprian Ciucu, votul disperării și ce joc face Nicușor Dan

Analiză Deutsche Welle: Bucureștenii activi, cei care s-au speriat...