De la începutul anului viitor, Uniunea Europeană începe să interzică toate importurile de gaze rusești. Se interzic importurile de GNL ( gaz lichefiat) începând din 2026 și livrările prin conducte până în toamna lui 2027, potrivit declarațiilor Comisiei Europene, Consiliului și Parlamentului European.
Propus în această vară, proiectul are ca obiectiv eliminarea definitivă a dependenței UE de energia rusească, într-un moment critic al războiului din Ucraina, în care Rusia avansează constant, iar Kievul rămâne rapid fără resurse financiare. Importurile europene de gaz rusesc au scăzut drastic din 2022, de la 45% la 13% în ultimii trei ani.
UE are deja sancțiuni împotriva importurilor de gaze rusești, însă acestea sunt temporare și trebuie reînnoite la fiecare șase luni.
Noua legislație urmărește să facă ruptura permanentă și să ofere un cadru juridic mai solid statelor membre care au încă contracte în derulare cu furnizorii ruși, în eventualitatea unor litigii.
În declarația sa, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a subliniat amploarea schimbării deja înregistrate. „Noaptea trecută am ajuns la un acord provizoriu privind propunerea Comisiei de a elimina complet combustibilii fosili din Rusia. Închidem acest capitol, definitiv. Este zorii unei noi ere.” Ea a prezentat și datele care arată scăderea rapidă a dependenței: „Astăzi, importurile de gaz rusesc – GNL și gaz prin conducte – au scăzut de la 45% la 13%, importurile de cărbune de la 51% la zero, iar cele de petrol brut de la 26% la 2%.”
Comisarul european pentru energie, Dan Jørgensen, a accentuat dimensiunea politică a deciziei: „Astăzi închidem robinetul gazului rusesc. Este o decizie istorică. Putin a transformat energia într-o armă împotriva noastră… Astăzi spunem: gata! Și niciodată din nou!” El a precizat calendarul eliminării treptate: contractele noi vor fi interzise la șase săptămâni după intrarea în vigoare a regulamentului, contractele pe termen scurt pentru GNL vor fi eliminate în aprilie 2026, iar cele pentru gazul prin conducte în iunie 2026. Contractele pe termen lung pentru GNL vor fi interzise la 1 ianuarie 2027, iar cele pentru conducte la 30 septembrie 2027.
Comunicatul Consiliului confirmă aceste date și adaugă detalii procedurale. Statele membre vor trebui să aplice un regim de autorizare prealabilă pentru importurile de GNL și gaz din conducte, pentru a preveni orice formă de ocolire. „Legiuitorii au introdus obligația ca ambele categorii de importuri să fie supuse unui regim de autorizare prealabilă, bazat pe monitorizarea continuă realizată de autoritățile vamale și cele competente.” În plus, Consiliul precizează că statele care încă importă petrol rusesc vor trebui să transmită planuri de eliminare etapizată.
Parlamentul European confirmă, la rândul său, finalizarea dosarului și evidențiază presiunea exercitată pentru accelerarea calendarului. „Este un rezultat istoric… Rusia nu va mai putea niciodată să folosească exporturile de combustibili fosili ca armă împotriva Europei”, a declarat Ville Niinistö, raportor al Comisiei ITRE. Legislativul precizează că a obținut și angajamentul Comisiei de a prezenta la începutul anului 2026 o propunere de interzicere a importurilor de petrol rusesc, pentru ca eliminarea totală să fie realizată până la sfârșitul lui 2027.
Acum, textul acordului va fi supus votului în comisiile ITRE și INTA pe 11 decembrie, iar votul final în plenul Parlamentului este programat între 15 și 18 decembrie. Aprobarea formală în Consiliu va încheia procesul legislativ.
Între timp, pe „frontul” energetic
Ucraina a atacat oleoductul Drujba pe 1 decembrie, în pofida apelurilor anterioare ale Ungariei și Slovaciei ca Kievul să se abțină de la noi lovituri, relatează Kyiv Independent. Publicația nu a putut verifica informațiile din surse independente.
Oleoductul Drujba — unul dintre cele mai mari din lume, cu o capacitate de 2 milioane de barili pe zi — rămâne o linie vitală de aprovizionare pentru Ungaria și Slovacia, singurele state UE care mai importă țiței rusesc pe cale terestră. Pentru acest import, ambele tari au derogări de la sanctiunile internaționale. Argumentul lor este că nu există surse alternative fiabile si acceptabile financiar.
Atacul din 1 decembrie a avut loc în apropierea satului Kazinskie Vyselki, în regiunea Tambov, pe tronsonul Taganrog–Lipeci al conductei, a declarat o sursă din cadrul serviciilor militare de informații ale Ucrainei (HUR) pentru Kyiv Independent.
Ucraina a vizat anterior în mai multe rânduri oleoductul Drujba, inclusiv prin atacuri multiple în luna august, care au dus la o întrerupere temporară a operațiunilor.
Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului 2eu.brussels, o inițiativă a Euronium.Brussels, în parteneriat cu PRESShub, dedicată explicării modului în care legislația europeană influențează economia, companiile, societatea și cetățenii.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: Inquam Photos / Octav Ganea)



