Comisia Europeană a deschis marți o investigație antitrust pentru a stabili dacă Google a încălcat legislația UE privind concurența, folosind conținutul editorilor online și videoclipurile încărcate pe YouTube în scopul de a-si antrena propriul model de inteligență artificială (AI).
Uniunea Europeană suspectează gigantul american Google că și-ar fi alimentat ilegal inteligența artificială cu conținut online provenit de la terți.
Autoritățile europene acuză compania că a utilizat datele unor terți pentru a genera conținut cu ajutorul AI, fără să plătească o remunerație adecvată deținătorilor site-urilor și fără a le oferi posibilitatea de a refuza folosirea materialelor lor.
Comisia analizează dacă Google le impune editorilor și creatorilor de conținut condiții inechitabile, în timp ce modelelor concurente de inteligență artificială li se creează un dezavantaj, a explicat vicepreședinta Comisiei, Teresa Ribera.
„O societate liberă și democratică are nevoie de medii diverse, de acces deschis la informații și de un sector creativ dinamic”, a spus Ribera, subliniind că dezvoltarea AI aduce inovații și beneficii importante pentru cetățeni și companii din Europa, dar progresul nu trebuie să se facă în detrimentul principiilor fundamentale ale societăților europene.
Concurența corectă și drepturile de autor
Investigația vizează sistemul de sinteză bazat pe inteligență artificială, care apare de câteva luni în partea superioară a rezultatelor aproape oricărei căutări pe Google. Aceste sinteze sau rezumate se se bazează pe conținut disponibil online, de la Wikipedia la site-uri de știri.
Citește și: Cultura aduce profit, iar ChatGPT trebuie să respecte drepturile de autor
Bruxellesul analizează și serviciul video YouTube, care aparține Google, suspectând că materialele încărcate pe platformă sunt folosite pentru antrenarea modelelor de AI, fără ca autorii să fie remunerați și fără dreptul de a refuza utilizarea – dacă doresc să rămână pe platformă.
Investigația se referă și la poziția dominantă a Google în competiția cu alți dezvoltatori de AI care nu pot utiliza videoclipuri de pe YouTube pentru propriile modele.
Ancheta nu are termen limită.
Dacă acuzațiile se confirmă, compania riscă o amendă de până la 10% din cifra de afaceri globală anuală.
În septembrie, Comisia a aplicat o amendă de aproape trei miliarde de euro într-un alt dosar legat de activitatea publicitară a Google.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Sursa foto: Pixabay



