Uniunea Europeană a aprobat proiectul de regulament care va opri definitiv livrările de gaze rusești prin conducte, măsură ce afectează directe Ungaria și Slovacia, singurele țări UE dependente încă de importurile din Rusia. Fiind vorba de un regulament, nu o sancțiune, nu este nevoie de unanimitate.
Numai anul acesta, Budapesta și Bratislava au plătit Rusiei 5,58 miliarde de euro pentru importuri de combustibili fosili, depășind deja suma de 5,56 miliarde de euro achitată anul trecut, potrivit surselor europene, citate de Politico.
De la declanșarea invaziei ruse în Ucraina, în 2022, Bruxellesul a redus treptat dependența energetică a blocului față de Kremlin, eliminând aproape complet importurile de petrol, cărbune și gaze din Rusia. După ordinul lui Vladimir Putin de a ataca Kievul, Uniunea Europeană a impus un embargo asupra țițeiului, carburanților și cărbunelui rusesc, a introdus un plafon de 47,60 dolari pe baril pentru exporturile de petrol ale Moscovei, sub prețul pieței, și a redus ponderea gazului rusesc în consumul european de la 45% la doar 13%.
Ungaria și Slovacia s-au opus constant extinderii sancțiunilor, obținând excepții speciale care le-au permis să continue importurile de țiței prin conducta Druzhba, ce traversează Ucraina, și blocând tentativele de a sancționa sectoarele rusesc al gazelor și energiei nucleare.
Noul regulament „comercial”
Noul regulament, asupra căruia s-a convenit luni la Bruxelles, interzice importurile de gaze rusești, aplicabilă din anul viitor pentru contractele pe termen scurt, iar pentru cele pe termen lung până la sfârșitul lui 2027.
Propunerea introduce o interdicție legală, în etape, atât pentru gazele transportate prin conducte, cât și pentru gazele naturale lichefiate (GNL) provenite din Rusia, cu o interdicție totală care se va aplica de la 1 ianuarie 2028.
O Europă independentă din punct de vedere energetic este o Europă mai puternică și mai sigură. Deși am muncit din greu și am făcut presiuni pentru a scoate gazul și petrolul rusesc din Europa în ultimii ani, nu am ajuns încă la final. Prin urmare, este crucial faptul că președinția daneză a asigurat un sprijin covârșitor din partea miniștrilor energiei din Europa pentru legislația care va interzice definitiv intrarea gazului rusesc în UE.
– Lars Aagaard, ministrul danez pentru climă, energie și utilități.
Poziția agreată de Consiliul UE confirmă că importurile de gaz rusesc vor fi interzise începând cu 1 ianuarie 2026, menținând însă o perioadă de tranziție pentru contractele existente. Mai exact, contractele pe termen scurt încheiate înainte de 17 iunie 2025 pot continua până la 17 iunie 2026, în timp ce contractele pe termen lung se pot derula până la termenul final de 1 ianuarie 2028. Modificările aduse contractelor existente vor fi permise doar în scopuri operaționale strict definite și nu pot duce la creșterea volumelor importate.
Pentru a asigura aplicarea practică a interdicției, Consiliul a introdus un regim de autorizare prealabilă pentru toate importurile de gaze. Procedurile vamale au fost însă simplificate pentru importurile de gaze non-rusești, pentru care documentația trebuie furnizată cu cel puțin cinci zile înainte de intrarea pe teritoriul UE.
În cazul gazului rusesc importat în perioada de tranziție, informațiile necesare pentru autorizare trebuie depuse cu cel puțin o lună înainte. Pentru a reduce sarcina administrativă, această procedură de autorizare prealabilă nu se va aplica importurilor din țări care îndeplinesc o listă de criterii ce va fi stabilită de Comisie.
Regulamentul propus impune, de asemenea, tuturor statelor membre să prezinte planuri naționale de diversificare care să detalieze măsurile și provocările potențiale în diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze.
Odată ce Parlamentul European își va adopta propria poziție, președinția Consiliului va începe negocierile cu acesta pentru a ajunge la un acord asupra textului final al regulamentului.
Miniștrii de externe UE luptă cu „flota fantomă” a Rusiei
Kaja Kallas, Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, a anunțat numirea unui trimis special-coordonator care va superviza eforturile comune ale UE de a contracara „flota fantomă” a Rusiei – rețea de nave folosită de Moscova pentru a ocoli sancțiunile occidentale asupra sectorului energetic, impuse după declanșarea invaziei pe scară largă în Ucraina, în 2022. Declarațiile au fost făcute de Kallas după reuniunea Consiliului Afaceri Externe al UE, desfășurată la Luxemburg.
Se estimează că Rusia ar avea peste 1.400 de petroliere în această „float”, cu ajutorul cărora evită sancțiunile si continua să-și finanțeze războiul din Ucraina, relatează televiziunea publică germana ZDF.
„Astăzi, miniștrii au discutat despre o reacție mai fermă, inclusiv despre acordarea unor competențe sporite pentru inspectarea navelor din flota fantomă”, a declarant Kaja Kallas. „Am desemnat, de asemenea, un trimis special care va colecta bune practici din statele membre și va acționa mai rapid în aceste domenii. Pentru a reduce în continuare fondurile de război ale Rusiei, avem nevoie de o abordare mai solidă, la nivelul întregii Uniuni Europene”, a mai spus Kallas.
Acest articol a fost realizat în cadrul proiectului 2eu.brussels, o inițiativă a Euronium.Brussels, în parteneriat cu PRESShub, dedicată explicării modului în care legislația europeană influențează economia, companiile, societatea și cetățenii.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: Pixabay.com)