Curtea Supremă a Venezuelei a numit-o pe actuala vicepreședintă Delcy Rodríguez în funcția de președinte interimar, după înlăturarea de la putere a lui Nicolás Maduro, semnalizând că cel puțin pentru moment, fostul regim rămâne la putere.
După ce președintele Nicolás Maduro a fost capturat de trupe special americane, în operațiunea militară din 3 ianuarie de la Caracas, vicepreședinta țării, Delcy Rodríguez a preluat conducerea interimară, potrivit presei locale. Decizia a fost luată de Curtea Supremă de Justiție din Venezuela.
Maduro și soția sa, Cilia Flores, au fost arestați sâmbătă într-o operațiune a forțelor speciale americane și transportați în Statele Unite. Cei doi se află într-o închisoare din New York, unde sunt judecați pentru „conspirație în scop de narcoterorism” și pentru import de cocaină.
Trump: Rodríguez este dispusă să colaboreze
Președintele american Donald Trump a anunțat că Statele Unite vor prelua temporar controlul asupra Venezuelei dar că vicepreședinta Delcy Rodríguez ar fi dispusă să colaboreze.
„Tocmai am avut o discuție cu ea, iar, în esență, este pregătită să facă ceea ce considerăm necesar pentru a face Venezuela măreață din nou – e foarte simplu”, a declarat Trump la conferința de presă din 3 ianuarie, prima după intervenția din Venezuela.
În pofida acestor afirmații, Rodríguez s-a arătat decisă să conteste dominația americană. Înconjurată de miniștri și militari, ea a declarat în cadrul unei ședințe a Consiliului Național de Apărare:
„Există un singur președinte în această țară, iar numele lui este Nicolás Maduro Moros”, relatează postul public de televiziune ZDF.
Considerată una dintre cele mai loiale figuri din cercul de putere al lui Maduro, ea a cerut eliberarea imediată a acestuia și a soției sale după operațiunea militară americană. Și a continuat: „Nu vom mai fi niciodată sclavi”.
Cum remarcă mulți experți internaționali, cheia este în mâinile armatei venezuelene, mai precis a conducerii acesteia, care joacă tradițional rolul de arbitru în conflictele politice din Venezuela.
Sâmbătă, președintele Trump lăsa de înțeles că la nevoie, Statele Unite nu se vor da înapoi de la o nou intervenție militară mai de amploare și durată în Venezuela.
„Noua strategie de securitate națională garantează că supremația SUA în emisfera vestică nu va mai putea fi contestată”, a declarat între altele Trump la Mar-a-Lago, precizând în aceeași conferință de presă: „Nu ne temem să trimitem trupe pe teren, dacă va fi nevoie”.
Rodríguez, o figură-cheie în Venezuela
Jurista în vârstă de 56 de ani a fost ministru de externe între 2014 și 2017, perioadă în care a promovat o linie dură față de SUA, pe care a continuat-o și ca vicepreședintă. Tatăl ei a fost activist de stânga, iar fratele său, Jorge Rodríguez, a ocupat la rândul său funcții importante în guvernarea Maduro.
Spre deosebire de alți membri ai cercului restrâns al lui Maduro, frații Rodríguez nu sunt vizați de acuzații în SUA. Dimpotrivă, Delcy Rodríguez a reușit să construiască relații apropiate cu republicani din industria petrolieră și de pe Wall Street, potrivit DPA.
Rodríguez este uneori descrisă ca o figură educată, moderată și favorabilă pieței, care se distanțează de aripa dură militară implicată în tentativa de lovitură de stat a lui Chávez de la începutul anilor ’90, eșuată împotriva președintelui ales democratic Carlos Andrés Pérez.
Citește și: „Feliz 3 Jenero!” (3 ianuarie fericit!) – mii de venezueleni sărbătoresc…în Argentina
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!



