Fostul lider al partidului democrat din R. Moldova, omul de afaceri Vladimir Plahotniuc a fost extrădat de Grecia și adus la Chișinău, unde a ajuns la Penitenciarul nr. 13 din oraș, relatează Ziarul de Gardă. Plahotniuc este fugar din 2019.
Avionul a aterizat la ora 09:48 la Aeroportul din Chișinău, unde îl așteptau și câțiva manifestanți împotriva guvernării PAS.

Surse citate de TV8 Moldova au declarat că Vlad Plahotniuc ar putea sta în aceeași celulă renovată în care s-a aflat și liderul PLDM, Vlad filat. Ministra de Interne; Veronica Mihailov-Moraru a declarat că: „Conform procedurii prevăzute de lege, urmează să fie asigurate condițiile de detenție ca în cazul tuturor cetățenilor supuși unei măsuri preventive. Având în vedere că a deținut funcții de demnitate publică, conform Codului de executare din motive de securitate, dar și altele prevăzute de lege, va fi deținut într-o celulă separată ”
Aducerea sa în instanță ar putea să aibă loc chhiar mâine, 26 septembrie, dar magistrații încă nu au luat o hotărâre privind judecarea separată în cazul furtului miliardului.
Siegfried Mureșan comentează
Eurodeputatul Siegried Mureșan, șeful Delegației PE pentru relațiile cu Republica Moldova, are încredere în faptul că justiția moldovenească va putea judeca corect cazul lui Plahotniuc, chiar dacă reforma justiției din ultimii ani a mers foarte greu.
„Este evident că reforma justiției nu s-a mișcat deloc până la această guvernare pro-europeană. Și este evident că această bătălie pro-europeană a început multe reforme, inclusiv reforma justiției. Este evident că reforma justiției este dificilă, poate cea mai grea, este evident că există rezistență, inclusiv în sistem – procurori și judecători care nu au judecat drept, care nu au fost liberi în trecut nu pot fi liberi acum. În ciuda acestei rezistențe și a sabotării din interior s-au făcut pași. Eu cred că în Republica Moldova justiția poate face dreptate. Legile sunt clare – dacă un cetățean al Republicii Moldova e menit să fie extrădat, el trebuie să fie extrădat. Și cred că trebuie să avem încredere în statul Republica Moldova că poate face față acestui proces”, a spus eurodeputatul Siegried Mureșan, într-o declarație pentru PressHub.
Context
Plahotniuc, 59 de ani, a fost reținut pe 22 iulie pe aeroportul din Atena, în timp ce încerca să ia un zbor spre Dubai. Arestarea s-a făcut pe baza unei notificări Interpol emisă în februarie, care menționa că fostul lider democrat deține nu mai puțin de 16 pașapoarte – inclusiv românești, mexicane și rusești.
Fostul lider al Partidului Democrat este vizat în patru dosare penale, cel mai cunoscut fiind legat de fraudă bancară din 2014, supranumită „furtul secolului. Aceasta i-ar fi adus sume de peste 39 de milioane de dolari și 3.5 milioane de euro, relatează TV8.
Dorasele penale împotriva lui includ acuzații de creare și conducere a unei organizații criminale, escrocherie și spălare de bani. Plahotniuc, 59 de ani, respinge acuzațiile.
Dacă va fi găsit vinovat, Plahotniuc riscă o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între 8 și 15 ani.
Din 2020, Vlad Plahotniuc se află pe listele de sancțiuni ale SUA, UE, Marii Britanii și Canadei pentru corupție sistemică și subminarea statului de drept
„Extrădarea domnului Vladimir Plahotniuc este una foarte importantă pentru Republica Moldova. Acesta urmează a fi deferit justiției, inclusiv pe cauzele penale aflate la faza de urmărire penală, dar și să fie prezentat în ședința de judecată la examinarea cauzei aflate la Judecătoria Buiucani”, a declarat procurorul-șef al Procuraturii Anticorupție, Marcel Dumbravan, la scurt timp după ce oligarhul a fost extrădat în Republica Moldova și preluat de oamenii legii de pe Aeroportul Internațional „Eugen Doga” – Chișinău.
Potrivit acestuia, după întocmirea procesului-verbal de reținere, lui Plahotniuc îi vor fi aduse la cunoștință învinuirile, urmând să fie prezentat în instanță pentru confirmarea mandatelor de arest, relatează Moldova 1.
„Această reținere este, totuși, un test”, avertiza recent analistul Laurențiu Pleșca, într-un comentariu pentru Presshub.
„ Pentru justiție, pentru instituțiile de stat, pentru serviciile de cooperare internațională. Publicul așteaptă mai mult decât spectacol mediatic: vrea dosare duse la capăt, extrădări reușite și pedepse clare. Mai sunt și alți fugari de adus în fața legii: Ilan Șor, condamnat definitiv, dar liber, Veaceslav Platon, în așteptarea unui verdict britanic. Moldova are de demonstrat că nu doar vrea, dar și poate să-și curețe viața politică de influențele oligarhice care au sufocat-o ani întregi”, mai scrie Pleșca.
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Sursă foto: Captură de ecran/X