Asociația MozaiQ, susținută de peste 80 de organizații ale societății civile și numeroase personalități publice, a lansat un apel ferm către Parlamentul României pentru adoptarea proiectelor de lege privind parteneriatul civil (Pl-x 152/2019 și Pl-x 153/2019).
De ce acum?
România se află sub o presiune juridică și internațională fără precedent: O hotărâre definitivă din 2023 (Buhuceanu vs. România) , obligă statul român să ofere o formă de recunoaștere legală cuplurilor de același sex. Conform ILGA-Europe, România este la coada clasamentului european privind protecția drepturilor persoanelor LGBT. Datele Barometrului MozaiQ 2023 indică faptul că aproximativ 5,8 milioane de români susțin parteneriatul civil.
Propunerea legislativă vizează toate cuplurile necăsătorite (atât de același sex, cât și de sex diferit), oferindu-le protecție în domenii critice.
În prezent, în România, dacă nu ești căsătorit sau rudă de sânge, ești practic un străin în fața sistemului medical. În unitățile de primiri urgențe sau la reanimare, accesul este permis de regulă doar familiei. Fără un act legal, partenerul de viață poate fi lăsat pe hol, în timp ce deciziile se iau fără el. Parteneriatul civil i-ar oferi dreptul legal de a intra în salon și de a fi alături de cel drag în momente critice.
De asemenea, parteneriatul civil ar transforma cuplurile din „străini” în moștenitori legali, oferindu-le dreptul la bunuri comune, taxe reduse și acces facilitat la credite bancare. Această reglementare ar asigura protecția partenerului supraviețuitor, care nu ar mai putea fi evacuat din propria casă de către rudele de sânge ale decedatului.
Prin parteneriatul civil, persoanele fără venituri ar putea fi asigurate medical pe polița partenerului și ar avea dreptul la pensia de urmaș, oferindu-le astfel o plasă de siguranță financiară și acces la tratament în caz de deces sau boală. De asemenea, drepturi legale în caz de violență domestică sunt avute în vedere.
„Adoptarea acestui raport favorabil în Comisia Juridică ar transmite un semnal hotărât cu privire la angajamentul României față de valorile europene și principiile democratice”, se arată în scrisoarea deschisă trimisă deputaților.
În prezent, proiectele se află la Comisia Juridică a Camerei Deputaților, care este cameră decizională. Deși au primit avize pozitive de la alte trei comisii, inițiativele rămân blocate pe agenda parlamentară.
Susținerea poate face diferența în deblocarea acestui proiect legislativ esențial;petiția pentru a cere Parlamentului recunoașterea și protejarea legală a tuturor familiilor din România, poate fi semnată aici.
(Sursa foto: Asociația MozaiQ / Facebook)
Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram
Urmăriți PressHUB și pe Google News!



