ZIARUL DE GARDĂ | Maia Sandu își anunță sprijinul pentru Nicușor Dan în al doilea tur al alegerilor prezidențiale

Data:

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a declarat că îl va susține pe Nicușor Dan în turul al doilea tur al alegerilor prezidențiale din acest an. Aceasta a subliniat importanța unei Românii europene și a unui parteneriat solid între cele două țări.

Anunțul a fost făcut în cadrul podcastului Președinției, difuzat pe 8 mai. Totodată, Maia Sandu a declarat și că și-ar dori o prezență mai mare în cadrul acestui scrutin.

„Prezența mare a moldovenilor la alegeri (în primul tur, n. red.) vine de la faptul că noi percepem acut riscurile, pentru că ne confruntăm cu ele de ceva timp și suntem într-o situație mai dificilă aici, în R. Moldova.

Ne dorim foarte mult să avem, în continuare, o relație foarte bună cu România. Ne dorim foarte mult să vedem o Românie puternică, europeană, o Românie care să continue să se modernizeze în UE și să ne ajute și pe noi să ajungem în Uniunea Europeană.

Cred că este loc de mai mult, cred că putem să ne mobilizăm la următoarele alegeri. Eu personal îl voi susține pe Nicușor Dan”, declarat Maia Sandu.

De asemenea, și partidul aflat la guvernare din Republica Moldova a anunțat că îl va susține pe Nicușor Dan în turul doi al alegerilor prezidențiale. „Pe 18 mai, fiecare vot va conta în alegerea președintelui României. Vocea voastră va fi esențială pentru o Românie puternică în Uniunea Europeană – un sprijin constant pentru aderarea Republicii Moldova la UE și un prieten de nădejde pentru toți cetățenii noștri”, se arată într-un mesaj postat pe Facebook de liderul PAS, Igor Grosu.

Continuarea, în Zdg.md

Citește și: Victor Rebengiuc transmite un mesaj alegătorilor români: „Situația este dificilă și trebuie luată o hotărâre categorică. Trebuie să alegem, ori Rusia ori UE și NATO”

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Foto: Facebook / Maia Sandu)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Moldova, victima blocajului Ungariei în cadrul UE | Analiză Deutsche Welle

Rezistența Ungariei în privința începerii negocierilor de aderare la...

Trump anunță încetarea focului între Iran și Israel: „Vă rog, nu o încălcați!”

Situația rămâne tensionată după un val de atacuri sângeroase...

Iran lovește bazele americane din Qatar: tensiunile ating un nou prag critic 

Iranul a lansat un atac cu rachete asupra bazelor...