Aceasta a reclamat la Biroul Electoral că părinții săi au primit acasă un plic personalizat, cu datele lor personale, în care candidatul AUR la alegerile prezidențiale își face reclamă electorală, scrie Ziarul de Iași.
Biroul Electoral Județean i-a interzis candidatului AUR la alegerile prezidențiale să trimită cetățenilor scrisori personalizate la domiciliul acestora. Decizia a fost luată cu mai puțin de patru zile înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale, în urma unei sesizări pe care o ieșeancă a depus-o direct la Biroul Electoral Central.

Citește și: Se poartă anti-sorosismul și discursul urii
Ea reclama faptul că mama sa „a primit prin poștă un material publicitar politic din partea candidatului la alegerile prezidențiale George Nicolae Simion, în numele partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), care cuprinde datele sale personale (nume, prenume și adresa de domiciliu), fără ca aceasta să își fi exprimat acordul pentru folosirea datelor cu caracter personal în scop electoral”.
Cei de la BEC au redirecționat plângerea Biroului de la Iași, care a dispus ferm: „Încetarea acțiunii de distribuire a materialului de propagandă reclamat, cât și a unor materiale electorale similare care să utilizeze datele cu caracter personal ale mamei petentei, de către competitorul electoral George Nicolae Simion, candidat al partidului Alianța pentru Unirea Românilor (AUR)”. Mai mult, BEJ a decis „sesizarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal și a Autorității Electorale Permanente, în vederea analizării și luării măsurilor legale ce se impun”. Decizia poate fi contestată până cel târziu pe 2 mai, adică în ultima zi de campanie electorală dinaintea primului tur al prezidențialelor.
Continuarea, în Ziarul de Iași
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
(Foto: Inquam Photos / Octav Ganea)