Ziarul de Iași: Trei ani de procese pentru o dispută între vecini de la zgomotul unui aparat de aer condiționat

Data:

Unitatea externă a unui aparat de aer condiționat a reprezentat timp de trei ani subiect de dezbateri în cadrul unui proces început în fața Judecătoriei și terminat la Tribunal. Într-un talger al balanței justiției s-a aflat dreptul unui executor judecătoresc de a se folosi în liniște de proprietatea sa, iar în celălalt, dreptul angajaților E.ON de a-și desfășura activitatea în condiții decente, scrie Ziarul de Iași.

În plângerea adresată Judecătoriei, Biroul Executor Judecătoresc Valentin Silimon a arătat că își stabilise sediul într-un apartament situat la mezaninul blocului învecinat cu sediul E.ON de pe strada Grigore Ghica Vodă. În dreptul geamurilor sale, pe acoperișul sediului E.ON, fusese instalată însă componenta exterioară a instalației de aer condiționat ce deservea clădirea. Vibrațiile și zgomotul produs de funcționarea aparatului stânjeneau derularea activității curente a biroului și, în ultimă instanță, aduceau atingere exercitării prerogativelor dreptului de proprietate al acestuia. Executorul judecătoresc afirma că nu ajunsese la o soluționare amiabilă a problemei și cerea demontarea unității de aer condiționat. Demersului său i s-au alăturat în instanță și cele două asociații de proprietari din zonă.

Pârâtă în proces a fost SC Awwwdude SRL, proprietara clădirii în care funcționează E.ON. Aceasta a arătat că executorul judecătoresc îi acordase un termen de doar 15 zile pentru soluționarea problemei zgomotului, ceea ce era prea puțin. Firma luase totuși legătura cu o companie specializată, în vederea montării unui echipament de limitare a vibrațiilor.

Continuarea, în Ziaruldeiasi.ro

Citește și: Ungaria în prag de alegeri: testul Orbán, miza Tisza și ce s-ar schimba pentru Transilvania. Interviu cu Marton Attila, activist și cercetător la Universitatea din Debrecen

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea)

spot_imgspot_img
Ziarul de Iași
Ziarul de Iașihttps://www.ziaruldeiasi.ro
Jurnalişti formaţi la şcoala sa de presă se află în poziţii de conducere în redactiile ziarelor, televiziunilor şi posturilor de radio din întreaga ţară. Ziarul are un tiraj mediu zilnic 4.133 exemplare, din care 2.410 exemplare reprezinta abonamente, este tipărit în format broadsheet, având 16-20 de pagini. Apare de luni pînă sîmbătă si are un caracter generalist. Cotidianul Ziarul de Iaşi se distribuie în judeţul Iaşi, atît în mediul urban cît şi în cel rural.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related