A murit Mircea Carp, una dintre vocile simbol ale posturilor Radio Europa Liberă și Vocea Americii

Data:

A murit Mircea Carp, la vârsta de 101 de ani, se arată într-un mesaj al Familiei Regale a României. Mircea Carp a fost unul dintre liderii posturilor de radio românești de la Vocea Americii și Europa Liberă.

Potrivit CV-ului postat pe site-ul postului Radio Europa Liberă, Mircea Carp (n. 1923, Gherla) a fost ziarist și director-asistent la Europa Liberă (1979-1995).

Militar de profesie, a luptat in cel de-al II-lea război mondial. A fost rănit și decorat. În 1946 este dat afară din armată ca urmare a activităților sale anti-comuniste.

Emigrează, în 1951, în Statele Unite unde devine jurnalist și analist politic. Este mai întâi crainic, apoi redactor, șeful Serviciului Românesc al postului de radio Vocea Americii.

A murit Mircea Carp

Din 1979 este redactor al programului Actualitatea internațională și, ulterior, director-asistent al Serviciului românesc la Radio Europa Liberă.

Este autor al volumului “Vocea Americii în România (1969-1978)”, Polirom, 1997.

Familia Regală a României a transmis un mesaj la moartea jurnalistului Mircea Carp în care afirmă că acesta a fost „un exemplu de constanţă şi devotament, de onoare şi de măsură, de rigoare profesională şi de altruism”.

Citește și: CSM nu respectă propriul regulament și ascunde structura votului în plen

„Familia Regală a aflat cu tristețe vestea trecerii la Domnul a jurnalistului Mircea Carp. Sărbătorit anul trecut pentru împlinirea a o sută de ani, Mircea Carp a fost un exemplu de constanță și devotament, de onoare și de măsură, de rigoare profesională și de altruism.

De aceea, plecarea sa dintre noi nu aduce doar tristețe și compasiune, ci este și un moment de omagiu și admirație pentru lunga și exemplara sa viață.

Mircea Carp a fost ofițer în Armata Regală Română, jurnalist și analist politic, precum și unul dintre liderii posturilor de radio românești de la Vocea Americii și Europa Liberă. În anul 2015, Regele Mihai l-a învestit cu Crucea Casei Regale a României.

A servit Coroana timp de o viață, iar serviciul său credincios și demn este cel mai bine creionat de propriile lui cuvinte: „Astăzi, la vârsta înaintată de 100 de ani, mă consider mai supus ca oricând patriei mele și Coroanei”.

Născut în același an cu Regina Ana a României, Mircea Carp a traversat aceleași epoci și timpuri pe care le-au trăit Regele Mihai și Regina Ana, dar, datorită darului longevității, a fost și un contemporan al nostru, rămânând una dintre cele mai profunde exemplificări ale patriotului român.

Dumnezeul să-l odihnească în pace!”, a transmis Familia Regală a României.

Ana Blandiana: Mi-l amintesc pe Mircea Carp stând de vorbă cu bătrânii care îi recunoșteau vocea de la radio

Mi-l amintesc pe Mircea Carp vorbind și răspunzând întrebărilor elevilor diferitelor serii ale primului proiect al Școlii de Vară a Memorialului și, pe cât timpul trecea și elevii erau născuți după 1989 și nici Europa Liberă, nici Vocea Americii nu mai reprezentau episoade ale biografiei lor, Mircea Carp rămânea ultimul mohican al acelei magii care trebuia povestită de la început pentru a-și putea înțelege părinții și felul în care și-au dus viața.

Mi-l amintesc pe Mircea Carp în vizită la casa lui Ilie Lazăr de la Giulești, mi-l amintesc oprindu-se prin satele din jurul Sighetului și stând de vorbă cu bătrânii care îi recunoșteau vocea de la radio; mi-l amintesc vizitând sala din muzeu dedicată posturilor de radio și privindu-și cercetător și nostalgic propriile fotografii.

Dumnezeu să îl răsplătească și să îl odihnească în pace!”, a transmis scriitoarea Ana Blandiana, într-un text in memoriam Mircea Carp, publicat pe site-ul Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei.

Citește și: Duminică voi merge la vot. De ce

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei)

[td_block_11 custom_title="Related Article" limit="1" post_ids="328426"]
spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!
1 COMENTARIU
  1. Încet, încet pleacă dintre noi cei care ne-au ținut în viață speranțele în cea mai neagră perioadă din istoria României postbelice. Mulțumiri pentru tot ce au făcut pentru noi!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

Cum a reușit Nicu Ștefănuță. Momentele cheie ale campaniei de succes a unui candidat independent

Cum a reușit Nicu Ștefănuță să fie primul candidat...

Lucian Bode a pierdut al doilea proces prin care încerca să scape de decizia de plagiat

Lucian Bode a pierdut, definitiv, cel de-al doilea proces...

Peste 600 de copii născuți de fete sub 15 ani, în 2023

Peste 600 de copii născuți de fete sub 15...