Accident pe DJ 720, în Dâmbovița: un bărbat de 29 de ani a murit

Data:

Un bărbat a murit, duminică, în urma unui accident rutier care s-a produs pe drumul judeţean 720, în afara localităţii Filipeştii de Pădure, către municipiul Moreni din judeţul Dâmboviţa, transmite Agerpres.

„În evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme şi cei trei ocupanţi ai acestora, dintre care unul încarcerat”, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.

Victima care era prinsă între fiarele contorsionate a fost scoasă de pompieri în stare de inconştienţă. Bărbatul nu a răspuns manevrelor de resuscitare, fiind declarat decesul.

„Din păcate, victima, un bărbat în vârstă de 29 de ani, a fost declarată decedată. Celelalte persoane implicate refuză examinarea medicală şi transportul la spital”, precizează ISU.

Conform Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, traficul este restricţionat în zona accidentului, iar echipajele de Poliţie se află la faţa locului pentru dirijarea traficului, astfel încât circulaţia să se desfăşoare în condiţii de siguranţă.

Citește și: Revoltă în justiție. O judecătoare de la Tribunalul București denunță blocarea concursurilor și delegările „de avarie” transformate în regulă

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related