Ramona Lile, vizată de cercetări pentru fals şi „infracţiuni legate de serviciu”, repusă în funcția de rector al Universităţii „Aurel Vlaicu” Arad

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Ministerul Educaţiei a emis un ordin prin care Ramona Lile este reinstalată rector al Universităţii „Aurel Vlaicu” Arad, conform unui anunţ făcut, vineri, de instituţia de învăţământ superior, în timp ce pe numele său există înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul (PT) Arad un dosar de cercetate pentru fals şi „infracţiuni legate de serviciu”, informează Agerpres.

UAV a anunţat emiterea Ordinului Ministerului Educaţiei şi Cercetării nr. 3444 din 13.03.2026 „privind punerea în executare a Deciziei civile nr. 636/09.02.2026, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 168/59/2024”.

„Potrivit ordinului, doamna conf. univ. dr. Ramona Lile este confirmată în funcţia de rector al Universităţii ‘Aurel Vlaicu’ din Arad pentru un mandat de 5 ani. Potrivit aceluiaşi ordin, se constată încetarea de drept a mandatului de rector al domnului conf. univ. dr. Teodor Florin Cilan, confirmat prin Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 4304/22.04.2024”, se arată într-un comunicat transmis de UAV.

La începutul acestei luni, universitatea de stat din Arad a anunţat că a depus o sesizare penală după ce ar fi descoperit, în urma unui audit extern comandat, nereguli care ar fi fost făcute în mandatele anterioare ale Ramonei Lile.

„În urma analizării neconformităţilor consemnate de auditorul extern, au fost identificate situaţii care indică suspiciuni privind încălcarea legii şi, ca urmare, Universitatea ‘Aurel Vlaicu’ din Arad a sesizat organele competente, prin depunerea unei plângeri penale la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad. În măsura în care vom sesiza, pe parcursul verificărilor, şi alte situaţii similare, vom acţiona în consecinţă”, se arăta în comunicat, care nu preciza care au fost neregulile descoperite.

Citește și: Managerul Spitalului Judeţean din Timișoara, Dorel Săndesc, condamnat cu suspendare pentru ucidere din culpă, în urma unui accident rutier

Ulterior, procurorii au confirmat că a fost înregistrat un dosar de cercetare pentru „infracţiuni legate de serviciu” şi fals, în urma sesizării făcute de UAV.

Procurorii au spus, însă, că „din motive care ţin de bunul mers al anchetei” nu pot preciza, la acest moment, care sunt infracţiunile vizate.

Ramona Lile nu a putut fi contactată nici vineri şi nici anterior – în urma anunţului UAV privind sesizarea procurorilor, pentru a oferi un punct de vedere.

Recent, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis anularea unui ordin de ministru al Educaţiei prin care Ramona Lile nu a fost confirmată rector al UAV în urma ultimelor alegeri la care a participat. Ulterior acelor alegeri, a fost organizat un scrutin câştigat de Teodor Florin Cilan, care de vineri nu mai este rector.

Pe de altă parte, la momentul candidaturii pentru noul mandat, Ramona Lile avea suspendat pentru cinci ani dreptul de a participa la concursul pentru poziţia de conducere în UAV, în urma unui scandal de plagiat în care a fost implicată.

(Sursa foto: Universitatea „Aurel Vlaicu” Arad / Facebook)

Citește și: Criza din Orientul Mijlociu: peste 8.000 de cetățeni europeni evacuați cu ajutorul UE, peste 70 de zboruri de repatriere coordonate la nivel european

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related