Agenția pentru Energie Atomică: „Risc foarte real de dezastru nuclear”, după atacul rusesc de la Zaporojie

Data:

Agenția Internațională pentru Energie Atomică (AIEA), organizație din cadrul ONU, a cerut încetarea imediată a oricărei acțiuni militare în apropierea centralei nucleare Zaporjie din Ucraina, avertizând despre un „risc foarte real de dezastru nuclear”, scrie BBC.

Rafael Mariano Grossi, directorul AIEA, s-a declarat „extrem de îngrijorat” de rapoartele privind bombardarea celei mai mari centrale nucleare din Europa.

O parte a instalației a fost avariată după atacurile de realizate de armata rusă, care controlează centrala din martie. Kievul acuză Moscova de „terorism nuclear”, după ce rușii au lansat săptămâna aceasta rachete din zona centralei, spre regiuni locuite de civili, știind că ucrainenii nu pot riposta, pentru a nu pune în pericol complexul nuclear.

Atacurile cu bombă de vineri subliniază „riscul foarte real al unui dezastru nuclear care ar putea amenința sănătatea publică și mediul în Ucraina și nu numai”, a afirmat Rafael Grossi, într-un comunicat.

„Orice putere de foc militară îndreptată spre sau dinspre instalaţie ar însemna o joacă cu focul, cu consecinţe potenţial catastrofale”, a adăugat directorul AIEA, citat de BBC.

Citește și: Nu poți să-i consideri cetățeni de mâna a doua pe maghiari și să te miri că nu le place România

Risc serios pentru funcționarea centralei

Personalul ucrainean trebuie să îşi poată îndeplini sarcinile importante „fără ameninţări sau presiuni”, a menționat Grossi, care a adăguat că agenţiei sale ar trebui să i se permită să ofere sprijin tehnic.

„De dragul protejării oamenilor din Ucraina şi din alte părţi de un potenţial accident nuclear, trebuie să lăsăm cu toţii deoparte diferenţele noastre şi să acţionăm, acum. AIEA este pregătită”, a afirmat directorul AIEA

Operatorul centralei din Zaporojia a declarat că atacurile cu rachete ruseşti au forţat închiderea unei unităţi, adăugând că există riscul unor scurgeri radioactive.

Loviturile „au provocat un risc serios pentru funcţionarea sigură a centralei”, a scris operatorul Energoatom pe Telegram.

Moscova a declarat că Ucraina a efectuat atacul. BBC nu a putut verifica pagubele raportate la centrala nucleară.

UE a criticat Moscova în legătură cu ultimele bombardamente, iar Josep Borrell, Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, „condamnă activităţile militare ale Rusiei” în jurul centralei.

Forţele ruse deţin centrala şi zonele înconjurătoare, în apropierea teritoriului controlat de Ucraina. Aceasta este formată din 6 reactoare cu apă sub presiune şi depozitează deşeuri radioactive.

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUB
Cea mai răspândită rețea de presă din România!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img

Distribuie articolul

spot_img

Știri de astăzi

Mai multe articole similare
Related

China – Rusia, o nouă axă revizionistă? | Revista22

China - Rusia, o nouă axă revizionistă? Washingtonul a...

Rusia a folosit arme chimice în Ucraina, încălcând regulile internaționale

Rusia a folosit arme chimice în Ucraina, încălcând regulile...

Noi sancțiuni ale SUA pentru companiile care susțin războiul ilegal din Ucraina | Aktual24

Noi sancțiuni ale SUA pentru companiile care susțin războiul...

Ucigașul german de drone a ajuns în Ucraina. De ce este Skynex o armă precisă | Aktual24

Ucigașul german de drone a ajuns în Ucraina. Kievul...