Averea lui Mihail Udroiu, unul dintre cei mai influenți judecători de la instanța supremă, fost consilier al Alinei Bica, a crescut frumos în ultimul an. Astfel, familia de magistrați a declarat un teren de 53 metri pătrați donat, la care se adaugă, tot ca donație, alți 3.198 metri pătrați din „alte categorii de terenuri extravilane dacă se află în circuitul civil”. Soția judecătorului mai are un apartament donat anul trecut, apartament care se adaugă altor opt locuințe ale familiei.
În total, judecătorul deține 10 terenuri. Trei agricole în suprafață de 41.700 metri pătrați și 6 terenuri intravilane, în suprafață totală de 2200 metri pătrați, toate în Oradea. Din totalul terenurilor, trei au fost donate familiei judecătorului.
Anul trecut, Udroiu a alipit 3 apartamente situate în Oradea și a rezultat unul cu o suprafață de 161 metri pătrați, iar soția sa a mai primit un apartament de 46 metri pătrați prin donație. Acestea se adaugă altor 6 apartamente în Oradea și o casă de locuit în același oraș, pe care soții Udroiu le au în posesie. Dintre cele 9 imobile, trei sunt obținute prin donație. Este vorba de o casă de 350 metri pătrați și două apartamente în suprafață de 140 și 46 metri pătrați.
Cadouri și donații
Bijuteriile, ceasurile, gențile soției și un tablou al unui pictor contemporan deținute de familia Udroiu valorează 75.000 de euro.
În ultimul an, familia a deschis două noi conturi bancare în care a depus 110.000 euro și 13.000 de lei. În conturi mai vechi cei doi soți mai au 458.000 de lei și 30.000 de euro.
Anul trecut, soția lui Udroiu, Delia Lucian Udroiu, a primit de la Floarea Lucian, 7.500 de euro cadou. Mihail Udroiu a primit un card cadou de 800 de euro de la un anume Adrian Ionescu.
Anul trecut, Udroiu a câștigat 95.000 de lei drepturi salariale restante de la Curtea de Apel Oradea, 343.000 de lei salariu de la instanța supremă, 73.000 de la Facultatea de Drept din Oradea unde predă dreptul, 1.800 de lei pentru activitatea de formator la Institutul Național al Magistraturii (INM), 17.700 de lei pentru participarea în comisiile de examen organizate de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), 327.000 de lei drepturi de autor de la editura Beck și 7.000 de lei drepturi de autor de la Editura Solomon. Pe chiria unui apartament judecătorul a încasat anul trecut 12.000 de lei și din dobânzile bancare a mai adunat 5.800 de lei. În total, 882.000 de lei net, adică 73.500 de lei pe lună, echivalentul a 14.500 de euro.
Decizii controversate
La aceste venituri se adaugă câștigurile soției, judecătoare la Curtea de Apel Oradea. Delia Udroiu Lucian a încasat anul trecut 54.000 de lei de la Tribunalul Bihor ca drepturi salariale restante, 234.000 de lei salariu de la Curtea de Apel Oradea, 13.000 de lei din închirierea a două apartamente, 2.500 de lei arendă pentru un teren și 24.000 de lei de la Instituția Prefectului Bihor pentru activitatea depusă în Biroul Electoral Județean. În total, 327.000 de lei, echivalentul a 27.000 de lei pe lună.
Promovat relativ recent la instanța supremă, Udroiu s-a remarcat printr-o serie de decizii controversate privind prescripția dosarelor penale în urma deciziilor Curții Constituționale.
Astfel, Udroiu a ajuns la concluzia că judecatorii au obligația de a dispune achitarea dacă nu există probe din care să rezulte comiterea faptei, chiar dacă inculpatul nu a cerut continuarea procesului penal pe motiv de prescripție, el a dispus punerea în libertate a lotului „Nordis” după ce soții Ciorbă au fost reținuți în scandalul apartamentelor de lux vândute mai multor clienți.
Restituiri și achitări
În septembrie anul trecut, Udroiu împreună cu Lia Savonea au dispus restituirea la Parchetul militar a dosarului Revoluției în care era inculpat fostul președinte Ion Iliescu. Cei doi au susținut că „procurorul nu a respectat obligația procedurală de a regulariza rechizitoriul”.
În 2015, după reținerea Alinei Bica, Udroiu a cerut să fie mutat de la Tribunalul Bucureşti la Tribunalul Bihor, cerere admisă de Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM). În perioada respectivă, numele lui Mihail Udroiu apărea în documentele procurorilor anticorupţie, într-un dosar disjuns din cel în care a fost cercetată fosta şefă a DIICOT Alina Bica.
Concret, procurorii precizau că Udroiu l-ar fi ajutat pe afaceristul Bogdan Buzăianu să obţină un document emis de DIICOT. În schimb, afaceristul i-ar fi promis lui Udroiu că îi va oferi o excursie în Dubai.
Urmăriți PressHUB și pe Google News!
Felicitări domnule Virgil!
Sunt un revoluționar marginalizat de sistem
S-au sacrificat tineri și nu numai pentru ce?
Guleratii ăștia nu mai au nici teamă nici rușine iar conștiintă n*au avut niciodată!
Ghinion
de ce interzic publicarea averilor?
Muncesc de o viata pe santierele patriei, am avut salarii mari pentru tara asta dar nu pot sa-mi schimb harbul cu unul mai nou.
Cred ca nu lucrez suficient!…
În ce lume trăim ?
Ăștia chiar nu mai au obraz ?
Un alt mafiot din gașca justiției contrafăcute din Romania,35 de ani de la legalizarea mafiei în România.
Să tot fi judecător în România.
Vomiti cand citesti asa ceva…. La saracia din România, asemenea salarii?????
nu se mai satura, mananca cu 7 guri?!Vindeca lumea de cancer ptr ce asemenea salarii colosale? Si altii cu facultate muritori de foame jn România! E pe fata totul….. Rușine România! Ptr asta s-a murit la Revoluție?
Udroiu rimează cu oiu :))
Asta este România cu românașii ei…. corupție pana în măduva oaselor! Boala cronica și o infecție morala specifica care nu va putea fi extirpata niciodată. Cică sa fi patriot… cică sa fii mândru ca ești român….!
Mie unul mi-e rușine și nu recunosc, nu, nu sunt!
Ce e in declarația de avere,in mare parte,e brut.