Aktual24: Expert în politica Rusiei: „Regimul Putin, așa cum îl cunoșteam, s-a terminat și ceva nou începe în Rusia”

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Konstantin Eggert, expert în politica din Rusia, fost șef al biroului din Moscova al BBC Russian Service, a declarat pentru Radio Free Europe, într-un interviu legat de rebeliunea lui Prigojin, că „regimul Putin, așa cum îl cunoșteam, s-a terminat și ceva nou începe în Rusia”.

„Acest eveniment a slăbit semnificativ controlul lui Putin asupra propriului său sistem. A slăbit semnificativ capacitatea sa de a continua războiul. A creat haos în randul milioanelor de funcționari publici ruși pe umerii cărora se află acest regim…. Cred că regimul Putin, așa cum îl cunoșteam, s-a terminat și că ceva nou începe în Rusia. Poate, de altfel, mai rău, deși este greu de imaginat ceva mai rău, mai ales dacă ești ucrainean. Dar nu cred că mai putem presupune că Putin deține controlul deplin al țării și că este cu adevărat stăpânul destinului său”, a declarat Eggeet pentru RFE.

„Simplul fapt că, cel puțin în aparență, Lukasenko a fost cel care a oprit înaintarea spre Moscova, înseamnă că, în ochii birocrației ruse, Putin nu mai este la vârf. El depinde de Lukasenko pentru a comunica cu Prigojin, iar acest lucru înseamnă că Putin – care spunea dimineață că Prigojin este în esență un trădător – negociază acum cu acest trădaăor [prin intermediul] unui intermediar care ar trebui să fie partenerul său inferior”, a subliniat expertul.

Continuarea în Aktual24.ro

Citește și: Holocaustul din România în benzi desenate. Povești de viață ale evreilor și romilor din Botoșani

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

(Sursa foto: Pixabay.com)

spot_imgspot_img
PressHUB
PressHUBhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related