AKTUAL24 Lia Olguţa Vasilescu susține că Sorin Grindeanu nu poate fi înlocuit de la șefia Camerei Deputaților

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Lia Olguţa Vasilescu afirmă că Sorin Grindeanu nu poate fi înlocuit din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor decât la iniţiativa PSD, iar social-democraţii nu intenţionează să facă acest lucru, informează Aktual24.ro.

Declaraţia a fost făcută într-un interviu acordat Gândul, după ce liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, a susţinut că parlamentarii formaţiunii sale ar putea vota pentru înlocuirea lui Sorin Grindeanu de la conducerea Camerei Deputaţilor.

„Ghinion, domnul Grindeanu nu poate fi schimbat”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu.

Reprezentanta PSD a invocat două decizii ale Curţii Constituţionale din anul 2005, potrivit cărora revocarea preşedintelui Camerei Deputaţilor poate fi solicitată numai de partidul sau grupul parlamentar care l-a propus pentru această funcţie.

„Există două decizii ale CCR din 2005, cred că 601 şi 605, care spun că doar partidul sau grupul parlamentar care a nominalizat preşedintele Camerei Deputaţilor poate să-l schimbe”, a afirmat Vasilescu.

„Cu alte cuvinte, doar PSD ar putea să-l schimbe şi PSD nu o va face”, a adăugat aceasta.

Continuarea, în Aktual24.ro

Citește și: Șefa CAB, Liana Arsenie, vrea la Înalta Curte, Secția Penală

(FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea)

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related