Aktual24 | Raportul Inspecției Judiciare privind ”aspectele relatate” de Recorder. Magistrații din documentar au fost deseori vizați de acțiuni disciplinare

Data:

Inspecția Judiciară a prezentat, într-un „Raport privind activitatea Inspecției Judiciare”, o sinteză a demersurilor deja efectuate în legătură cu o parte dintre aspectele relatate în materialul publicat de recorder.ro la 9 decembrie 2025, sub titlul „Justiția Capturată”, în care sunt formulate acuzații privind funcționarea sistemului judiciar, activitatea conducerii Direcției Naționale Anticorupție și modul de soluționare a unor dosare penale cunoscute, cu accent pe Curtea de Apel București și Înalta Curte de Casație și Justiție, relatează Aktual24.

„În materialul publicat de recorder.ro la data de 9 decembrie 2025 sub titlul «Justiția Capturată» sunt formulate o serie de afirmații și acuzații cu privire la funcționarea sistemului judiciar. Sunt puse în discuție și unele teme care au reprezentat în mod constant obiect de preocupare pentru Inspecția Judiciară”, se arată în document.

Potrivit raportului, „în evidențele Inspecției Judiciare au fost identificate lucrări referitoare la o parte din aspectele relatate în materialul de presă”, fiind prezentate, pe capitole, lucrările și soluțiile dispuse.

În raport sunt menționate lucrări care au vizat inclusiv procurorul Alexandru Liviu Lascu, delegat la momentul sesizării în funcția de procuror-șef al Serviciului pentru efectuarea urmăririi penale privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari din cadrul DNA.

Continuarea, pe Aktual24.

Citește și: Aktual24 | Pavelescu îi cere lui Trump să intervină în România: ”Lia Savonea trebuie susținută, Nicușor Dan vrea să preia justiția și pune în pericol parteneriatul cu SUA”

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

Moțiunea simplă împotriva Ministrului de Interne, Cătătlin Predoiu a fost respinsă

Moțiunea simplă împotriva Ministrului de Interne, Cătălin Predoiu, a...

Propunerile asociației lui Pîrlog pentru o justiție mai eficientă

După dialogul inițiat de președintele Nicușor Dan cu magistrații...

2.500 de judecători au participat la consultarea inițiată de CSM privind problemele din sistemul judiciar

Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM)...