Descoperire arheologică de senzaţie: cimitir „nemţesc” descoperit la Târgu Neamţ de cercetători germani

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Un cimitir din secolul al XIX-lea care a aparţinut comunităţii germane din zona oraşului Târgu Neamţ a fost descoperit, zilele acestea, de o echipă de cercetători din Germania.

Aceştia sunt de la Universitatea din Erlangen-Nürnberg şi au venit în zonă pentru a efectua cercetări arheologice neinvazive, în cadrul unui proiect comun cu arheologi de la Complexul Muzeal Naţional (CMN) Neamţ.

Potrivit cercetătorului Vasile Diaconu, din cadrul Muzeului de Istorie şi Etnografie Târgu Neamţ, investigaţiile folosesc tehnologii moderne de cercetare a structurilor antropice aflate în subsol şi oferă arheologilor informaţii precise despre localizarea vestigiilor.

Scopul cercetărilor este de a investiga aşezările preistorice, dar specialiştii germani, împreună cu arheologii nemţeni, au decis să facă o verificare într-o locaţie aproape necunoscută până acum.

Totul a început în urmă cu puţin timp, când au fost identificate câteva hărţi din secolul al XIX-lea cu zona oraşului Târgu Neamţ. Pe aceste hărţi apărea un obiectiv despre care nu există nicio informaţie istorică, respectiv un cimitir german, aflat în marginea estică a târgului de atunci.

Pornind de la această informaţie, arheologul Vasile Diaconu împreună cu echipa de specialişti germani au decis să facă o scanare geofizică a perimetrului respectiv pentru a verifica existenţa unui spaţiu funerar şi implicit pentru a verifica veridicitatea informaţiilor consemnate pe hărţile vechi.

Diaconu a precizat, pentru Agerpres, că demersul nu a fost deloc simplu, deoarece, în prezent, zona respectivă este păşune pentru animale şi nu s-a păstrat niciun indiciu al existenţei unui cimitir.

„Graţie eforturilor colegului meu Iulian Maftei, care a găsit acele hărţi, am pornit în această aventură, deşi eram aproape convins că nu vom putea identifica respectivul cimitir german, având în vedere lipsa oricărui reper vizibil în teren. Cu toate acestea, având tehnologia colegilor de la Erlangen, dar şi experienţa lor de teren, am reuşit să identificăm urmele acelui spaţiu funerar. Fără să aibă o vechime mare, din punctul meu de vedere este o descoperire de excepţie, pentru care nu existau alte surse documentare şi care va îmbogăţi istoria locală”, a declarat Vasile Diaconu.

Conform măsurătorilor echipei germane, cimitirul nu avea dimensiuni mari, dar era delimitat de o incintă zidită.

Pe harta geomagnetică a sitului se observau foarte bine şi mormintele.

Specialiştii de la Universitatea din Erlangen s-au arătat foarte încântaţi de această descoperire, cu implicaţii istorice deosebite.

„Cercetarea noastră a relevat existenţa unei incinte de formă rectangulară, care închidea un spaţiu de aproape 400 de metri pătraţi, iar scanarea a surprins contururile a cel puţin 10 morminte, care, destul de probabil, aveau şi pietre funerare. Pentru noi este o descoperire interesantă, dar care trebuie confirmată printr-o cercetare arheologică. Putem spune că are şi o anumită valoare sentimentală, având în vedere faptul că este vorba de un spaţiu funerar care a aparţinut conaţionalilor noştri din secolul al XIX-lea”, a spus coordonatorul echipei germane, dr. Carsten Mischka într-o declaraţie acordată Agerpres.

Arheologii nemţeni îşi propun ca pentru o validare a acestor rezultate geofizice să fie făcute şi cercetări arheologice, care ar putea să aducă informaţii istorice preţioase.

Prin folosirea acestor metode neivazive de cercetare pot fi descoperite lucruri cu totul deosebite, chiar şi din timpuri mai apropiate de prezent, dar pentru care nu există suficiente date istorice.

(Foto: Complexul Muzeal Naţional Neamţ. Sursa foto: cmnn.ro)

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți canalul „PRESShub” pe Telegram

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

PSD a decis să intre în Guvernul Veștea (surse)

Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a convocat duminică, începând cu...

Rușine! România pierde războiul stocării energiei înainte să înceapă

România, cimitirul proiectelor energetice americane Privind retrospectiv ultimele trei decenii,...

TIFF.25: „Lionel”, marele câștigător al Festivalului Internațional de Film Transilvania

Trofeul Transilvania, marele premiu al celei de-a 25-a ediții...