Amenințări cu omor pe rețelele sociale: Parchetul General deschide trei anchete

Data:

Adaugă-ne ca sursă preferată în Google
Urmărește PRESShub pe Google News

Joi, Parchetul General a anunțat deschiderea a trei dosare penale. Conform plângerii înaintate de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), trei persoane au adresat amenințări cu moartea unor magistrați, conform News.ro.

Parchetul General arată într-un comunicat că trei persoane sunt vizate de dosare penale sub acuzația de instigare publică.

„În cursul zilei de astăzi, 4 decembrie 2025, procurorul de caz din cadrul Secţiei de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de 3 suspecţi, persoane fizice fără calitate specială, în cadrul a trei dosare penale distincte, pentru săvârşirea unor infracţiuni de instigare publică. ”

Plângere de două luni

Conform Parchetului, o plângere a fost depusă de către Consiliul Superior al Magistraturii din luna septembrie. Mai este precizat că cei trei suspecți au publicat instigări la omor pe social media. Acestea erau adresate unor magistrați și/sau unor membri ai familiilor acestora.

Citește și: Umerov se întâlnește la Miami cu emisarii lui Trump pentru noi discuții planul de pace pentru Ucraina

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

spot_imgspot_img
PRESShub
PRESShubhttps://www.presshub.ro/
PRESShub este mai mult decât o platformă media – este o portavoce pentru presa independentă. Creată în 2018 de Freedom House România, coagulează 44 de publicații acoperind peste jumătate din teritoriul României, acoperind și diaspora. Într-o țară unde presa locală este adesea sufocată de interese politice, PRESShub este o platformă pentru jurnalismul de la firul ierbii, care crede în puterea comunităților bine informate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

O nouă ediţie a Târgului Castelelor, la Castelul Corvinilor din Hunedoara

Unele dintre cele mai importante muzee şi instituţii de...

Încă 30 de zile de arest pentru procurorii Gigi Ştefan şi Teodor Niţă, acuzaţi de corupţie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis vineri...