ANAF continuă demersurile împotriva lui Klaus Iohannis, în ciuda deciziei Tribunalului Sibiu

Data:

Șeful ANAF, Adrian Nica, a declarat pentru Antena 3 CNN că va continua procedurile împotriva fostului președinte, Klaus Iohannis. ANAF acționează, astfel, în ciuda deciziei Tribunalului Sibiu de a respinge solicitarea Fiscului de punere a sechestrului pe averea fostului lider de la Cotroceni.

Adrian Nica a declarat că ANAF va aștepta motivarea instanței sibiene și va continua acțiunile de recuperare a prejudiciului.

„Noi nu o să facem nimic altceva decât o să aşteptăm motivarea instanţei şi apoi o să facem în continuare demersurile legale pentru a recupera sumele care se cuvin ANAF”.

Șeful ANAF a mai adăugat că nu doar Iohannis este vizat de măsura plasării sechestrului pe avere și că toate demersurile instituției sale se află în limitele legii.

„Nu numai în cazul fostului președinte [acționează ANAF-ul] în acest fel, adică solicită instituirea măsurilor asiguratorii acolo unde are de recuperat sume. În ceea ce privește rapiditatea cu care a fost pronunțată soluția și noi așteptăm motivarea, țin să vă asigur că demersurile ANAF vor fi în continuare în temeiul prevederilor legale orientate spre a recupera aceste sume, nu doar în acest caz ci și în celelelate cazuri.”

Urmărirea familiei Iohannis

Pe 20 noiembrie, Autoritatea Națională de Administrație Fiscală a anunțat deschiderea unei acțiuni în instanță împotriva fostului președinte și a soției sale. ANAF a solicitat, de asemenea, plasarea sechestrului pe averea familiei Iohannis. Motivul a fost neplata datoriilor acestora pentru un imobil din centrul Sibiului, luat în moștenire de statul român, relatează Digi24.

„Statul Român, prin DGRFP Braşov, a înregistrat la instanţa competentă o acţiune prin care solicită obligarea unui fost preşedinte al României la plata despăgubirilor pentru lipsa de folosinţă a cotei de 1/2 dintr-un imobil situat în centrul municipiului Sibiu. Acţiunea reprezintă o continuare a demersurilor pe care ANAF le-a întreprins pentru recunoaşterea dreptului de proprietate al Statului şi recuperarea despăgubirilor determinate de lipsa de folosinţă a acestui imobil”

Familia Iohannis datorează statului român un milion de euro, bani încasați din închirierea unui imobil asupra căruia nu avea drept, informează Antena 3 CNN.

Cererea a fost respinsă de Tribunalul Sibiu.

Citește și:

Urmăriți canalul „PRESShub” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici

Urmăriți PressHUB și pe Google News!

Foto: Inquam Photos / Malina Norocea

spot_imgspot_img
Vlad Mamulă
Vlad Mamulă
Vlad Mamulă, licențiat în Istorie (Relații Internaționale), masterand în Științe Politice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Distribuie articolul

spot_img
spot_img

Ultimele știri

Abonează-te la newsletter-ul nostru

Pentru a fi la curent cu cele mai recente știri, oferte și anunțuri speciale.

Mai multe articole similare
Related

„Incursiune vizuală în istoria TNB” – o seară dedicată patrimoniului teatral românesc

Institutul Național al Patrimoniului (INP) organizează, în parteneriat cu...

Aktual24 | Panică în tabăra lui Călin Georgescu, a fost descoperit ”trădătorul”

Adrian Onciu, unul dintre ideologii gruparii „Georgescu”, propagandist pe...